Vladimir Putin: Rusia trebuie să elimine amenințările la adresa securității sale și să se axeze pe dezvoltarea de noi arme

Rusia va respinge orice fel de amenințare a adresa echilibrului strategic mondial, precum sistemul antibalistic NATO, și se va axa pe dezvoltarea unor noi arme, a precizat Vladimir Putin vineri în cadrul unei reuniuni tradiționale anuale cu șefii complexului militaro- industrial, rus, informează Adevărul.ro.putin

Obiectivul nostru este de a neutraliza în mod eficient toate ameninţările militare la adresa securităţii Rusiei, precum sistemul antirachetă balistic strategic al NATO, conceptul de război mondial fulger şi cel de război informaţional“, a afirmat Putin, conform agenției Sputnik și RT.

„Vom continua să facem tot ceea ce este necesar pentru a menţine echilibrul strategic şi balanţa de putere în lume“, a precizat Vladimir Putin, în contextul în care Rusia este vizată de sancțiuni ca urmare a anexării Crimeei și implicării sale în războiul civil din Siria.

„Acum, în secolul XXI, pentru a-şi asigura capabilităţile militare, puterile lumii recurg în mod activ la cele mai moderne tehnologii şi la ultimele descoperiri ştiinţifice: lasere, arme hipersonice, robotică“, a evidențiat președintele rus, făcând trimitere la necesitatea păstrării echilibrului strategic.

În ceea ce privește relațiile dintre Statele Unite și Rusia, Putin ți –a exprimat scepticismul față de rapiditatea îmbunătățirii acestora. „Am auzit declaraţiile preelectroale vizând restabilirea relaţiilor între Rusia şi Statele Unite. Este vorba de o cale deloc uşoară, ţinând cont de degradarea în care se găsesc, din nefericire, relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite“, a conchis liderul de la Kremlin.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare