Xi Jinping îi dă asigurări lui Charles Michel că ”nu există niciun conflict strategic între China şi UE”

Președintele chinez, Xi Jinpin, l-a asigurat joi pe președintele Consiliului European, Charles Michel, aflat în vizită la Beijing, că ”nu există conflicte strategice” între China și Uniunea Europeană și că ambele părți trebuie să-și consolideze comunicarea și să coopereze mai bine în domeniul macroeconomic, conform EFE, citat de Agerpres.

”Nu există niciun conflict strategic între China şi UE. Trebuie să ne consolidăm coordonarea în sfera macroeconomică, să garantăm împreună un lanţ de aprovizionare stabil, să construim motoare pentru economia digitală sau pentru protejarea mediului înconjurător şi să pariem împreună pe noile energii sau pe inteligenţa artificială”, i-a transmis Xi lui Michel în timpul întâlnirii care a avut loc între cei doi înalţi oficiali la Beijing, a anunţat MAE chinez într-un comunicat.

Oficialul chinez a completat că ambele părți trebuie ”să se opună decuplării, unui nou război rece sau protecționismului”.

”China va fi deschisă companiilor europene şi speră că UE va elimina interferenţele şi va oferi un climat de afaceri just şi transparent pentru companiile chineze”, a insistat Xi, care şi-a exprimat speranţa că UE se va transforma într-un ”partener important” pentru ţara asiatică pentru ca ambele părţi ”să profite de ocaziile oferite de piaţă”.

Președintele chinez a mai subliniat că țara sa și UE, precum și comunitatea internațională ”au un interes comun”, și anume ca legăturile ”să progreseze” într-o lume ”mai turbulentă”, în care ne ”confruntăm cu mai multe provocări globale”.

În ceea ce priveşte războiul din Ucraina, Xi a indicat că ”o soluţie politică” este ”în interesul Europei şi al ţărilor din Eurasia”. ”China sprijină UE pentru ca aceasta să extindă medierea şi să se afle în fruntea edificării unei arhitecturi de securitate europene echilibrată, eficientă şi sustenabilă”, a spus Xi.

De cealaltă parte, președintele Consiliului European a listat o serie de ”dificultăți” între cele două părți, precum cele cu care se confruntă companiile europene în ţara asiatică şi care “au exacerbat” pe fondul pandemiei de coronavirus.

”Pentru un proces de globalizare echitabil și corect, este nevoie de reciprocitate și de condiții de concurență echitabile, fără dependențe critice. Aceste principii ar trebui să fie mai bine integrate în relația dintre UE și China. Am convenit să ne continuăm discuțiile în lumina următorului summit UE-China din 2023”, a precizat Michel într-un mesaj publicat pe Twitter.

Războiul rus din Ucraina a reprezentat o altă temă de discuție, oficialul european solicitându-i lui Xi Jinping să ”contribuie pentru ca Rusia să pună capăt distrugerilor şi ocupaţiei sale brutale”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al lui Michel, între cele două părţi a avut loc ”un schimb de experienţe” cu privire la epidemia de coronavirus din China într-un moment de nemulţumire generalizată şi de proteste faţă de politica de ”COVID zero” a Beijingului, care presupune lockdown-uri în oraşe şi campanii de testare în masă.

În cadrul acestui schimb s-a menţionat că ambele părţi au vorbit ”despre măsurile impuse de fiecare în parte şi de răspunsul societăţilor” la acestea.

În ceea ce priveşte dialogul China-UE privind drepturile omului, Michel a evidenţiat că va crea ocazia de a vorbi despre ”situaţia minorităţilor şi a cazurilor individuale”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare