Ziua Drapelului Național. Premierul Florin Cîțu: Suntem datori în fața trecutului și a înaintașilor noștri să mobilizăm toate resursele pentru o redresare cât mai rapidă a țării

Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, arătând că trebuie mobilizate toate resursele pentru o redresare cât mai rapidă a ţării post-pandemie, acest efort reprezentând o datorie faţă de înaintaşi, dar şi faţă de generaţiile viitoare.

”Suntem datori în fața trecutului și a înaintașilor noștri să facem cinste Drapelului Național, celorlalte simboluri naționale și tuturor înaintașilor noștri, mobilizând toate resursele de care dispunem și valorificând orice oportunitate pentru o redresare cât mai rapidă a țării post-pandemie. Facem acest lucru pentru toți românii, dar mai ales pentru generațiile care cresc acum”, a precizat prim-ministrul într-un mesaj al Guvernului României.

Acesta a subliniat că ”emoția unor astfel de momente ne întărește sentimentul că oriunde ne-am afla, în țară sau peste hotare, și chiar dacă în anumite privințe putem să avem opinii diferite, simbolurile naționale, istoria, prezentul și viitorul ne unesc, ca români”.

”Drapelul național ne reprezintă trecutul, cu luptele duse pentru dreptate, libertate, unitate și apărarea țării. Sub culorile Tricolorului suntem reprezentați cu același curaj, cu responsabilitate și profesionalism în misiuni internaționale în care România este parteneră. Trăim cu bucurie momentele în care Tricolorul este arborat în onoarea reușitelor unor compatrioți ai noștri, indiferent de domeniul lor de activitate”, a mai spus Florin Cîțu. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare