CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ de la BRUXELLES. Adina Vălean, europarlamentarul anului pentru Energie: Interconectarea facilităților și atragerea investițiilor private reprezintă cheia diversificării energetice și reducerii dependenței de gazul rusesc

Corespondență de la Bruxelles – Dan Cărbunaru, Robert Lupițu

Diversificarea energetică, reducerea dependenței în acest domeniu față de actori și factori externi, precum Rusia și poziționarea pe piață în termeni de eficiență energetică și prin dezvoltarea surselor de energie regenerabilă au devenit un subiect principal pe agenda europeană, mai ales de la Bruxelles. Edificarea unei piețe și a unei uniuni energetice, împreună cu diversificarea resurselor pentru a nu mai permite utilizarea gazului natural ca instrument politic de presiune și negociere au reprezentat punctul de cotitură al conferinței.

Adina Valean3

Prezentă la un eveniment de calibru în domeniu, Adina Vălean, vicepreședinte al Parlamentului European din partea PNL/PPE și europarlamentarul anului în domeniul ”Energiei” este de părere că în domeniul energetic este indispensabil să ne situăm pe aceleași coordonate, cu aceeași viziune și să ne construim viitorul în acest domeniu prin eficacitatea politicilor.

INTERVIU‬ ‪‎SPECIAL‬ de la BRUXELLES. Vicepreședintele PE, Adina Vălean despre cum poate deveni România un jucător important pe piața energetică

Trebuie să evaluăm impactul politicilor noastre anterioare, atât în domeniul energetic, cât și al competitivității. Venim acum după 5-8 ani de politici în energie și domeniul climatic, dar nu am văzut care a fost efectul real asupra industriilor noastre și economiilor noastre”, a spus eurodeputatul român la conferința “Energy Visions – Dash for Gas: Energy Diplomacy and Diversification” (Viziuni energetice – Goana către gaz: Diplomație energetică și diversificare), organizată de POLITICO Europe.

Aceasta a mai declarat că ”nu mai putem separa politicile climatice și energetice de cele economice. De acum trebuie să ne concentrăm pe politici privind energia. Avem nevoie de infrastructură, hub-uri energetice și apoi vom avea competitivitate, securitatea aprovizionării, diversificare și vom stopa presiunea politică de pe piața energetică”.

VIDEO&TEXT CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ de la BRUXELLES – ”Viziuni energetice: Goana către gaz”. Adina Vălean: ”Avem nevoie de infrastructură și hub-uri energetice și apoi vom avea competitivitate și diversificare”

Diversificarea poate avea succes numai în cazul în care UE va putea asigura aprovizionarea cu gaz la prețuri competitive, în cazul în care noi conducte vor fi construite pentru a aduce gaz din est la vest și în cazul în care rețelele de gaze național vor fi interconectate.

Adina Vălean2Totodată, Adina Vălean a subliniat și importanța unei strategii care să conducă spre construcția unei piețe energetice europene: ”Avem facilități și instrumente în acest sens, iar fondurile pe care Comisia le dedică acestui domeniu ne pot ajuta să găsim promotori și investitori. Prin investiții vom avea avea infrastructură, diversificare și apoi piața energetică”.

Soluția securizării aprovizionării cu energie rezida in stimularea utilizării surselor regenerabile de energie și îmbunătățirea eficienței energetice, mai degrabă decât menținerea unei dependențe de gaz. 

În acest context, europarlamentarul a spus că această cultură a energiei regenerabilă a fost acceptată de societate în nordul Europei: ”Energia regenerabilă a fost percepută ca fiind ieftină și bună din perspectiva mediului. Dacă luăm exemplul țării mele – România – energiile regenerabile nu sunt considerate o sursă ieftină încă”.

Un subiect sensibil pe agenda evenimentului la care au participat comisarul european pentru Climă și Energie, ministrul de resort al Lituaniei pe acest domeniu și nu în ultimul rând, reprezentanți din partea companiilor Shell, E.On, WWF International a fost cel al gazului natural și al utilizării sale ca element de tratative politice și de șantaj economic, în special din partea Rusiei.

La această rubrică, Adina Vălean a adăugat că investițiile și fondurile europene nu vor fi îndreptate spre piața gazului, ci pe atragerea de investiții care să diversifice piața: ”Nu avem foarte multe fonduri sau bani publici care să sprijine această industrie a energiei. Aceste instrumente de finanțare trebuie să ne ajute să ne interconectăm facilitățile și să atragem investițiile private, care mai apoi vor determina identificarea unor surse care să reducă dependența energetică și să asigure diversificare”,

”Așa va lucra și Fondul European de Investiții Strategice al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker”, a conchis eurodeputatul român, subliniind astfel importanța sectorului energetic în dimensiunea strategică a Uniunii și necesitatea contrabalansării procesului de utilizare a gazului în mod preponderent ca factor de presiune și negociere politică.

Adina Ioana Vălean este vicepreședinte al Parlamentului European începând cu iulie 2014 din partea grupului politic al Partidului Popular European. Este membru al Parlamentului European din 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. 

Acesta este membru al Biroului Parlamentului European, Comisiei pentru industrie, cercetare și energiei, dar și al delegației pentru relațiile cu Statele Unite. Totodată, eurodeputatul PNL face parte ca membru supleant din Comisia pentru comerț internațional și din Delegația pentru relațiile cu Elveția și Norvegia, la Comisia parlamentară mixtă UE-Islanda și la Comisia parlamentară mixtă a Spațiului Economic European (SEE). 

Adina Vălean a fost aleasă ”Europarlamentarul Anului 2015” la categoria Energie.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.

Articole Populare