Criza reduce la jumatate banii trimisi in tara de capsunari

După ce ani la rând România a beneficiat de intrări importante de valută de lucrătorii români din străinătate, începutul acestui an e cel mai rău din 2005 încoace, releva o analiza a capital.ro. Prezentam in continuare care sunt concluziile acestei analize

“Sumele trimise în ţară de „stranieri” în primele două luni cumulează 463 milioane euro, minimul ultimilor şapte ani pentru această periodă, potrivit datelor BNR.

Dacă în ianuarie remiterile „stranierilor” au fost cele mai mici din 2005 încoace, de numai 226 milioane euro, în februarie sumele au depăşit uşor acest minim, fiind de 237 milioane euro.

Astfel, sumele cumulate pe primele două luni din 2011 sunt cu o treime mai mici decât în perioada similară de anul trecut, când s-au cifrat la 702 milioane euro.

De asemenea, nivelul banilor trimişi în ţară de „stranieri” este de peste două ori mai scăzut decât cel de dinainte de criză – în primele două luni din 2008 sumele se ridicau la 979 milioane euro.

Scăderea remiterilor „stranierilor” s-a accentuat în condiţiile în care principalele destinaţii ale acestora, Spania şi Italia, se confruntă cu serioase probleme. Spania are cea mai ridicată rata a şomajului din UE, de peste 20% de mai bine de un an, şi, la fel ca şi Italia, se confruntă cu o criză a datoriei publice.

Totodată, la începutul acestui an s-a înregistrat şi o premieră, în sensul că remiterile „stranierilor” au fost mai mici şi decât sumele absorbite de România din fondurile europene – 609 milioane euro în ianuarie şi februarie.

În 2010, România a beneficiat pe partea contului curent de intrări de valută de 3,81 miliarde euro la românii care lucrează afară, comparativ cu 4,36 miliarde euro în 2009 sau cu vârful absolut atins în 2008, de 6,61 miliarde euro”.

Sursa: capital.ro

Share daca ti-a placut articolul:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *