Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene: Dacă progresele înregistrate de România nu vor fi puse sub semnul întrebării, atunci MCV va fi încheiat până în 2019

Comisia Europeană a prezentat miercuri condițiile pe care România trebuie să le îndeplinească pentru încheierea monitorizării din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, menținând tendința pozitivă a ultimilor ani, potrivit celui mai recent raport MCV publicat de executivul european.

În noul raport pe justiție cu privire la progresele înregistrate de România în cadrul MCV, recomandările Comisiei Europene se axează pe ”responsabilitatea și răspunderea autorităților românești și pe garanțiile interne necesare pentru a asigura caracterul ireversibil al rezultatelor”.

“În cei 10 ani care au trecut de când România este membră a UE și a întreprins reformele din cadrul MCV, aceasta a făcut progrese majore. Tendința pozitivă constatată în ultimii trei de a lupta împotriva corupției și de a apăra independența sistemului judiciar a continuat și în ultimul an. Dinamica creată până în prezent permite reorientarea eforturilor către principalele măsuri care mai trebuie luate pentru îndeplinirea obiectivelor MCV și, în consecință, pentru încheierea acestui proces important în timpul mandatului actualei Comisii, în conformitate cu obiectivul stabilit de președintele Juncker. Viteza acestui proces depinde de rapiditatea cu care autoritățile române pot întreprinde, într-un mod ireversibil, măsurile rămase, astfel încât să nu pună sub semnul întrebării progresele înregistrate până în prezent. Sper că în 2017 vom vedea celeritatea, determinarea și garanțiile interne necesare pentru a duce la bun sfârșit reformele necesare și pentru a asigura ireversibilitatea rezultatelor“, a declarat Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene.

Citiți și Noul raport MCV a fost publicat: Încheierea monitorizării României până în 2019 depinde de evitarea măsurilor negative și de îndeplinirea recomandărilor

Raportul MCV din 2017 pentru România poate fi consultat aici.

Rapoartele privind MCV elaborate de Comisie în 2014, 2015 și 2016 au evidențiat o tendință pozitivă și un bilanț care indicau progrese importante și sporirea caracterului ireversibil al reformei. Această tendință este confirmată în raportul din 2017, înregistrându-se în continuare un bilanț solid al instituțiilor judiciare și un impuls puternic imprimat de guvernele succesive pentru a consolida măsurile de prevenire a corupției. O analiză retrospectivă a celor 10 ani de la instituirea MCV arată că, în pofida  unor perioade în care reformele și-au încetinit ritmul și au fost puse sub semnul întrebării, România a înregistrat progrese majore în direcția îndeplinirii obiectivelor de referință ale MCV. De asemenea,  Comisia consideră că nu ar trebui să se stabilească o legătură între MCV și alte domenii ale dreptului UE.

Cu toate acestea, o serie de aspecte esențiale identificate în rapoartele anterioare nu au fost încă  soluționate, astfel încât Comisia nu poate concluziona în prezentul raport că obiectivele de referință sunt îndeplinite în mod satisfăcător. Prin urmare, raportul identifică o serie de recomandări esențiale  menite să conducă la încheierea procesului MCV. Majoritatea acestor recomandări se axează pe responsabilitatea și răspunderea autorităților române și pe garanțiile interne necesare pentru a  asigura caracterul ireversibil al rezultatelor.

Încheierea monitorizării în cadrul MCV în timpul mandatului actualei Comisii, în conformitate cu  obiectivul stabilit de președintele Juncker, depinde de celeritatea cu care România poate îndeplini, într-un mod ireversibil, recomandările Comisiei și de evitarea măsurilor negative care pun sub semnul  întrebării progresele realizate până în prezent. Comisia va colabora îndeaproape cu autoritățile române, va acorda sprijin în cazul în care este necesar și va evalua progresele realizate către sfârșitul anului 2017.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare