Parlamentul European cere consolidarea autonomiei strategice a UE, în strânsă cooperare cu NATO. Ioan Mircea Pașcu: ”UE a pierdut luxul de a alege în care din crizele care o înconjoară să se implice”

Revizuirea fundamentală a Politicii de Securitate și Apărare Comună a Uniunii Europene pentru ca aceasta să asigure o reală securitate și apărare comune în Europa, în strânsă cooperare cu NATO, a fost agreată în plenul Parlamentului European ca urmare a unei rezoluții coordonate de vicepreședintele PE și al Comisiei pentru Afaceri Externe, Ioan Mircea Pașcu.

FOTO: CaleaEuropeana.ro
FOTO: CaleaEuropeana.ro

Raportul privind punerea în aplicare a politicii de securitate și apărare comune a fost votat în sesiune plenară la Strasbourg cu 386 de voturi pentru, 237 împotrivă și 74 de abțineri, conform unui comunicat al Parlamentului European.

În document, Ioan Mircea Pașcu a solicitat revizuirea fundamentală a politicii. ”PSAC nu mai poate fi folosită exclusiv pentru managementul crizelor în afara granițelor UE, ci trebuie să asigure o reală securitate și apărare comune în Europa, în strânsă cooperare cu NATO”, și-a prezentat eurodeputatul raportul în plenul Parlamentului European.

”Uniunea Europeană a pierdut luxul de a alege în care din crizele și conflictele care o înconjoară să se implice și trebuie să răspundă prompt și eficient întregului arc de crize din vecinătatea sa imediată”, a mai completat vicepreședintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.

Raportul, apreciat de Înaltul Reprezentant al UE

Anterior votului din plen, raportul coordonat de Ioan Mircea Pașcu a fost dezbătut în Parlamentul European în prezența Înaltului Reprezentant al UE, Federica Mogherini.

”În 2003, liderii Uniunii Europene anunțau lumea că Europa nu a fost niciodată atât de prosperă, sigură și liberă. 13 ani mai târziu, trebuie să recunoaștem, trăim o criză existențială în UE și dincolo de granițele ei și trebuie să ne întrebăm cum putem reacționa la această criză. PSAC face parte din răspunsul la această criză. UE și statele membre trebuie să contribuie decisiv la securitatea Uniunii, la gestionarea crizelor internaționale și la afirmarea autonomiei strategice a Uniunii Europene, amintindu-și că nicio țară nu poate face față singură provocărilor”, a spus Ioan Mircea Pașcu în prezentarea raportului său. 

”Relația cu NATO trebuie să se bazeze pe declarația de la Varșovia din vara trecută. Relația trebuie să fie una de cooperare, și nu de concurență. UE trebuie să obțină autonomie strategică, mai ales pentru situații în care trebuie să se bazeze doar pe ea”, a adăugat acesta.

FOTO: Serviciul European de Acțiune Externă
FOTO: Serviciul European de Acțiune Externă

Șefa diplomației europene a punctat ca raportul Pascu este excelent, toate liniile strategice propuse de acesta regăsindu-se în documentele aprobate recent de statele membre în domeniul securității și apărării.

”Asta ne-a surprins și ne-a determinat să introducem o serie de amendamente”, a ținut să precizeze Ioan Mircea Pașcu, făcând referire la planul de implementare în domeniul securității și apărării ce a fost aprobat de statele membre la reuniunea miniștrilor de Externe și ai Apărării din UE, de săptămâna trecută.

Citiți și La un an de la atentatele de la Paris, Uniunea Europeană a prezentat ambițiosul plan pentru Apărare: ”Un pas spre autonomie strategică”

Citiți și Propunerea integrală a Înaltului Reprezentant UE este disponibilă aici

Citiți și Concluziile Consiliului UE cu privire la Planul de Implementare în domeniul securității și apărării

Acțiunile concrete descrise în planul votat de Consiliu – îmbunătățirea capacității de reacție rapidă a UE în domeniul crizelor, consolidarea coordonării între structurile militare și civile, crearea unui mecanism coordonat de revizuire anuală a cheltuielilor pentru apărare și explorarea potențialului unei cooperări structurate între statele membre în domeniul securității și al apărării – reprezintă o parte a unui pachet mai larg ce include Planul de Acțiune pentru Apărare Europeană al Comisiei Europene și este în deplin acord cu Declarația Comună UE-NATO de la summitul NATO de la Varșovia.

Ce cuprinde raportul privind revizuirea politicii de securitate și apărare comune a UE?

Printre principalele prevederi care se regăsesc în rezoluția votată de plenul PE privind revizuirea PSAC se numără:

– o revizuire reușită a PSAC va trebui să includă pe deplin statele membre ale UE încă de la începutul procesului

– PSAC ar trebui să se bazeze pe principiul unei apărări colective puternice și pe o finanțare eficientă, ar trebui pusă în aplicare în coordonare cu instituțiile internaționale din domeniul securității și al apărării, precum și să fie pe deplin complementară cu NATO;

– UE ar trebui să încurajeze statele membre să respecte obiectivele NATO referitoare la capacități, care impun un nivel minim al cheltuielilor pentru apărare de 2% din PIB, obiective reafirmate la summiturile din Țara Galilor și din Varșovia;

– este importantă crearea unui sediu permanent la nivelul UE pentru misiunile și operațiunile PSAC civile și militare, de unde personalul operațional integrat să susțină întregul ciclul de planificare, de la conceptul politic inițial până la planurile detaliate. Acest sediu nu va dubla structurile NATO, ci va reprezenta mecanismul instituțional necesar pentru a îmbunătăți planificarea misiunilor și operațiunilor PSAC și capacitățile de desfășurare;

– piatra de temelie a unei cooperări strânse și eficace între UE și NATO o constituie complementaritatea, NATO fiind cel mai bine dotată pentru descurajare și pentru apărare și este pregătită să pună în aplicare apărarea colectivă în caz de agresiune împotriva unuia dintre membrii săi, în timp ce PSAC se axează în prezent pe menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale;

– dezvoltarea unei industrii puternice a apărării ar întări autonomia strategică și independența tehnologică ale Uniunii Europene.

Forma finală a textului aprobat în plenul Parlamentului European este disponibilă aici.

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare