“Fără statul de drept nu poate exista Uniunea Europeană”, a declarat prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, în cadrul conferinței de presă în care a anunțat că Uniunea Europeană îi va suspenda Poloniei dreptul de vot în cadrul Consiliului UE.

“Anul 2004, cel al aderării Poloniei la Uniunea Europeană, a fost unul important pentru eliminarea diviziunii dintre Estul și Vestul Europei”, a precizat Timmermans.
Comisia Europeană a ajuns astăzi la concluzia că există un risc clar de încălcare gravă a unui stat de drept în Polonia și anunță că va declanșa articolul 7 din Tratatul de la Lisabona care poate suspenda dreptul de vot pe care îl deține un stat membru în Consiliul Uniunii Europene.
Oficialul european a explicat importanța Poloniei în cadrul Uniunii Europene: “Pentru mine Polonia este un stat membru fără de care UE nu poate exista și tocmai de aceea luăm aceste măsuri.”
“Avem două opțiuni: să evităm confruntarea pe termen nelimitat sau să ne confruntăm acum și să păstrăm drepturile fundamentale acum și în viitor, de dragul cetățenilor polonezi și al tuturor cetățenilor europeni”.
–




