Jean-Claude Juncker, scrisoare trimisă premierului Poloniei, după declanșarea articolului 7 al Tratatului UE: Vă invit la o cină de lucru la Bruxelles pe 9 ianuarie

Președintele Comisei Europene, Jean-Claude Juncker i-a transmis o scrisoare premierului polonez, Mateusz Morawiecki prin care îl invită pe acesta la Bruxelles pentru a continua dialogul început în cadrul Consiliului European, tema principală fiind situația statului de drept din Polonia, potrivit unei postări a acestuia pe pagina sa de Twitter.

Reacția acestuia vine ca urmare a deciziei Executivului european de a activa articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene, începând astfel procedura de sancționare a Poloniei din cauza schimbărilor făcute în justiție de către partidul aflat la guvernare.

Este o zi grea pentru Polonia, dar și pentru Uniunea Europeană. În astfel de momente, este nevoie de dialog”, a afirmat Juncker, completând în cadrul mesajului transmis către premierul Poloniei că ”un dialog autentic este singura modalitate de a depăși diferențele pe care le avem” ( n.r. privind statul de drept). Aș dori să vă invit la o cină de lucru la Bruxelles pe 9 ianuarie. După cum am discutat, va lua parte și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans”.

Activarea articolului 7 înseamnă suspendarea dreptului de vot pe care îl deține o țară membră în Consiliul Uniunii Europene. Procesul are trei faze, iar la Bruxelles începe astăzi prima dintre acestea. Potrivit unor surse citate de Politico.eu, Bruxelles-ul consideră că a epuizat orice alte instrumente și că se va confrunta cu o criză de credibilitate dacă va continua să nu ia măsuri.

Pentru suspendarea dreptului de vot al Poloniei în UE ar fi nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre, însă Ungaria a semnalat de mai multe ori că va bloca prin veto o propunere în acest sens.

De când a preluat puterea, cu aproape doi ani în urmă, partidul conservator Lege și Justiție (PiS) a adus în discuție o serie de propuneri controversate în domeniul justiției. Criticii vorbesc despre un adevărat asalt prin care se încearcă trecerea sistemului judiciar sub tutela Parlamentului. Unul dintre cele mai contestate proiecte prevede schimbarea a aproape tuturor judecătorilor Curții Supreme, dar și a felului în care aceștia sunt numiți.

Executivul comunitar a lansat anul trecut în luna iunie o procedură de infringement pe tema respectării statului de drept în Polonia, urmată anul acesta, tot în iunie, de o alta privind neaplicarea cotelor obligatorii de refugiați. Ultima etapă a acestei proceduri este suspendarea dreptului de vot al Poloniei în UE, dar pentru aceasta este nevoie de acordul unanim al tuturor statelor membre, iar Ungaria a reafirmat că va bloca prin veto o asemenea decizie.

Declanșarea articolului 7 va reprezenta o escaladare majoră a unei lupte juridice de doi ani, care a început atunci când Comisia a inițiat o investigație privind schimbările juridice poloneze în ianuarie 2016, ca urmare a unei bătălii privind cntrolul asupra Tribunalului Constituțional, instanța de judecată a țării. În iulie, după adoptarea unei legislații similare, Comisia a avertizat Polonia că este gata să “declanșeze imediat” articolul 7 dacă Varșovia va lua orice decizie care să permită guvernului să “respingă sau să forțeze pensionarea judecătorilor Curții Supreme”.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare