Secretarul american al Apărării, discuție cu omologul britanic: SUA are un angajament de neclintit față de NATO

Secretarul american al Apărării, James Mattis, a afirmat luni în cursul unei discuții telefonice cu omologul său britanic, Michael Fallon, că angajamentul Statelor Unite față de NATO este ”de neclintit”, a informat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jeff Davis, informează Agerpres, citând AFP.

”Secretarul Mattis a insistat asupra faptului că Statele Unite și Marea Britanie se vor bucura întotdeauna de o relație excepțional de apropiată, vizibilă în legăturile noastre din domeniul apărării care sunt baza securității” SUA, a declarat Jeff Davis.

”El a mai insistat asupra angajamentului de neclintit al Statelor Unite față de NATO”, a continuat purtătorul de cuvânt.

”Nicio națiune nu este sigură fără prieteni, vom lucra cu Departamentul de Stat pentru a ne întări alianțele.”, a susținut secretarul Apărării în prima zi a sa în funcție.

Premierul britanic, Theresa May, va fi vineri primul lider străin care se întâlnește cu noul președintele american, Donald Trump.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Articole Populare