Connect with us

EDITORIALE

1 septembrie 2016: 77 de ani de la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial. Ce nu a învățat Europa în ultimul secol?

Published

on

de Robert Lupițu

Cel mai sângeros conflict global din istorie, perioadă de legitimare a totalitarismelor în Europa și consecință a fiasco-ului întregului sistem de securitate colectivă europeană din interbelic, al Doilea Război Mondial a fost pregătit pentru declanșare cu aceleași abordări cu care noi, beneficiarii unei lumi infinit mai bune și mai predictibile, suntem asediați în cetate: propagandă, manipulare, dezinformare deliberată, toate îmbrăcate în ceea ce literatura zilelor noastre o numește un război informațional ca parte a conflictului de tip hibrid.

invadarea polonieiCu un pact încheiat de Joachim von Ribbentrop și Viaceslav Molotov, interfețele diplomatice ale dictatorilor Adolf Hitler și Iosif Vissarionovici Stalin, și rămas în istoriografie drept malefic și fără scrupulozitate, liderul Germaniei naziste a declanșat în dimineața zilei de 1 septembrie ofensiva împotriva Poloniei, argumentând cu prigoane desfășurate de autoritățile poloneze împotriva germanofonilor din Polonia și culminând cu simularea unui atac militar al soldaților germani îmbrăcați în veșminte oficiale poloneze.

Continuitatea conflictului o cunoaștem: Marea Britanie și Franța au declarat război Germaniei naziste, iar războiul s-a întețit și s-a extins de-a lungul și de-a latul continentului, culminând cu o Germanie în plină expansiune care avea să ocupe teritorial Luxemburg, Belgia, Olanda, Norvegia și Danemarca; Uniunea Sovietică a invadat Polonia dinspre est, fiind ulterior exclusă din Liga Națiunilor, Pactul Tripartit format din Germania, Italia și Japonia avea să se opună Coaliției Națiunilor Unite condusă de Statele Unite, intrate în război ca urmare a atacului japonez de la Pearl Harbour, războiul încheindu-se, în 1945, în două faze: o dată prin capitularea Germaniei la 9 mai 1945 și, apoi, prin cea a Japoniei, la 2 septembrie 1945. Între ele, s-a desfășurat conferința Aliaților de la Potsdam (17 iulie – 2 august), prin care SUA, Marea Britanie și URSS decideau soarta Germaniei postbelice. Simbolic sau nu, la 1 septembrie 2016, reuniunea informală a miniștrilor de externe din țările membre OSCE – arhitectura de securitate pan-europeană post-Război Rece – se desfășoară, sub președinție germană, tot la Potsdam.

Să revenim, efemer, la implicațiile și scenariul zilei pe care azi o comemorăm și a cărei orice tentativă de repetabilitate mulți o respingem, dar puțini par să mai cugete la riscurile unui act belicos.

La 77 de ani distanță, Uniunea Europeană a devenit o certitudine a păcii și a cooperării între state, iar Alianța Nord-Atlantică, născută din cenușa conflictului și din teama izbucnirii unui altul pe seama noii rivalități americano-sovietice, garanții ordinii postbelice, este stâlpul securității euro-atlantice. Un corolar care ar descrie un peisaj politic al păcii, prosperității, colaborării și bunăstării între state, cetățeni și societăți.

Care ar descrie… pentru că modificările arhitecturii de securitate din ultimii doi ani din estul Europei, fluxul migraționist și valurile refugiaților care fug din calea conflictelor din Orientul Mijlociu, teren al neînțelegerilor între marii actori internaționali, dar și diluarea amprentei istorice din memoria colectivă a liderilor, ne plasează într-o incertitudine atent cultivată prin aceleași instrumente care l-au postulat pe Hitler în cel mai odios dictator al celui de-al Doilea Război Mondial: propagandă, manipulare, dezinformare.

Succesul unor astfel de acțiuni propagandistice este infinit mai penetrant ca scop și efect în secolul vitezei, în lumea hiper-digitalizată și capabilă să acceseze informația (fie ea trunchiată, fie ea veridică) din orice loc. Modul în care reacționăm la subiecte plantate în cunoscute publicații europene și internaționale, stilul de comunicare al reprezentanților oficiali ai variilor instituții sau state, transformările în abordarea comunicațională a șefilor de stat, de guvern și ai miniștrilor dintr-un cabinet guvernamental (în funcție de diferite criterii: momente electorale, afiliere ideologică, interese particulare etc.), ne demonstrează că propaganda care a produs realitatea celui de-al Doilea Război Mondial este azi parte din viața noastră: pe Facebook, la reuniuni oficiale, la o conferință de presă sau la o discuție cu un amic.

Europa nu are antidot pentru propagandă și dezinformare încă, resursele pe care ea le alocă pentru gestionarea efectivă a crizei migratorii și a valurilor de refugiați sunt resurse pe care alți actori le alocă pentru acțiuni destabilizatoare, capabile să producă breșe de credibilitate, alterând percepțiile asupra transparenței politice. Din acest motiv, nu am privit întâmplător cele grăite de președintele României la Reuniunea Anuală a Diplomației Române. 

”Unii cred că, în a fi onest și transparent în politica externă, există riscuri de imagine sau percepția slăbiciunii. Eu nu cred asta. Dimpotrivă, e un semn de seriozitate și o sursă de credibilitate și de putere pe termen lung”, declara președintele.

Diplomația are inevitabile jocuri de culise (a se vedea pactul Ribbentrop-Molotov). Cu toate acestea, propoziția rămâne. Depinde de cei ce vor acționa în slujba sau împotriva ei, în timp ce orice succes al unei acțiuni propagandistice probează că Europa nu a învățat să contracareze ceea ce a dus-o la conflict și distrugere.

.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

EDITORIALE

Dezinteresul național pro-european

Published

on

Editorial semnat de Dan Cărbunaru

Dacă au de ales între a respecta regulile UE și ieșitul din UE, doi din trei români ar prefera să iasă, dacă socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la Bruxelles. Așa arată rezultatele celui mai recent sondaj realizat în România, țara care e în UE de 14 ani. Țara în care după aderare venitul a crescut de la 43 la sută din media pe cap de locuitor la 72 la sută.

La doi ani după ce au avut președinția Consiliului UE, după ce a primit 66 de miliarde de euro – bani europeni, de trei ori mai mult decât a cotizat, la care se adaugă alte zeci de miliarde –  investiții europene private, cu cinci milioane de oameni muncind în alte state UE, beneficiind de libertatea de circulație, de munca și de studiu, azi, doi din trei români consideră că România trebuie să își apere interesele naționale când sunt în dezacord cu regulile UE, chiar cu riscul pierderii poziției de stat membru.

Aruncarea în neant, plonjonul încurajat pe față ne-ar lăsa cu mult în urma unei Ungarii sau Polonii care și-au rezolvat, deja, multe probleme de dezvoltare în interiorul UE.

Cei care ajung să creadă, nu pe baza vreunui raport de cercetare, ci pe baza consumului de mesaje suveraniste, suprapuse peste frustrări și suferințe reale prin care trec, că ne-ar fi mai bine să facem ce credem că e bine doar pentru noi, dacă regulile Uniunii din care facem parte ne-ar afecta interesele naționale merită întreaga atenție.

Nu doar a celor care se pregătesc să culeagă dividende politice tot mai grase din această stare de spirit întreținută abil, eficient și organizat.

Dar și a celor care își clamează, politic sau instituțional, roluri principale în serialul pro-european în care joacă în numele României. 

Între timp, tinerii europeni dezbat la Strasbourg viitorul unei Europe federale.

Continue Reading

EDITORIALE

Greutatea medaliei europene Carol cel Mare de la pieptul unui român pentru o Românie europeană și transatlantică

Published

on

© European Union 2021

Corespondență din Aachen

Rândurile ce urmează transcend dimensiunea personalizată a momentului în care președintele Klaus Iohannis a devenit primul lider român și abia al șaselea din Europa Centrală și de Est care este laureat al Premiului Carol cel Mare, o distincție care îl plasează pe orice posesor în galeria celor care au modelat, într-un fel sau altul, cu o intensitate și impact diferite, Europa unită.

Momentul a intrat în coliziune emoțională cu tragedia de la spitalul din Constanța. A treia din ultimele luni pentru un sistem sanitar îmbolnăvit și adesea în moarte în clinică încă din perioada pre-pandemie. Într-un stat incapabil, eșuat după cum însuși președintele și-a asumat să cuvânteze, să își protejeze cetățenii, premiul Carol cel Mare decernat indirect României prin intermediul șefului statului a făcut obiectul unor răsturnări contextuale, ironii și critici nefondate.

Decernarea Premiului Carol cel Mare 2020 a fost programată pentru data de 21 mai 2020 în urma unui anunț făcut în decembrie 2019, însă amânată succesiv din cauza pandemiei până la 2 octombrie 2021. Momentul a fost îndelung pregătit, iar situația nefericită a unei tragedii pentru care trebuie să blamăm 32 de ani de guvernări a fost, din nou, exploatată negativ. 

În schimb, dacă mulți din România nu au putut să înțeleagă importanța decernării acestui premiu unui român, Europa a înțeles prin ce trece România. Forumul European Carol cel Mare, la solicitarea președintelui Iohannis, a găzduit un moment de reculegere în memoria victimelor, iar președintele Consiliului European, care a susținut tradiționalul discurs de laudatio pentru acordarea premiului, și-a început această alocuțiune cu un mesaj de condoleanțe. Așa arată, într-o primă înfățisare, compasiunea și omagiul într-o Europă a solidarității și a valorilor democratice. Într-o a doua înfățișare revine în sarcina Guvernului să activeze, la necesitate, Mecanismul European de Protecție Civilă pentru a primi sprijin în cazul unor astfel de tragedii, dacă autoritățile naționale se dovedesc depășite.

Umbrită de evenimentul funest din România, ceremonia acordării Premiului Carol cel Mare surprinde imagologia unui popor pro-european, dar mai mereu în opoziție cu cei care dețin puterea, fie efectivă, fie de reprezentare. Un aspect de mentalitate, probabil provincială, pe care cu toții îl putem îmbunătăți atunci când deplângem potențiala influență redusă a României în cercurile decizionale europene și euro-atlantice.

Deși întreaga suită de discursuri a evocat personalitatea lui Klaus Iohannis – de la apărător al statului de drept la un creator de punți între Europa veche occidentală și Europa nouă răsăriteană -, în fapt ea a omagiat un popor care i-a incredințat actualului președinte, în două rânduri, misiunea de a conduce România.

Numai aruncând o privire succintă peste cuprinzătoarea listă de laureați regăsești personalități istorice – de la părinții fondatori ai UE la mari politicieni americani definitorii pentru relația transatlantică și la liderii europeni ai ultimelor trei decenii care au avut curajul unor decizii ce au adus și România în Uniunea Europeană – avem o primă mostră a importanței acestei distincții.

În auspiciile unor monumente sacre și politice ale Europei, cu peste 1200 de ani, respectiv peste 600 de ani de tradiție – Domul și Primăria din Aachen – Premiul Carol cel Mare este decernat anual pentru contribuția pe care un cetățean, adesea lideri politici, o aduce unității europene. Este acel tip de eveniment cu o istorie aparte din care decurge respectul și unitatea între țările membre ale Uniunii prin intermediul reprezentanților aleși sau numiți.

Argumentația care a stat la baza acestui premiu și-a produs sâmbătă efectele și este o recunoaștere a rolului pe care România l-a avut în Europa acelui moment, anul 2019, când Klaus Iohannis a fost declarat viitor laureat. 

Era capătul de linie al unui an ce: 1) debuta cu o președinție a Consiliului UE condusă de un guvern a cărui garanție parlamentară plasa România mai aproape de articolul 7 din Tratatul UE privind încălcarea valorilor europene; 2) continua cu un mandat de succes în negocieri diplomatice pe dosare cheie pentru viitorul Europei (vezi directiva gazului); 3) oferea o oază de prospețime viitorului Uniunii Europene prin summitul de la Sibiu; 4) repurta victorii electorale pentru platforma pro-europeană și pro-stat de drept a președintelui Iohannis (referendum și realegere la Cotroceni).

Cele patru rațiuni oferite mai sus erau îmbrăcate de contextul regional în care România pendula între insula de stabilitate europeană într-o mare iliberală eurosceptică și deriva spre naționalism. Iar insula de stabilitate își câștiga dreptul pentru care sute de mii de români manifestaseră în stradă, începând din 2017.

Aceste evoluții au făcut posibil momentul din 2 octombrie 2021, când Klaus Iohannis a devenit primul român laureat al Premiului Carol cel Mare. Nu putem prezuma dacă România ar fi primit acest premiu dacă nu Klaus Iohannis ar fi fost destinatarul, dar Klaus Iohannis a arătat în discursurile sale de la Aachen că nu ar fi putut purta cu mândria unui patriot român și european medalia Carol cel Mare dacă nu îi avea alături pe românii pro-europeni.

Semnificația acestei medalii nu este deci una exclusiv personală – un jalon într-o eventuală carieră europeană post-Cotroceni -, ci oferă un nou prilej de reafirmare românească în Europa și de a conta în circuitul deciziilor de la Bruxelles. De aceea, nu au fost întâmplătoare nici pledoariile lui Klaus Iohannis pentru aderarea României la Schengen, respingerea unei Europe cu mai multe viteze sau mustrarea atitudinii revizioniste a Ungariei privind Trianonul.

Deloc coincidente au fost și inserțiile lui Charles Michel, autor al discursului de laudatio, privind “2022 – anul apărării europene” sau înscrierea autonomiei strategice a UE în “spiritul de la Sibiu” al Declarației Summitului din 9 mai. Bruxelles-ul cunoaște afinitatea transatlantică a României, iar “rolul de constructor de punți” între Europa de Vest și de Est pentru care a fost celebrat Iohannis este la fel de potrivit pentru puntea dintre țărmurile americane și europene ale Atlanticului de Nord.

În fond, semnificația Premiului Carol cel Mare nu este îndreptată spre prețuirea și omagierea rolurilor trecute, ci un îndemn pentru acești “arhitecți politici” să continue modelarea Europei viitorului. Când cancelarul federal Konrad Adeunauer (1954) era distins cu această medalie încă nu pusese bazele Tratatului de reconciliere franco-germană de la Elysee (1963). Când cancelarul federal Helmut Kohl și președintele francez Francois Mitterand primeau în comun premiul (1988), Germania încă nu fusese reunificată și Europa extinsă. Iar când lideri precum Angela Merkel (2008), Donald Tusk (2010) sau Emmanuel Macron (2018) intrau în galeria marilor oameni de stat ai Europei, erau la începutul unei promițătoare/ prodigioase cariere în slujba cauzei Europei unite.

Fie și numai din această ultimă incursiune cu istoria premiului care poartă numele celui supranumit “Pater Europae” este necesar să înțelegem că rolul României europene și transatlantice este într-atât de mare pe cât îl dorim noi să fie.

Continue Reading

EDITORIALE

Starea Uniunii Europene: Cinci lucruri de reținut în România după discursul Ursulei von der Leyen

Published

on

© European Union 2021 - Source : EP

Discursul președintelui Comisiei Europene privind Starea Uniunii Europene, susținut anual în Parlamentul European, are toate șansele să treacă neobservat la București. Acest lucru este probabil nu pentru că spre deosebire de anii anteriori cel sau cea care ocupă fotoliul de lider al executivului european nu a menționat România, ci pentru că agenda națională este puternic cuplată la tranșarea disputelor politice care afectează bunul mers al agorei.

În fapt, am fost martorii unui discurs pregătit și livrat într-un mod remarcabil din punct de vedere politic, pe alocuri strategic, cu doze ideologice și cu mult fond emoțional.

Toate aceste aspecte nu trebuie trecute cu vederea în România, căci ele fac parte din marea dezbatere europeană și din schema procesului decizional la care și Bucureștiul este parte prin reprezentarea ministerială în Consiliu și prezidențială în Consiliul European, iar cetățenii prin intermediul europarlamentarilor români.

Parcurgând etapizat un discurs dens și cu un puternic sens metaforic, câteva idei-fulger se desprind și au sens politic și strategic pentru România:

Uniunea Europeană, lider mondial al procesului de vaccinare – este un fapt concret alimentat de cifre și aspecte factuale. În același timp, reprezintă o dovadă că modelul european și occidental de dezvoltare încă deține ingredientele pentru a depăși cu succes suita de crize cu care ne confruntăm, cel mai adesea în parteneriat cu aliații strategici cu care împărțim cele două maluri ale Atlanticului de Nord. Însă, acest statut al Europei face notă discordantă cu situația României, statul membru cu al doilea cel mai scăzut număr al persoanelor imunizate anti-COVID-19. O frază cheie rostită de Ursula von der Leyen – “Am ținut seama de știință” – nu se aplică României. O altă frază însă – “O pandemie este un maraton, nu un sprint” – ar mai putea să ne acorde o a doua șansă în a revitaliza campania de vaccinare.

Redresarea prin PNRR înseamnă reforme, nu bani – Aprobarea planului de redresare trimis de România la Bruxelles urmează să aibă loc curând. Timpul pierdut până la închiderea acestui circuit de avizare este inutil a mai fi calculat, însă ce urmează este crucial: obținerea pre-finanțării și implementarea proiectelor. Ursula von der Leyen a rostit clar, în discursul său, că reformele trebuie bazate pe recomandările din Semestru European și că adițional va fi relansată o dezbatere privind revizuirea guvernanței europene.  În egală măsură, dimensiunea luptei împotriva schimbărilor climatice a depășit stadiul conceptual, mai ales că aceasta prevede dezvoltarea surselor alternative și nepoluante de energie în contextul pachetului “Pregătiți pentru 55%”. Este un semnal că tema trebuie să devină dominantă și în România, fie că vorbim de energii de tranziție sau reconversie industrială.

Un summit european privind apărarea – Ursula von der Leyen a anunțat în discursul său platforma cu care președinția lui Emmanuel Macron peste Europa, prin prisma deținerii președinției Consiliului UE, va străluci în prima jumătate a anului viitor. Va fi, probabil, un cadru politic de aprobare a Busolei Strategice a Uniunii Europene care va rivaliza cu summitul NATO de la Madrid din vara lui 2022 privind adoptarea următorului Concept Strategic. Faptul că acest summit va fi precedat de adoptarea unei noi Declarații Comune UE-NATO este de bun augur pentru interesele strategice și de securitate ale României. Crearea unei Uniuni Europene a Apărării oferă deopotrivă oportunități și provocări, iar miza principală a României este să nu fie intensificat ecartul politic dintre promotorii-lideri ai apărării europene și partenerul strategic american.

Politica europeană de securitate cibernetică – o șansă pentru România – Dimensiunea apărării a depășit de ceva timp spațiul clasic și convențional, iar tendințele continuă a fi dominate în lumea transatlantică de modul în care NATO se raportează la noile amenințări precum cyber sau spațiu. Legătura operată de Ursula von der Leyen în discursul său între apărare și securitate cibernetică a oferit prilejul anunțării intențiilor de a edifica o politică europeană de apărare cibernetică, inclusiv de o legislație privind standardele comune, în cadrul unui nou Act european privind reziliența cibernetică. În acest sens, demersurile României – care a înființat un Centru euro-atlantic pentru reziliență și care va găzdui Centrul UE de securitate cibernetică – au un culoar potrivit de a se materializa mai departe.

Valori, stat de drept și disputa ideologică care împarte Europa – Nu mai este un secret pentru nimeni că antiteza dintre progresismul liberalilor occidentali și naționalismul tradiționalist al conservatorilor răsăriteni a devenit teatrul ciocnirilor ideologice în UE. În România, această dispută ideologică nu este la fel de bine conturată la nivel politic. În schimb, o rezoluție precum cea adoptată de Parlamentul European în ajunul discursului SOTEU privind comunitatea LGBTIQ și caracterul obligatoriu al hotărârilor CJUE merită măcar un spațiu articulat de dezbatere în România. Memoria recentă a asaltului asupra justiției și riscul activării articolului 7 din Tratatul UE, menținerea MCV și apariția unui instrument anual privind monitorizarea statului de drept și condiționarea fondurilor de eventuale derapaje sunt elemente suficiente care denotă că subiectul nu poate și nu trebuie să fie ocolit în România.

Un element aparte ține de fondul emoțional.

Cred că este pentru prima dată când, după modelul discursului SOTU susținut de președintele SUA, un președinte al Comisiei Europene are un oaspete de onoare la discursul său anual din plenul Parlamentului European. Această practică este utilizată în SUA pentru a arăta atenția pe care un lider de la Casa Albă o acordă diferitelor probleme de natură internă sau internațională.

În cazul UE, Ursula von der Leyen a invitat-o pe Beatrice Vio, o sportivă din Italia care a câștigat medalia de aur la Jocurile Paralimpice de la Tokyo la numai 119 zile după ce a trecut printr-o invervenție chirurgicală, pentru a oferi un chip “unei Uniuni Europene care are suflet și viitor”.

Un gest remarcabil pentru un discurs politic concentrat pe realizări, dar și pe ocolirea unor carențe precum apărarea valorilor comune.

Însă, același fond emoțional l-am întâlnit și în România în timpul protestelor din 2017 pentru apărarea valorilor europene sau la baia de mulțime a liderilor europeni de la Summitul de la Sibiu din 9 mai 2019.

Este, deci, vital ca România să nu își altereze acest suflet european. Dincolo de metafore, acest lucru înseamnă implementarea reformelor asumate, investiții strategice prin PNRR și celelalte programe prin fonduri europene și atingerea bornelor precum aderarea la Schengen, ridicarea MCV și pregătirea terenului pentru aderarea la zona euro.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
PARLAMENTUL EUROPEAN10 hours ago

Pandora Papers: Parlamentul European solicită să se demareze anchete aprofundate

ENGLISH10 hours ago

Romania among EU countries providing free access to the fewest innovative medicines. How will HTA improve the situation

ROMÂNIA11 hours ago

România, printre țările UE care asigură acces gratuit la cele mai puține medicamente inovatoare. Cum va îmbunătăți situația noul HTA european

CONSILIUL EUROPEAN13 hours ago

Summitul UE: Ciocnirea dintre Varșovia și Bruxelles pe tema primatului dreptului european își face loc pe agendă. Angela Merkel și Emmanuel Macron fac apel la compromis și dialog

U.E.13 hours ago

Viktor Orban consideră planurile Uniunii Europene de combatere a schimbărilor climatice o „fantezie utopică care duce la creșterea prețurilor energiei”

COMISIA EUROPEANA14 hours ago

Parlamentul European cere Comisiei Europene să comunice cine negociază achiziția vaccinurilor în numele său și să facă publice contractele de achiziție

ROMÂNIA14 hours ago

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA: Ne vom adapta împreună cu România pentru a ne proteja economiile și popoarele de amenințarea cibernetică

CONSILIUL EUROPEAN14 hours ago

Klaus Iohannis participă joi și vineri la Consiliul European: Șeful statului solicită includerea energiei nucleare și a gazului pe lista investițiilor verzi și sprijinirea R. Moldova în problema gazelor și a energiei

COMUNICATE DE PRESĂ15 hours ago

Compania Leviatan Design, în TOP 10 firme de arhitectură și proiectare din România

ROMÂNIA16 hours ago

Solidaritatea europeană: Austria și Franța oferă României medicamente, ventilatoare și echipamente medicale pentru a lupta în continuare împotriva pandemiei

POLITICĂ17 hours ago

Klaus Iohannis îl desemnează pe ministrul apărării Nicolae Ciucă drept candidat la funcția de prim-ministru

Marian-Jean Marinescu17 hours ago

Eurodeputatul Marian-Jean Marinescu speră ca ”viitorul apropiat să ne arate că Dunărea va contribui la Green Deal și la dezvoltarea economică a tuturor” statelor străbătute de acest fluviu

Cristian Bușoi20 hours ago

Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru industrie și energie din PE, atrage atenția Comisiei Europene: Companiile din România și din întrega UE au nevoie de sprijin pentru captarea metanului

Cristian Bușoi21 hours ago

Eurodeputatul Cristian Bușoi, intervenție în Parlamentul European: COP26, un moment în care să arătăm că ”Green Deal nu este doar o strategie de mediu, ci și o strategie trigger pentru o UE modernă”

Cristian Bușoi2 days ago

Criza energetică: Cristian Bușoi, președintele Comisiei pentru energie, cere din Parlamentul European adoptarea, cât mai repede, a ”taxonomiei pentru gazele naturale și energia nucleară”

NATO2 days ago

Klaus Iohannis l-a primit pe șeful Pentagonului: SUA sunt hotărâte să își mențină angajamentul ferm în regiunea Mării Negre și salută contribuţia majoră a României în cadrul NATO

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Ursula von der Leyen: UE va veni la COP26 cu cel mai înalt nivel de ambiție privind accelerarea tranziției climatice. O facem pentru toate generațiile viitoare!

COMISIA EUROPEANA2 days ago

Criza energetică: Ursula von der Leyen anunță că va prezenta la începutul lui 2022 o strategie pentru dialog internațional privind domeniul energiei: UE trebuie să-și diversifice furnizorii

U.E.3 days ago

Franța face apel la ”fermitate” împotriva încercărilor Poloniei de a pune ”sub semnul întrebării proiectul european”: Tratatele noastre nu reprezintă o simplă bucată de hârtie

COMISIA EUROPEANA3 days ago

Supremația dreptului UE în Polonia: PE solicită Comisiei Europene declanșarea mecanismului de condiționalitate privind statul de drept

Team2Share

Trending