Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian Veștea, a semnat luni 48 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de peste 465,5 de milioane de lei, care vor fi implementate în 27 de județe.
Contractele au fost semnate la sediul ministerului împreună cu beneficiarii proiectelor și au, ca principale obiective, modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau extinderea branșamentelor la rețelele de alimentare cu apă și de canalizare, precum și construirea și modernizarea unor poduri, este precizat într-un comunicat al MDLPA.
”Continuăm să implementăm proiecte care să conducă la dezvoltarea tuturor localităților din țară întrucât modernizarea drumurilor ori racordarea la sisteme de apă curentă sau de canalizare reprezintă o necesitate, și nu un lux, iar românii trebuie să beneficieze cât mai repede de aceste servicii de bază”, le-a precizat ministrul Veștea, primarilor prezenți luni la Ministerul Dezvoltării.
În ședința de coordonare cu miniștrii și secretarii de stat din cadrul partidului, care a avut loc la finalul lunii iunie, Ciucă a precizat că una dintre ”prioritățile PNL este continuarea implementării cu succes a programului liberal <<Anghel Saligny>>, care va asigura fondurile necesare construcției a 10.000 de km de drumuri județene”, obiectivul fiind acela de a continua dezvoltarea locală și pentru a reduce disparitățile între regiuni.
Concomitent cu acestea, ”vom continua și dezvoltarea rețelelor de apă-canal, dar și extinderea rețelelor de gaze, finanțate atât prin fonduri europene, cât și prin fonduri de la bugetul de stat”, a dat asigurări Nicolae Ciucă.




