Connect with us

NATO

Klaus Iohannis, către Joe Biden în deschiderea summitului B9: Prezența militară americană crescută pe flancul estic trebuie să continue

Published

on

© Administrația Prezidențială

Corespondență din Varșovia

Prezența militară americană crescută pe flancul estic al NATO trebuie să continue, la fel și pregătirea unei strategii a SUA pentru regiunea Mării Negre, i-a transmis miercuri președintele Klaus Iohannis omologului său american Joe Biden, în deschiderea summitului extraordinar al “București 9” de la Varșovia, format al țărilor aliate de pe flancul estic, creat de România și Polonia.

Joe Biden, care a mai participat prin videoconferință la summit-urile B9 de la București din 2021 și 2022, se află astăzi alături de președinții Poloniei și României, inițiatorii acestui format și co-gazde ale acestui summit, și de ceilalți omologi de pe flancul estic, președinții Bulgariei, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Slovaciei și Ungariei, pentru un summit care are loc în ajunul împlinirii unui an de la invazia militară a Rusiei împotriva Ucrainei, la reuniune participând și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

“Este extrem de relevant faptul că ne întâlnim, din nou, în Formatul București 9 – pe care l-am lansat cu mândrie în 2015, alături de Președintele Duda – acum când ne apropiem de marcarea unui an de la revenirea războiului în Europa”, a spus Iohannis, în debutul reuniunii.

 

Șeful statului român a subliniat că acest război a adus doar suferință și deznădejde, crime și strămutarea a milioane de ucraineni, distrugeri fără precedent și nesiguranță.

“Noi, liderii de pe Flancul Estic, avem datoria de a arăta fermitate în apărarea păcii. Trebuie să continuăm să dovedim fermitate în îndeplinirea angajamentelor de sprijin pentru Ucraina, atât cât va fi necesar, pentru a câștiga acest război. România va continua să facă acest lucru”, a asigurat Iohannis.

El a salutat faptul că aliații de pe flancul estic nu sunt singuri în demersul lor, efortul lor având o amploare transatlantic.

În context, Iohannis a salutat prezența președintelui SUA la acest summit.

Această prezență, în opinia președintelui român, “reconfirmă substanța Formatului București 9 și angajamentul Administrației SUA față de securitatea Flancului Estic.

Acest angajament este extrem de solid și vizionar: o prezență militară americană crescută – care trebuie să continue – și pregătirea unei strategii a Statelor Unite ale Americii pentru Marea Neagră. Salut, de asemenea, participarea secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru coordonarea deschisă și oportună“, a transmis Klaus Iohannis.

Referindu-se la împlinirea unui an de la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, șeful statului a precizat că “Rusia a încercat să distrugă securitatea europeană și euroatlantică și sistemul internațional bazat pe reguli”.

“Rusia acționează după un model de comportament agresiv, pe care l-am putut observa deja în Republica Moldova, Georgia și Ucraina”, a punctat Iohannis, cu o zi înainte să o primească pe Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, la București.

Șeful statului a punctat că acești parteneri beneficiază de sprijinul Aliaților pentru reziliența pe termen lung, care le este necesară pentru obținerea unei păci durabile, stabilitate și prosperitate.  “De asemenea, sprijinim cu tărie perspectiva euroatlantică a Ucrainei”, a arătat președintele.

Iohannis a susținut că războiul Rusiei împotriva Ucrainei trebuie să se încheie cu înfrângere pentru Moscova.

Pentru a ne asigura că acest război brutal împotriva Ucrainei este actul final al Rusiei, trebuie să fim fermi în descurajarea altor agresiuni și să o înfrângem pe aceasta. NATO este puternică și dovedește un angajament clar față de Ucraina și cetățenii săi. B9 este mai puternic ca oricând. Aștept cu nerăbdare să continuăm să ne coordonăm în pregătirea unui Summit NATO de succes la Vilnius”, a conchis președintele.

Citiți și Mizele României la summitul B9 cu participarea lui Joe Biden: Apărare înaintată pe tot flancul estic, planuri de securitate, forțe și tehnică militară pre-poziționate și sprijin pentru R. Moldova

Liderii celor nouă state membre ale Alianței Nord-Atlantice de pe flancul estic al NATO se întrunesc miercuri, la Varșovia, pentru un summit extraordinar al formatului “București 9” cu participarea președintelui american Joe Biden și a secretarului general al NATO Jens Stoltenberg. Prezent în Europa Centrală și de Est pentru a marca un an de la debutul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Biden se va adresa pentru a treia oară aliaților din cadrul B9, dar pentru prima dată în persoană, după ce luni a efectuat o vizită surpriză la Kiev, prima de la declanșarea războiului, iar marți a susținut un discurs istoric și cu rezonanțe epocale pentru a demonstra sprijinul de neclintit pentru Ucraina, pentru a ralia încă o dată democrațiile în arena competiției de lungă durată cu regimurile autoritare și pentru a reafirma angajamentul sacru al SUA pentru articolul 5 din Tratatul fondator al NATO, care prevede că un atac împotriva unui aliat este un atac împotriva tuturor.

Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum, și este Young Strategic Leader în cadrul inițiativelor The Aspen Institute. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

NATO

Erdogan îi transmite lui Rutte că noul secretar general NATO trebuie să prioritizeze eliminarea obstacolelor dintre aliați privind industriile de apărare și preocupările legate de terorism

Published

on

© Presidency of the Republic of Türkiye/ X

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că speră că următorul secretar general al NATO va acorda prioritate preocupărilor legate de terorism ale Turciei în timpul întâlnirii de vineri cu Mark Rutte, favorit pentru a prelua postul, informează AFP.

Preşedintele Erdogan a spus că lupta împotriva terorismului a fost unul dintre subiectele principale în discuţiile sale cu premierul olandez în funcţie, sosit la Istanbul pentru a obţine sprijinul Turciei pentru candidatura sa.

“I-am spus că, în conformitate cu spiritul Alianţei, nicio organizaţie teroristă, în special PKK şi asociaţii săi, nu trebuie tolerată”, a continuat declaraţiile în faţa jurnaliştilor şeful statului turc, alături de Rutte, potrivit Agerpres.

Erdogan a mai spus că este “imperativ ca noul secretar general să depună eforturi intense pentru a elimina sancţiunile, restricţiile şi obstacolele din domeniul industriei de apărare în rândul aliaţilor”.

Preşedintele României Klaus Iohannis este, de asemenea, candidat la funcţia de secretar general al NATO, iar preşedintele Erdogan a declarat că l-a informat pe acesta săptămâna trecută despre cererile Turciei în timpul unei convorbiri telefonice.

“Subliniind că NATO ar trebui să aleagă un secretar general care să servească securitatea și interesele membrilor NATO în fața provocărilor globale și regionale, în special a terorismului, președintele Erdoğan a arătat că următorul secretar general ar trebui să consolideze unitatea Alianței, să păstreze și să îmbogățească spiritul de solidaritate și să acorde prioritate rolului său principal în consultările legate de apărare și securitate”, a transmis președinția turcă după convorbirea telefonică Erdogan – Iohannis.

Acum, Erdogan nu a dezvăluit alegerea Turciei între cei doi candidaţi, dar a subliniat că decizia sa se va baza pe “raţiune”, în timp ce i-a urat, zâmbind, lui Mark Rutte succes în “noua sa călătorie”.

Şeful în exerciţiu al guvernului olandez este pentru moment cel mai bine plasat pentru a îl înlocui pe norvegianul Jens Stoltenberg în fruntea Alianţei Nord-Atlantice, după ce Statele Unite, Regatul Unit şi Germania şi-au anunţat sprijinul pentru candidatura sa.

Ungaria a anunţat însă că nu îl va sprijini pe Rutte, care a deplâns declinul respectării principiilor democratice sub regimul premierului Viktor Orban. 

Succesorul lui Jens Stoltenberg la șefia Alianței ar trebui anunțat la summitul aniversar al NATO de la Washington, din perioada 9-11 iulie. În acest sens, o nouă reuniune politică importantă este anunțată a fi reuniunea informală a miniștrilor de externe din NATO de la Praga, din perioada 30-31 mai.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat pe 12 martie că a decis să intre în competiția pentru funcția de secretar general al Alianței Nord-Atlantice, evocând momentul important al marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, pilonul de stabilitate și securitate reprezentat de România pe flancul estic prin alocarea a 2% și a 2,5% din PIB pentru apărare, sprijinul pentru Ucraina, dar și contribuție valoroasă a Europei de Est în discuțiile și deciziile adoptate în cadrul NATO.

Continue Reading

NATO

“Salt generațional” franco-german: Franța și Germania au semnat un proiect de miliarde de euro pentru dezvoltarea unui tanc de luptă comun

Published

on

© Sebastien Lecornu/ X

Miniştrii apărării francez şi german au semnat vineri la Paris un proiect comun de armament în valoare de mai multe miliarde de euro, ce include dezvoltarea unui tanc de luptă de viitoare generaţie, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Programul MGCS (Main Ground Combat System – Sistem Principal de Luptă Terestră), la care se referă memorandumul de înţelegere semnat de ministrul german Boris Pistorius şi omologul său francez Sebastien Lecornu, are ca scop înlocuirea principalelor tancuri de luptă actuale ale celor două ţări.

Proiectul MGCS nu prevede însă doar construirea unui nou tanc de luptă, ci a unei serii de sisteme şi vehicule pe aceeaşi platformă care să conecteze tancurile printr-o reţea de date cu arme de sprijin cum ar fi dronele şi alte sisteme fără pilot.

Anunţând la sfârşitul lui martie la Berlin acordul privind MGCS, ministrul francez Lecornu a vorbit de un “salt generaţional”, în timp ce Boris Pistorius a asigurat că este “un moment istoric”.

Interconectarea sistemelor de arme va permite un salt tehnologic în tehnologia militară, potrivit susţinătorilor proiectului.

Proiectul MGCS este de aşteptat să înlocuiască tancurile Leopard 2 din Germania şi Leclerc din Franţa.

Germania urmează să joace un rol principal în dezvoltarea MGCS, care este omologul proiectului comun Future Combat Air System (FCAS), pilotat de Franţa şi care include dezvoltarea unui avion de luptă de ultimă generaţie, precum şi de drone şi alte sisteme.

Acest acord survine la o zi după ce preşedintele Macron şi-a expus viziunea despre viitorul UE, referindu-se în special la domeniile apărării şi politicilor economice şi comerciale.

Președintele francez Emmanuel Macron a îndemnat joi Europa să se trezească la realitate că nu este suficient de înarmată în fața amenințărilor globale, precum agresiunea Rusiei, care reprezintă o provocare existențială pentru continent.

Într-un important discurs despre Europa rostit la Sorbona (“Sorbona 2.0”), în ceea ce a părut o reeditare a discursului din 2017, Macron a cerut Europei să adopte o strategie de apărare “credibilă” care să fie mai puțin dependentă de SUA, după ce acum șapte ani a propus Inițiativa pentru o Europă suverană, unită și democratică. 

Europa trebuie să se ridice la înălțimea provocărilor unei lumi schimbate și să-și sporească apărarea, a declarat Macron, avertizând că UE nu este suficient de înarmată pentru a face față unor amenințări globale precum războiul Rusiei în Ucraina.

El a descris comportamentul Rusiei după invazia sa în Ucraina ca fiind “dezinhibat” și a spus că nu mai este clar unde se află “limitele” Moscovei.

Macron a tras un semnal de alarmă cu privire la ceea ce a descris ca fiind nerespectarea regulilor comerciale globale atât de către SUA, cât și de către China, făcând apel la Uniunea Europeană să își revizuiască politica comercială.

Europa noastră de astăzi este mortală și poate muri. Poate muri și acest lucru depinde doar de alegerile noastre”, a spus Macron, liderul francez avertizând că Europa nu este “înarmată împotriva riscurilor cu care ne confruntăm” într-o lume în care “regulile jocului s-au schimbat” și în care nu trebuie să fie “vasala” Statelor Unite.

El a spus că supraviețuirea blocului european “depinde doar de alegerile noastre” și a avertizat că “regulile jocului” s-au schimbat și că UE nu este “înarmată împotriva riscurilor cu care ne confruntăm”, Macron fiind recunoscut pentru astfel de declarații tari după ce în 2019, la 70 ani de la înființarea NATO, a afirmat Alianța Nord-Atlantică este în moarte cerebrală.

“Suntem încă prea lenți și nu suntem suficient de ambițioși”, a spus liderul de la Paris, făcând apel la o “Europă puternică”.

Continue Reading

NATO

Klaus Iohannis și vicepreședintele Turciei au discutat consolidarea apărării NATO pe flancul estic și agenda NATO în pregătirea summitului de la Washington

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis l-a primit vineri pe vicepreședintele Turciei, Cevdet Yılmaz, aflat în vizită oficială în România, context în care șeful statului și omul numărul 2 din administrația Erdogan de la Ankara au discutat despre cooperarea în regiunea Mării Negre, contribuția Turciei la consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare pe flancul estic și “principalele evoluții de interes de pe agenda NATO și la nivel internațional”.

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale remis CaleaEuropeană.ro, președintele Klaus Iohannis a exprimat, cu prilejul întrevederii, aprecierea pentru substanța și dinamica dialogului politico-diplomatic bilateral, axat pe dezvoltarea continuă a Parteneriatului Strategic România-Turcia, pe toate palierele sale, inclusiv prin inițiativa lansării Consiliului de Cooperare Strategică la Nivel Înalt dintre cele două țări, care va dezvolta formatul reuniunilor comune de guvern și în cadrul căruia vor fi stabilite prioritățile cheie în domeniile strategice de interes comun.

 

Șeful statului și vicepreședintele Turciei au salutat nivelul excelent al cooperării economice, Turcia fiind principalul partener comercial al țării noastre din afara Uniunii Europene și prima destinație extra-comunitară a exporturilor românești.

Președintele Klaus Iohannis a încurajat, în continuare, investițiile turcești și a arătat că oportunitățile oferite de piața din România pot contribui la atingerea potențialului deplin pe acest palier.

În planul cooperării în domeniul securității, Klaus Iohannis a exprimat aprecierea pentru contribuția Turciei la consolidarea posturii Aliate de apărare și descurajare pe Flancul Estic al NATO și la Marea Neagră, inclusiv prin participarea la misiuni de Poliție Aeriană Întărită pe teritoriul României.

Președintele Klaus Iohannis a salutat, totodată, buna funcționare a Grupului Naval de Deminare în Marea Neagră România – Turcia – Bulgaria, inițiativă care reprezintă un model de cooperare eficientă în regiunea Mării Negre și între statele aliate riverane.

Citiți și

Candidatura lui Iohannis la NATO, pe agenda convorbirii cu Erdogan. Liderul turc susține că următorul secretar general trebuie să consolideze unitatea și solidaritatea Alianței

Klaus Iohannis a discutat la telefon cu Recep Tayyip Erdogan despre rolul NATO în regiune și contribuția României și a Turciei la unitatea transatlantică

De asemenea, Iohannis și Yilmaz au avut un schimb de opinii despre principalele evoluții de interes de pe agenda NATO și la nivel internațional, precum și despre pregătirea rezultatelor Summitului aniversar al NATO de la Washington, D.C.

În ceea ce privește situația îngrijorătoare din Orientul Mijlociu, președintele Klaus Iohannis a subliniat că trebuie evitată escaladarea violenței, fiind necesară coordonarea eficientă a eforturilor internaționale în vederea avansării către o pace durabilă în regiune, când condițiile o vor permite.

Șeful statului a reafirmat sprijinul țării noastre pentru consolidarea cooperării UE-Turcia și a salutat eforturile pe care Turcia le întreprinde pentru găzduirea unui număr mare de refugiați, exprimând sprijinul pentru continuarea cooperării în materie dintre UE și Turcia.

Continue Reading

Facebook

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions
ROMÂNIA16 mins ago

Klaus Iohannis: Ziua Veteranilor de Război ne readuce în memorie meritele celor care, cu mult curaj şi patriotism, au luptat pentru apărarea independenţei și a suveranităţii

ROMÂNIA40 mins ago

Premierul Marcel Ciolacu, mesaj cu ocazia Zilei veteranilor de război: ”Avem un loc pe care să-l numim acasă grație celor care, prin sacrificiu, au apărat tot ce ne aparține”

ALEGERI EUROPENE 202457 mins ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

ROMÂNIA1 hour ago

România continuă să acorde asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza și trimite un nou ajutor în valoare de 8,2 milioane de lei

SUA2 hours ago

SUA încurajează Armenia şi Azerbaidjan să continue discuțiile lor în vederea unui acord de pace

INTERNAȚIONAL2 hours ago

Zelenski lansează un nou apel către aliații occidentali privind livrarea de sisteme Patriot și primirea Ucrainei în UE și NATO

SUA2 hours ago

Joe Biden îi reiterează lui Netanyahu ”poziția clară” față de o posibilă invazie a Israelului în Rafah înaintea unui nou turneu al lui Blinken în Orientul Mijlociu

REPUBLICA MOLDOVA3 hours ago

Comisarul european Johannes Hahn va susține un discurs la Chișinău de Ziua Europei

ENGLISH4 hours ago

Op-Ed | German Foreign Minister marks 20 years since EU’s biggest enlargement: The generations before us created a Europe of freedom. Our task is defending Europe

EDITORIALE4 hours ago

Op-ed | Annalena Baerbock, șefa diplomației germane, la 20 de ani de la marea extindere a UE: Fiecărei generaţii îi revine o misiune. Avem misiunea de a apăra și consolida proiectul european

ALEGERI EUROPENE 202457 mins ago

VIDEO Parlamentul European a lansat clipul pentru alegerile europene, cu un mesaj de la o generație la alta: “Foloseşte-ţi votul. Sau alţii vor decide pentru tine”

INTERNAȚIONAL5 days ago

Joe Biden a promulgat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina, iar primele livrări de muniții se reiau imediat: “Nu ne înclinăm în fața lui Putin. Iată ce înseamnă să fii o superputere mondială”

COMISIA EUROPEANA5 days ago

20 de ani de la “cel mai mare val de extindere a UE”, marcați în Parlamentul European cu gândul la aderarea Ucrainei și R. Moldova: O victorie a lui Putin ar schimba harta și cursul istoriei europene

ROMÂNIA5 days ago

Ministrul Finanțelor, concluzii după participarea la reuniunile de primăvară ale BM şi FMI: România va avea parte de sprijin pentru consolidarea fiscală și creșterea investițiilor în infrastructură

ROMÂNIA6 days ago

Premierul Marcel Ciolacu anunță că ”proiectul de lege privind adoptarea salariului minim european în România” este în lucru la Ministerul Muncii: Păstrarea forţei de muncă în ţară, o prioritate

INTERNAȚIONAL6 days ago

Klaus Iohannis și Yoon Suk Yeol au adoptat, la Seul, Declarația pentru consolidarea Parteneriatului Strategic România – Coreea de Sud, cu accent pe apărare, energie și investiții

U.E.7 days ago

Șeful diplomației UE face apel la statele membre să furnizeze și interceptoare Ucrainei pe lângă muniția esențială pe câmpul de luptă

ROMÂNIA2 weeks ago

În ultimii 30 de ani, România a beneficiat de investiții de peste un miliard de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, subliniază directorul BERD pentru țara noastră

ROMÂNIA2 weeks ago

Directorul general ICI București, în cadrul Digital Innovation Summit: Lumea se schimbă şi va trebui să ne adaptăm. Foarte multe informații nu le mai putem opera decât dacă suntem digitalizați

ROMÂNIA2 weeks ago

Ne dorim să dezvoltăm Portul Constanța în perspectiva procesului de redresare și reconstrucție a Ucrainei, subliniază Marcel Ciolacu în Qatar: Avem nevoie de expertiza și experiența companiilor qatareze

Trending