Acord pentru ”marea coaliție” în Germania: Martin Schulz, cel care a propus crearea Statelor Unite al Europei, va deveni ministru al Afacerilor Externe

Liderul Partidului Social Democrat (SPD), Martin Schulz, va fi ministrul afacerilor externe în viitoarea guvernare de coaliție, potrivit presei germane, citată de EU Observer.

Precizările media survin în condițiile în care Germania ieșit miercuri din criza politică generată de lipsa unui acord guvernamental între conservatorii cancelarului Angela Merkel și liberali și soluționată acum prin acordul unei noi ”mari coaliții” între CDU și SPD.

FOTO: Martin Schulz/ Facebook

Potrivit sursei citate, alte două ministere cheie – cel de interne și cel de finanțe – vor fi preluate de partenerii de coaliție ai Angelei Merkel. Astfel, poziția de ministru de Interne va merge la Horst Seehofer, premierul Bavariei și liderul Uniunii Creștine Sociale Bavareze (CSU), care deși este aliatul major al Angelei Merkel are o poziție critică asupra politicii de migrație a cancelarului.

Ministerul Finanțelor, cel condus în ultimii ani de la Wolfgan Schaueble va fi preluat de primarul orașului Hamburg, Olaf Scholz.

Numirea lui Martin Schulz ca titular al portofoliul de politică externe nu este o surpriză în condițiile în care în timpul precedentelor două mari coaliții CDU/ CSU – SPD, poziția de ministru de Externe a fost deținută de un lider social-democrat: 2005-2009 în persoana actualului președinte federal, Frank-Walter Stenmeier și 2013-prezent de către Steinmeier și apoi de către Sigmar Gabriel.

Punctele cheie asupra cărora s-a ajuns la un acord între CDU și SPD vizează Europa, migrația, schimbările climatice sau exporturile de armament. 

Citiți și Martin Schulz vrea crearea Statelor Unite ale Europei până în 2025: Țările care nu vor ratifica un tratat constituțional, vor părăsi automat Uniunea Europeană

În privința Europei, Merkel și Schulz au convenit că UE are nevoie de ”mai multe investiții”, cu precădere sub forma unui buget de investiții pentru zona euro. Un consens în marea coaliție privind viitorul Europei este esențial în condițiile în care Martin Schulz a lansat la finalul anului trecut propunerea creării ”Statelor Unite al Europei până în anul 2025”.

Propunerea a fost făcută în contextul anunțării disponibilității SPD de a începe negocieri privind un nou guvern cu conservatorii Angelei Merkel, însă cancelarul german s-a delimitat de această propunere.

Martin Schulz, cel care a fost cinci ani președinte al Parlamentului European, a fost contracandidatul pentru poziția de cancelar federal al Angelei Merkel pentru alegerile din 24 septembrie anul trecut.

Acordul dintre CDU/ CSU și SPD îi permite Angelei Merkel să dea startul celui de-al patrulea mandat de cancelar al Germaniei, la capătul căruia ar urma să egaleze recordul de longevitate în funcție, deținut de Helmut Kohl, cancelar al reunificării decedat anul trecut la vârsta de 87 de ani.

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare