”Alianța dintre Statele Unite și Japonia este piatra de temelie a păcii și prosperității regionale”, a evidențiat Joe Biden în întâlnirea cu Fumio Kishida, gazda summitului G7

Președintele american, Joe Biden, a avut o întâlnire cu premierul nipon, Fumio Kishida, pentru ”a avansa cooperarea în ceea ce privește o serie de probleme de securitate, economice și regionale”.

Conform unui comunicat al Casei Albe, liderul SUA ”a subliniat faptul că alianța dintre Statele Unite și Japonia este piatra de temelie a păcii și prosperității regionale și a reafirmat angajamentul extins de descurajare al SUA, utilizând întreaga gamă de capacități americane”.

Ambii lideri ”au discutat despre modalitățile de consolidare în continuare a cooperării în domeniul apărării, pe baza documentelor de strategie revizuite ale Japoniei și a creșterii investițiilor în domeniul apărării”.

Războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, o temă care va domina summitul G7 de la Hiroshima, s-a aflat, de asemenea, pe agenda celor doi lideri, care au reiterat că vor sprijini în continuare țara invadată de Moscova.

În egală măsură, ”provocările de securitate regională, inclusiv programele nucleare și rachete balistice ale Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC) și comportamentul coercitiv al Republicii Populare Chineze, care contravine dreptului internațional”, au reprezentat o altă chestiune abordată.

”Cei doi lideri au subliniat opoziția lor față de orice încercare de a schimba status quo-ul prin forță și și-au reiterat hotărârea de a menține pacea și stabilitatea în strâmtoarea Taiwan. De asemenea, aceștia și-au reafirmat sprijinul pentru caracterul central al ASEAN și au subliniat importanța creșterii cooperării multilaterale în regiunea Indo-Pacific, în special cu Republica Coreea (ROK), națiunile din Quad, inclusiv Australia și India, Asia de Sud-Est și insulele din Pacific”, mai amintește Casa Albă.

Nici aspectele legate de ”consolidarea cooperării economice, inclusiv prin intermediul negocierilor privind Cadrul economic indo-pacific (IPEF), promovarea energiei curate și sigure și stabilirea unor lanțuri de aprovizionare cu minerale critice diverse și rezistente”, nu au fost omise.

”Liderii au evidențiat aprofundarea cooperării lor în domeniul tehnologiilor emergente, inclusiv finalizarea unui memorandum de cooperare privind educația și tehnologia și lansarea unor noi parteneriate între companii și universități americane și japoneze, inclusiv Universitatea din Chicago și Universitatea Purdue, în domenii precum informatica cuantică și semiconductorii”, a anunțat Casa Albă.

Liderii G7 au sosit joi la Hiroshima, în Japonia, pentru a lua în considerare sancțiuni mai dure împotriva Rusiei, pe fondul războiului pe care aceasta îl poartă în Ucraina, informează Deutsche Welle.

Națiunile G7 au implementat deja sancțiuni asupra băncilor și organizațiilor militare rusești, precum și impunerea unor plafoane de preț pentru țițeiul rusesc. Acum, acestea au în vedere o serie de noi măsuri privind comerțul anual de aproximativ 5 miliarde de dolari (aproximativ 4,6 miliarde de euro) al Moscovei cu diamante.

”Coerciția economică” a Chinei va ocupa un loc important pe ordinea de zi a summitului desfășurat în orașul de pe insula japoneză Honshu, eforturile fiind direcționate către protejarea economiilor Canadei, Franței, Germaniei, Italiei, Japoniei, Regatului Unit și Statelor Unite.

Cele șapte economii majore caută modalități de a-și reduce dependența strategică de importurile din China și plănuiesc să diversifice lanțurile de aprovizionare și piețele pentru a se apăra de această posibilitate.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare