Ministrul apărării din Republica Moldova, Alexandru Pînzari, i-a decorat pe ambasadorii acreditaţi ai României, Statelor Unite și Marii Britanii în Republica Moldova cu medalia “Consolidarea frăţiei de arme”, în cadrul unor ceremonii desfăşurate la sediul instituţiei de apărare, informează un comunicat al Ministerului Apărării de la Chișinău.
Distincţiile au fost oferite ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Steven Fisher, ambasadorului SUA, Dereck J. Hogan, şi ambasadorului României, Daniel Ioniţă, în semn de apreciere a eforturilor de consolidare a parteneriatelor bilaterale în domeniul apărării, dar şi pentru contribuţia la acordarea donaţiei de echipamente individuale de protecţie împotriva COVID-19 efectivului Armatei Naţionale.
”Marea Britanie, SUA şi România au fost mereu alături de noi, oferindu-ne asistenţă în multiple domenii, inclusiv expertiză, logistică sau instruiri pentru militarii noştri. Iar acum, în această perioadă deloc uşoară pentru noi toţi, sprijinul partenerilor noştri strategici este mai mult decât important şi util. În numele meu personal şi al întregului efectiv al instituţiei, îmi exprim recunoştinţa pentru donaţiile semnificative oferite în lupta cu noul coronavirus, dar şi pentru receptivitatea şi promptitudinea de care aţi dat dovadă la apelul nostru de ajutor”, a spus Alexandru Pînzari.
În urma donaţiilor oferite de Marea Britanie şi SUA, Armata Naţională a beneficiat de loturi de echipament de protecţie împotriva COVID-19, inclusiv măşti, mănuşi şi termometre cu infraroşu.





