România condamnă cu fermitate atacul asupra vasului „Mercer Street”. Ambasadorul Republicii Islamice Iran a fost convocat de urgență la MAE

România condamnă cu fermitate atacul cu dronă, absolut inacceptabil, comis asupra vasului “Mercer Street”, care s-a soldat cu pierderea vieții comandantului navei, cetățean român, care a căzut demn la datorie, informează un comunicat de presă al MAE, remis CaleaEuropeană.ro

Luând în considerare elementele transmise de partenerii internaționali strategici ai României, care s-a coordonat cu Statele Unite al Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu privire la atacul împotriva vasului „Mercer Street”, în urma căruia un cetățean român și un cetățean britanic au fost uciși, MAE subliniază următoarele:

  •  Având în vedere elementele prezentate de partenerii internaționali ai României cu privire la faptul că atacul a avut caracter deliberat și, respectiv, a fost coordonat de Iran, România solicită prezentarea de explicații de către autoritățile iraniene, fără întârziere, și își rezervă dreptul de a acționa în consecință, alături de partenerii săi internaționali, pentru un răspuns adecvat. Ambasadorul Republicii Islamice Iran la București a fost convocat de urgență la MAE român în acest scop.
  • Atacul împotriva unei ținte civile, care a produs pierderi de vieți omenești și pagube materiale importante, nu are nicio justificare și trebuie condamnat ferm la nivel internațional.
  • MAE continuă coordonarea cu aliații și partenerii României pentru a identifica măsurile de răspuns cele mai potrivite. În aceste clipe dificile, MAE este alături de familiile și apropiații victimelor de pe vasul „Mercer Street” și oferă tot sprijinul în procesul în curs de repatriere a cetățeanului român decedat.

SUA și Israel au convenit să colaboreze cu România, Regatul Unit și alți parteneri internaționali pentru a investiga tragedia de pe nava „Mercer Street”, unde un navigator român și britanic și-au pierdut viața în urma unui atac în strâmtoarea Hurmuz.

Referitor la incidentul din 29 iulie 2021, MAE precizează, totodată, că se află în contact atât cu compania care administrează nava “Mercer Street”, cât și cu autoritățile locale din Oman și Emiratele Arabe Unite, fiind pregătit să acorde asistență consulară, conform competențelor legale. 

Mai mult, Bogdan Aurescu, a avut sâmbătă, 31 iulie 2021, un schimb de opinii cu ministrul afacerilor externe, al Commonwealth-ului și dezvoltării Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, cu privire la necesitatea elucidării cât mai rapide a circumstanțelor în care a avut loc incidentul violent din data de 29 iulie 2021. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Andreea Radu
Andreea Radu
Andreea Radu este redactor. Absolventă a Facultății de Științe Politice și a programului de master „Politicile egalității de șanse în context românesc și european” din cadrul Universității din București, Andreea este interesată de aspectele sociale ale politicilor europene, cu accent pe egalitate de gen, incluziune și acces echitabil la oportunități.

Articole Populare