Connect with us

COMUNICATE DE PRESĂ

Ana Birchall, mesaj din partea Guvernului la finalul Olimpiadei Internaționale de Matematică: Felicitări tuturor premianților și cinste tuturor participanților

Published

on

Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat, vineri, 13 iulie, la ceremonia de încheiere a celei de 59-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Matematică, eveniment care a avut loc la Cluj-Napoca. În intervenția susținută cu acest prilej, Ana Birchall a transmis tuturor elevilor participanți felicitările doamnei prim-ministru „pentru această remarcabilă realizare, însăși participarea voastră la acest concurs fiind o mărturie elocventă a capacității voastre intelectuale și a tuturor posibilităților care vi se deschid pe mai departe”.

„Pentru că vorbim despre un concurs internațional de matematică, personal, nu cred că putem vorbi despre învinși și învingători. La acest nivel, cu echipe redutabile de elevi din fiecare stat participant, diferențele sunt foarte mici, iar voi știți foarte bine că departajarea se face la zecimale, sutimi și miimi, ca să vorbim în termeni matematici. În realitate, fiecare dintre voi este câștigător și trebuie să fiți mândri de acest lucru! Felicitări echipei României și liderului acesteia, profesorul Cătălin Gherghe. Felicitări tuturor premianților și cinste tuturor participanților!”, se arată în mesajul viceprim-ministrului Ana Birchall.

Vicepremierul a evidențiat că tinerii olimpici sunt cei care, prin talent, geniu și muncă, pot contribui la progresul societăților noastre. „Convingerea mea este că ați rezolvat, prin soluții inovatoare, probleme dintre cele mai complicate, grație talentului uriaș cu care ați fost înzestrați. Mai cred însă că misiunea voastră nu se termină odată cu ceremonia de închidere a acestei olimpiade. Tinerii ca voi sunt chemați să găsească soluții la o gamă mult mai largă la problemele cu care se confruntă societățile noastre. Aș spune că aceasta este marea provocare căreia trebuie să îi dați curs în anii ce vin. Iar voi, ca matematicieni de succes, știți foarte bine că provocarea vine «la pachet» cu implicarea. Vă îndemn să fiți voi înșivă schimbarea, nu doar martorii ei!”, a transmis Ana Birchall în discursul susținut.

Viceprim-ministrul Ana Birchall a adresat, de asemenea, un apel olimpicilor prezenți la cea de-a 59-a ediție a prestigiosului concurs, asigurându-i că au oricând „o invitație deschisă pentru reveni în România”.

În încheiere, Ana Birchall și-a exprimat dorința ca măcar o parte dintre olimpicii prezenți la Cluj-Napoca să opteze în viitor pentru cariere în politică sau diplomație, a adresat felicitări dascălilor și familiilor elevilor participanți la concurs și le-a urat olimpicilor să ducă acasă „o părticică din ceea ce au învățat și din frumusețile văzute în România”.


Olimpiada Internațională de Matematică este cel mai prestigios concurs dedicat elevilor în domeniul științelor exacte. Aceasta are loc anual, prima ediție fiind găzduită în anul 1959, în România.

În ceea ce privește ediția din anul 2018, găzduită la Cluj-Napoca, manifestarea educațională a fost una de mare amploare, cu peste 2000 de participanți (elevi, profesori, lideri de grup, observatori și voluntari) din cele 114 țări participante.

Organizarea Olimpiadei Internaționale de Matematică din 2018 se conectează simbolic la țara noastră din două perspective. Pe de-o parte, istoria Olimpiadei datează din 1959, când prima ediție a avut loc în România, cu șapte țări participante: România, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia, Germania de Est și URSS. De atunci, evenimentul a avut loc în fiecare an (cu excepția anului 1980) în diferite țări.

România a mai organizat și edițiile din anii  1959 (la Brașov), 1960 (la Sinaia), 1969, 1978 și 1999 (ultimele trei ediții fiind organizate la București). Astfel, Olimpiada Internațională de Matematică este cea mai mare, cea mai veche și prestigioasă competiție din domeniul științelor exacte. De asemenea, evenimentul va marca, în același timp, și unul dintre cele mai importante momente ale istoriei naționale: 100 de ani de la Marea Unire din 1918, 100 de ani de existență a statului național unitar, România modernă.

 

 

.

COMUNICATE DE PRESĂ

Deputatul PNL Angelica Fădor: Guvernul este pregătit să relanseze industria HoReCa. Proprietarii de restaurante au acces la fonduri nerambursabile

Published

on

© Camera Deputaților

Guvernul României sprijină fără rezerve domeniul ospitalității, chiar dacă o parte din activitate, precum restaurantele din interior, rămâne momentan închisă, a afirmat, sâmbătă, deputatul PNL Angelica Fădor, președinte al Comisiei pentru Administrație din Camera Deputaților, într-un comunicat de presă remis CaleaEuropeană.ro

România se confruntă, în continuare, cu o situație dificilă din punct de vedere epidemiologic, dovadă fiind numărul de infectări de ieri care este cel mai mare de până acum, iar Guvernul PNL nu va ezita să deschidă restaurantele din zonele interioare în momentul în care există semnale clare că riscul epidemiologic este în descreștere. 

“Îndemn mediul de afaceri din zona HoReCa să aibă încredere și răbdare pentru că Guvernul PNL conștientizează dificultatea momentului și nu va ezita să ia toate măsurile de sprijin pentru acest domeniu greu încercat. Mediul de business din zona ospitalității este unul esențial pentru economia românească și de aceea în Ordonanța de Urgență privitoare la alocarea sumei de 1 miliard de euro pentru IMM-uri, HoReCa are posibilitatea să investească în multe domenii subsecvente ei”, a spus Fădor.

Astfel, investitorii pot depune proiecte ce includ o paletă largă de posibile investiții, aplicațiile putând fi pentru: turism; pensiuni turistice; hoteluri și alte activități similare; restaurante și alte activități de alimentație, precum cateringul; servicii de agrement, inclusiv infrastructura specifică de agrement (parcuri pentru rulote, campinguri și tabere, etc); cafenele și agenții de turism. Finanțările sunt substanțiale pentru cei care vor să investească pentru a-și repune pe picioare și dezvolta afacerile din HoReCa.

Ordonanța de Urgență oferă, și pentru mediul ospitalității, posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile pentru capitalul de lucru care au valoare cuprinsă între 2.000 și 150.000 euro și, de asemenea, fonduri între 50.000 și 200.000 de euro pentru capitalul de investiții. În următoarea perioadă, cei care sunt deciși să investească granturile în afacerile lor, vor avea acces la un ghid al solicitantului, unde vor putea vedea exact pașii de parcurs, și la o platformă online, unde vor depune proiectele.

“Guvernul PNL este decis să sprijine fără rezerve orice inițiativă privată care poate ajuta la revenirea economiei românești. Executivul a luat, până în momentul de față, cele mai bune măsuri pentru economie într-un context dificil. Economia a răspuns pozitiv, iar acest lucru se vede. În plină criză, avem rezultate”, a conchis Angelica Fădor.

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

Infografic Monitorul Social: Media abandonului școlar timpuriu în România, cu 6% mai mare decât media europeană și departe de obiectivele asumate prin Strategia Europa 2020

Published

on

© European Union, 2020/Source: EC - Audiovisual Service

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, lansează un nou infografic părăsirea timpurie a școlii și rețeaua școlară deficitară, în care avertizează că una dintre cele mai mari probleme cu care se confrută România este părăsirea timpurie a școlii, adică numărul mare al persoanelor care nu își continuă studiile după finalizarea ciclului gimanzial inferior (cel mult clasa a VIII-a).

Media României (16,4%) este mult peste cea europeană (10,6%) și departe de ținta pe care ne-am asumat-o la începutul deceniului trecut, prin Agenda Europa 2020 – 11,3%.

“Când ne uităm însă la date în funcție de mediu de rezidență, observăm cât de inegal este sistemul de învățământ românesc: în vreme ce persoanele din orașele mari au o rată a parăsirii școlii de două ori mai mică decât media europeană (4,2% vs. 9,8%), persoanele din mediul rural au o rată de peste două ori mai mare decât media europeană (25,4% vs. 11%) și de șase ori mai mare decât cea a persoanelor din mediul urban (25,4% vs. 4,2%)”, informează FES România într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

© Infografic Monitorul Social

De ce renunță la școală după finalizarea celor opt clase atât de multe persoane din mediul rural, spre deosebire de cei din mediul urban? O parte din explicație este lipsa infrastructurii școlare: în rural nu există suficiente licee, astfel că cei care vor să continue să învețe după ce finalizează clasa a VIII-a trebuie să facă un efort suplimentar să meargă la un liceu din cel mai apropiat oraș.

Infrastructura școlară din mediul rural nu a mai fost dezvoltată de pe vremea când învățământul obligatoriu se limita la opt clase. Numărul elevilor care învață în mediul rural nu este cu mult diferit față de cel al celor care învață la oraș: anul acesta, din cei 172.531 de elevi înscriși la Evaluarea Națională (examen susținut la finalul clasei a VIII-a), 59% proveneau din mediul urban, iar 41% din mediul rural, diferența numerică fiind de aproape 32 mii de elevi.

Dacă ne uităm însă la infrastructura școlară, în mediul rural sunt de cinci ori mai puține licee decât în mediul urban (262 vs. 1297). Astfel, fără un transport public accesibil asigurat pentru toți elevii, costul poate deveni prea mare, în special pentru familiile din comunitățile marginalizate, ceea ce poate împinge foarte mulți elevi din mediul rural să abandoneze școala.

Continue Reading

COMUNICATE DE PRESĂ

Peste 200 de organizații europene, dintre care 46 din România, scrisoare deschisă către liderii europeni și naționali: Nu tăiați fondurile europene pentru societatea civilă

Published

on

© European Union, 2018

Peste 200 de organizații europene, dintre care 46 din România, au înaintat în aceste zile liderilor europeni și naționali un mesaj de profundă îngrijorare despre cum rolul societății civile nu este reflectat în bugetul planificat pentru Uniunea Europeană 2021-2027. Din România, mesajul a ajuns la Președinție, Guvern, precum și la toți reprezentanții noștri din Parlamentul European, informează în comunicat al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile remis CaleaEuropeană.ro.

Scrisoarea apreciază cum deseori societatea civilă este lăudată drept un partener important al UE. Cu toate acestea, programul Rights and Values, așteptat ca un instrument flexibil care să permită organizațiilor din statele membre să continue să acționeze viguros pentru apărarea drepturilor fundamentale în fața abuzurilor de orice fel, a fost redus, conform documentului CE 2020/442. Scăderea propusă de Comisia Europeană este de peste 20% față de valoarea propusă tot de CE în 2018, și aceea oricum cu mult mai mică decât valoarea solicitată de Parlamentul European, și de societatea civilă din întreaga Europă.

Scrisoarea disponibilă AICI este inițiată de European Civic Forum, cu ajutorul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile și a altor organizații naționale.

Anticipând următoarea ședință a Consiliului European programată pentru 19 iunie, le solicităm astfel autorităților susținerea activă pentru a rectifica ceea ce pare a fi o greșeală politică semnificativă, cu potențial de a afecta milioane de cetățeni europeni, precum și creșterea bugetului programului Rights and Values la nivelul solicitat prin votul Parlamentului European, acela de 1.83 miliarde EUR.

Lista semnatarilor din România se regăsește mai jos:

  1. Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
  2. ActiveWatch
  3. Agenda 21
  4. Apador-CH
  5. Asociația Academia de Advocacy
  6. Asociația ACCEPT
  7. Asociația Divina Providența
  8. Asociația Ecopolis
  9. Asociația E-Romnja
  10. Asociația Eurolife
  11. Asociația Formare, Dezvoltare, Asistență FORDA
  12. Asociația Grup de Acțiune Locală Berceni
  13. Asociația Help Autism
  14. Asociația Human Catalyst
  15. Asociația pentru Relații Comunitare
  16. Asociația pentru Sprijinirea Pacienților cu Tuberculoză Multidrog Rezistență
  17. Asociația Pro Democrația
  18. Asociația Transcena
  19. Centrul de Resurse pentru participare publică – CeRe
  20. CENTRAS
  21. Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi
  22. Centrul FILIA
  23. Centrul pentru Inovare Publică
  24. Centrul pentru Resurse Civice
  25. Centrul Român pentru Politici Europene CRPE
  26. CIVICA
  27. Declic
  28. ECPI-Euroregional Center for Public Initiatives
  29. Europuls
  30. FECED Leul Albastru
  31. FONPC Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil
  32. FONSS
  33. Fundația Centrul Parteneriat pentru Egalitate
  34. Fundația Comunitară București
  35. Fundația Corona
  36. Fundația de Abilitare Speranța
  37. Fundația Inimă de Copil
  38. Fundația PACT – Parteneriat pentru Acțiune Comunitară și Transformare
  39. Fundația Tineri pentru Tineri
  40. Fundația Viață și Lumină
  41. Funky Citizens
  42. Opportunity Associates
  43. RO TSA Rețeaua Organizațiilor în Autism
  44. Romani CRISS
  45. Societatea Academică din România
  46. TERRA Milleniul III

Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.

European Civic Forum este o reţea transnaţională care reuneşte peste 100 de organizaţii din 27 de ţări europene, lucrând activ pentru apărarea drepturilor omului, promovarea democraţiei şi a educaţiei civice. Pentru mai multe informaţii, vizitați www.civic-forum.eu.

Continue Reading

Facebook

Advertisement
Advertisement

Trending