Cu ocazia aniversării a 75 de ani de la fondarea Organizației Națiunile Unite (ONU), cancelarul german Angela Merkel a cerut luni o reformare a organizației și o mai mare unitate între membrii săi.
“Organizația Națiunilor Unite poate fi la fel de bună pe cât membrii săi sunt uniți“, a spus Merkel, citată de Deutsche Welle.
Cancelarul german a făcut aceste afirmaţii într-o înregistrare video făcută în avans şi difuzată pe site-ul ONU, ca de altfel aproape 200 de intervenţii ale liderilor planetei, invitaţi să participe la un summit virtual cu prilejul celei de a 75-a aniversări a ONU, în contextul în care Adunarea Generală de la New York nu se va desfășura asemenea cutumei, cu lideri globali vorbind de la tribuna unicului for global.
“Prea des, Consiliul de Securitate al ONU este blocat atunci când sunt necesare decizii clare“, a spus Merkel, referindu-se la instituția ONU însărcinată cu asigurarea păcii și securității internaționale și în care membrii cu statut permanent – China, Franța, Regatul Unit, Rusia și SUA – dețin drept de veto.
“Avem nevoie de reformă”, a insistat ea, cunoscut fiind faptul că Germania pledează pentru extinderea Consiliului de Securitate al ONU, prin includerea altor state, dar printr-o cooperare europeană cu Franța, stat membru permanent în această instituție onusiană.
Interesele membrilor individuali împiedică în mod regulat organizația să își atingă obiectivele, a spus Merkel, care a urmat unui discurs susținut de președintele francez Emmanuel Macron, acesta avertizând că ”casa noastră comună este în dezordine” și fundaţiile sale se erodează, zidurile sale crapă chiar sub loviturile violente ale celor care au construit-o.
“Dar oricine crede că se poate descurca mai bine pe cont propriu se înșală. Bunăstarea noastră este comune. La fel și suferința noastră. Suntem o singură lume“, a spus ea.
Germania deține în perioada 2019-2020 un loc de membru nepermament în Consiliul de Securitate al ONU. De asemenea, în prezent, Berlinul asigură și președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pledând pentru un rol global mai important al Uniunii Europene, inclusiv în raport cu marile puteri din Consiliul de Securitate al ONU, SUA, China și Federația Rusă.




