România are a doua cea mai mare rată de inegalitate a veniturilor dintre țările Uniunii Europene (7), apropiată de cea din Bulgaria (8,1) relevă un infografic al Monitorului Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, remis CaleaEuropeană.ro.

În alte țări, cum este Suedia, inegalitatea este de aproape două ori mai mică decât în România (4,3). Chiar și în regiune inegalitatea nu se află la cote înalte în toate statele, artfel că inegalitatea de venituri e de doar 4,3 în Polonia, la un nivel comparabil cu cel din Suedia.
Dacă comparăm situația din România din perioada 2016-2019 cu cea din perioada 2010-2013, observăm că inegalitatea a crescut constant, de la maxim 6,6 în anul 2013 la 7,2 în 2018.
Prin comparație, în Polonia de exemplu inegalitatea a scăzut de la 4,9 în 2013 la 4.3 în 2020. În schimb, în Bulgaria, ca și în România, inegalitatea a crescut, ba chiar într-un ritm mai accelerat decât în cazul românesc – de la 6,6 în 2013 la 8,1 în 2019.
Raportul dintre media celor mai mari 20% și cele mai mici 20% venituri s-a menținut în ultimii ani, atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților.




