Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis miercuri, în discursul său privind Starea Uniunii Europene, că Bruxelles-ul pregătește noi măsuri pentru protejarea copiilor în mediul online, inclusiv restricționarea accesului la rețelele sociale în funcție de vârstă. Comisia Europeană urmează să propună joi „EU Kids Act”, prin care va introduce niveluri de protecție adaptate diferitelor categorii de vârstă.
„Democrația înseamnă să le ofere oamenilor puterea de a alege societatea în care vor să trăiască. Astăzi, o mare parte din această putere a fost luată din mâinile părinților. Tinerii europeni petrec acum între patru și șase ore pe zi în fața ecranelor. Copiii sunt atrași tot mai profund în fluxuri de conținut concepute pentru a-i face să continue să deruleze. Ceea ce vedem este o adevărată acaparare a copiilor noștri. A atenției lor, a concentrării lor, a minții lor. Iar acest lucru îi privează pe copii de copilărie”, a declarat Ursula von der Leyen.
Von der Leyen a subliniat că, pentru a se dezvolta și a-și construi propria identitate, copiii au nevoie de timp „să crească alături de alți oameni” și să se confrunte cu emoțiile și alegerile pe care le aduce viața reală. Ea a insistat inclusiv asupra importanței timpului în care copiii „trebuie să se plictisească”, pentru că tocmai atunci își folosesc imaginația, învață să vorbească, să ajungă la un acord sau să nu fie de acord, să își formeze o opinie și, în cele din urmă, să și-o schimbe.
„Dar când un copil are un smartphone, toate acestea îi sunt luate. Zi și noapte, părinții văd costul: pierderea somnului, anxietate, chiar și automutilare. Iar, într-un număr tot mai mare de cazuri, chiar tragedii care duc la pierderea vieții. Așa cum s-a întâmplat în cazul Oleei, o fată de 14 ani din Belgia. Oléa și-a luat viața exact în urmă cu o lună – victimă a hărțuirii online. Povestea este atât de tragică și plină de durere, încât nu eram sigură dacă ar trebui să o includ. Dar mama Oleei a vorbit atât de emoționant despre fiica sa. Și despre nevoia de a împiedica astfel de tragedii să li se întâmple și altora”, a subliniat președinta Comisiei Europene.
Ursula von der Leyen a citat cuvintele mamei, care a spus: „Sunt convinsă că, fără aceste rețele omniprezente, fiica mea ar fi încă aici. Este prea mult.” „Are dreptate. Este prea mult”, a afirmat von der Leyen în fața eurodeputaților, încheindu-și pasajul cu apelul: „Este momentul să spunem: ajunge.”
În acest sens, von der Leyen a precizat că Executivul European a convocat un grup special de experți și a discutat cu tinerii, analizând totodată experiența Australiei și a altor țări care au introdus deja astfel de măsuri
„Iar acum este momentul ca Europa să acționeze. Mâine, Comisia va propune EU KIDS ACT. Vom adopta o abordare graduală și diferențiată. Fiecare vârstă are propriile vulnerabilități. Prin urmare, fiecărei categorii de vârstă îi va corespunde un nivel de protecție adaptat. Fără rețele sociale sub vârsta de 13 ani. Fără conturi personale sub vârsta de 15 ani”, a declarat președinta Comisiei Europene.
Ursula von der Leyen a explicat că, între 13 și 15 ani, copiii ar putea avea doar conturi pentru minori, create și supravegheate de părinți, cu funcționalități limitate și restricții privind timpul petrecut pe platforme. Pentru categoria de vârstă 15-18 ani, platformele ar urma să aibă obligația de a asigura un „design sigur”.
„Sunt conștientă că mulți consideră că puterea marilor companii din domeniul tehnologiei este copleșitoare și imposibil de limitat. Nu sunt de acord. Nu trebuie să acceptăm opțiunile care creează dependență. Nu trebuie să acceptăm ca minorii să fie atrași către conținut din ce în ce mai extrem. Nu trebuie să acceptăm ca fotografiile fetelor să fie folosite pentru a genera cu ajutorul inteligenței artificiale imagini cu conținut sexualizat. Așadar, inversăm sarcina probei”, a spus ea.
Von der Leyen a subliniat că platformele vor trebui să demonstreze că sunt sigure, argumentând că discuția nu ar trebui să fie despre accesul minorilor la rețelele sociale, ci despre „când și cum permitem rețelelor sociale să aibă acces la minori”.
„Europa are puterea de a acționa. Noi suntem cei care stabilim regulile, nu marile companii de tehnologie. Dar nu doar minorii sunt expuși riscurilor. Designul care creează dependență, de exemplu, îi afectează pe toți. De aceea, avem nevoie de un cadru mai larg, Digital Fairness Act. Îl vom propune în această toamnă”, a afirmat președinta Comisiei Europene.




