Connect with us

POLITICĂ

Antonescu, sah la PSD: Legea Amnistiei trebuie respinsă urgent. PNL sa voteze pentru ridicarea imunității lui Vlad Cosma

Published

on

crin_antonescuCrin Antonescu a declarat, luni, că legea amnistiei trebuie introdusă pe ordinea de zi şi respinsă. El a spus că le-a cerut deputaţilor liberali să îl respingă, pentru a fi încheiat un subiect care nu face bine Parlamentului.

“Am convenit cu deputaţii din Comisia juridică să reintroducă pe ordinea de zi proiectul de lege pentru graţiere şi amnistiere şi am cerut să fie repins ca să nu mai planeze o tema falsă – că s-ar dori prin acest demers (…) să ridice deasupra sau în afara legii colegi parlamentari. Prin Comisia juridică se introduce pe ordinea de zi şi am cerut să respingem acest proiect ca să încheiem un subiect care nu face bine nici imaginii Parlamentului şi nici USL”, a declarat Crin Antonescu, citat de RomaniaLibera.ro.

La scurt timp, deputaţii din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor au decis, la propunerea deputatului PNL Vasile Varga, introducerea pe ordinea de zi a propunerii legislative privind amnistierea unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse.

Antonescu: PNL sa voteze pentru ridicarea imunității lui Vlad Cosma (PSD)

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că va propune deputaților liberali să voteze în favoarea încuviințării ridicării imunității deputatului PSD Vlad Cosma.

“Pentru că înțeleg că astăzi în Camera Deputaților va fi supusă votului cererea de ridicare a imunității unuia dintre colegii deputați am avut o consultare și cu liderului grupului din Cameră (n.r. George Scutaru), voi merge și la grupul parlamentar din Cameră, la ședința grupului parlamentar din Cameră. Voi propune, voi cere colegilor mei să voteze pentru încuviințarea acestei cereri”, a spus Antonescu, la Parlament, potrivit revista22.ro.

El a arătat că până la sentința definitivă liberalii cred în prezumția de nevinovăție în toate cazurile.

“Credem și în acest caz ca și în altele în prezumția de nevinovăție și socotim nevinovați chiar pe cei împotriva cărora s-au început urmări penale sau acțiuni judiciare de alt gen, dar în situația în speță am convingerea că pentru imaginea Parlamentului această cerere de ridicare a imunității trebuie încuviințată și voi cere colegilor mei, deputații liberali, să dea un vot favorabil pentru ridicarea imunității”, a spus Antonescu.

Comisia juridică a Camerei Deputaților urmează să-l audieze, luni, pe deputatul Vlad Cosma, pentru a formula un prim răspuns cererii de încuviințare a arestării preventive formulată de ministrul Justiției, la solicitarea DNA, în privința lui Cosma, decizia finală aparținând plenului Camerei.

 

.

Continue Reading
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

JUSTIȚIE

Klaus Iohannis, reacție după opinia Comisiei de la Veneția: Guvernul are datoria să repare prejudiciul adus sistemului judiciar

Published

on

Președintele Klaus  Iohannis atrage atenția Guvernului asupra noului semnal de alarmă transmis de către Comisia Europeană pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția) în Opinia referitoare la modificările succesive ale legilor justiției prin ordonanțe de urgență, adoptată la 21 iunie și publicată luni, 24 iunie.

”Președintele Klaus Iohannis evidențiază că Opinia Comisiei de la Veneția reprezintă o reconfirmare clară, cu argumente juridice solide, a prejudiciului adus funcționării sistemului judiciar prin intervenția abuzivă a Guvernului de a legifera defectuos și în favoarea unor interese particulare sau de grup, și nu în beneficiul cetățeanului. Această intervenție abuzivă s-a produs, așa cum arată și Opinia Comisiei, ulterior adoptării de către Parlament a pachetului de modificări asupra legilor justiției care privesc statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară, precum și organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, prin adoptarea de către Guvern a cinci ordonanțe de urgență: O.U.G. nr. 77/2018, O.U.G. nr. 90/2018, O.U.G. nr. 92/2018, O.U.G. nr. 7/2019 și O.U.G. nr. 12/2019”, se arată într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Aspectele constatate de Comisia de la Veneția consolidează concluzia că instrumentul ordonanțelor de urgență a fost complet denaturat și folosit abuziv de către Guvern, fără evaluarea impactului, ocolindu-se atât o dezbatere autentică în Parlament a măsurilor urmărite, cât și o consultare efectivă a reprezentanților sistemului judiciar. Așa cum arată Opinia, schimbările intempestive într-un domeniu atât de sensibil și lipsa unui control efectiv de constituționalitate al ordonanțelor de urgență nu numai că bulversează întregul sistem, dar afectează chiar esența statului de drept – securitatea raporturilor juridice și previzibilitatea legii, precum și principiul separației puterilor în stat.

Președintele României subliniază că mesajul transmis în documentul adoptat de Comisia de la Veneția este cât se poate de clar: guvernanții au datoria să repare prejudiciul adus sistemului judiciar prin punerea în aplicare de îndată și în integralitate a recomandărilor organismelor europene din domeniu.

Președintele Klaus Iohannis consideră inadmisibilă conduita guvernanților care, nici până la acest moment, după votul clar al românilor din 26 mai, nu au implementat recomandările Comisiei de la Veneția cuprinse în Opinia finală din luna octombrie 2018 privind cele trei legi ale justiției, aspect subliniat și în opinia din 21 iunie 2019. Păstrarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție ca instrument de intimidare a magistraților, menținerea în legislație a dispozițiilor referitoare la pensionarea anticipată a magistraților, care pun în pericol însăși funcționarea sistemului judiciar, diminuarea rolului CSM concomitent cu creșterea rolului ministrului justiției în procedurile de numire a procurorilor de rang înalt sunt doar câteva exemple care, în viziunea Comisiei, necesită remedieri urgente.

Mai mult, Opinia Comisiei de la Veneția vizează chiar modul general de folosire a ordonanțelor de urgență, indiferent de domeniul în care sunt adoptate, și instabilitatea pe care această practică o creează. Folosirea în continuare a ordonanțelor de urgență în lipsa unor situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, în domenii precum administrație publică sau economie, reprezintă un mod profund greșit de înțelegere de către Guvern a votului românilor din 26 mai. Este un abuz evidențiat de Comisia de la Veneția și respins în mod clar de către cetățeni, prin răspunsul covârșitor favorabil dat celei de-a doua întrebări de la referendum, care și-a demonstrat, și astfel, justețea.

Comisia de la Veneția reafirmă principiul potrivit căruia, într-o democrație, procedura parlamentară de adoptare a legilor trebuie să fie regula, iar legiferarea prin ordonanțe de urgență să reprezinte excepția permisă de Constituție doar în anumite condiții. Utilizarea instrumentului ordonanțelor de urgență într-un mod care conduce la transformarea excepției în regulă a fost sancționată așadar atât de cetățeni, cât și de Comisia de la Veneția.

Președintele României reiterează atenționarea transmisă Guvernului actual că această practică trebuie să înceteze. Participarea semnificativă la scrutinul din luna mai arată, încă o dată, că cetățenii își doresc o Românie ferm angajată să respecte valorile europene în scopul consolidării democrației, pentru că fără o justiție independentă și funcțională nu poate exista stat de drept și nici progres al țării, care să se reflecte, în fiecare zi, într-o viață mai bună pentru români.

Continue Reading

POLITICĂ

Președintele USR Dan Barna: Rolul fondator al Alianței 2020 la formarea Renew Europe și decizia USR de a adera la partidul european ALDE confirmă poziționarea puternic pro-europeană

Published

on

© Dan Barna/ Facebook

Rolul fondator pe care Alianța 2020 USR PLUS l-a avut în constituirea grupului Renew Europe din Parlamentul European, precum și decizia USR de a se afilia la partidul european ALDE confirmă poziționarea puternic pro-europeană a USR, a scris președintele Uniunii Salvați România, Dan Barna, pe pagina de Facebook.

Barna a făcut aceste precizări în contextul în care participă luni, la București, la reuniunea COSAC, ramura Consiliului UE specializată în afaceri europene la nivel parlamentar.

”Rolul fondator pe care Alianța 2020 USR PLUS l-a avut în constituirea grupului Renew Europe din Parlamentul European, precum și decizia USR de a se afilia la partidul european ALDE confirmă poziționarea puternic pro-europeană a USR. Precum Renew Europe la nivelul Parlamentului European, Uniunea Salvați România – USR poate și trebuie să fie forța care să aducă mai multă Uniune Europeană la nivelul cetățenilor și Parlamentului României”, a completat Dan Barna, cel care a moderat întâlnirea grupului de lucru al Renew Europe.

”În România, subiectul afacerilor europene nu beneficiază de importanța și notorietatea de care se bucură în alte state membre ale Uniunii Europene. Activitatea Comisiilor pentru afaceri europene din cele două camere ar trebui susținută la un nivel care să arate importanța ridicată pe care Parlamentul trebuie să acorde Uniunii Europene”, a mai spus liderul USR.

Comitetul politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă ca formațiunea să adere la partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE).

ALDE Europe are o puternică reţea de reprezentare la nivel european: 108 eurodeputaţi din grupul Renew Europe, a treia cea mai mare forţă politică din Europa și condusă în Parlamentul European de Dacian Cioloș, iar în prezent cinci din 28 de comisari europeni reprezintă ALDE Europe.

Continue Reading

POLITICĂ

Ludovic Orban: Îmi doresc ca preşedintele Klaus Iohannis să fie candidatul PNL la prezidențiale, dar prezența sa în funcţia de preşedinte al Consiliului European ar oferi foarte multe oportunităţi României

Published

on

© Administrația Prezidențială

Președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban, a declarat joi seara, referitor la eventualitatea ca președintele Klaus Iohannis să fie ales preşedinte al Consiliului European, că îşi doreşte ca acesta să fie candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, dar că, pe de altă parte, șeful statului ar avea ocazia “de a ajuta foarte mult România din această poziţie”.

“Faptul că se vorbeşte despre posibilitatea ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să poată să ocupe o poziţie atât de importantă cum este preşedinţia Consiliului European arată foarte clar prestigiul de care se bucură, recunoaşterea la nivel european, faptul că există o încredere în capacitatea preşedintelui României de a gira o asemenea funcţie (…) Normal că îmi doresc ca preşedintele Klaus Iohannis să fie candidatul nostru la preşedinţie, dar pentru România prezenţa preşedintelui Iohannis în funcţia de preşedinte al Consiliului European ar oferi foarte multe oportunităţi şi preşedintele României ar avea ocazia de a reprezenta România şi de a ajuta foarte mult România din această poziţie“, a declarat Ludovic Orban la Realitatea TV, citat de Agerpres.

Întrebat dacă în eventualitatea în care Klaus Iohannis ar ajunge preşedinte al Consiliului European, liberalii sunt pregătiţi să aibă un alt candidat la alegerile prezidenţiale, Orban a răspuns că Iohannis este astăzi candidatul PNL la funcţia de preşedinte al României.

“Cu siguranţă PNL va avea candidatul care va câştiga alegerile prezidenţiale. Dar o astfel de decizie se va lua, sigur, în această eventualitate, pe care n-aş vrea să o discutăm acum. Aţi văzut că preşedintele a fost extrem de prudent şi a refuzat să comenteze nişte zvonuri sau nişte evaluări care sunt făcute de mass media. Candidatul PNL la funcţia de preşedinte al României, astăzi, este Klaus Iohannis. (…) Consiliul Naţional al PNL a decis în unanimitate că susţine candidatura domnului preşedinte Klaus Iohannis”, a precizat Ludovic Orban.

Citiți și Klaus Iohannis, prima reacție publică despre ideea numirii sale în fruntea Consiliului European: “Dacă aceasta este opinia cuiva, este în regulă pentru mine”

Președintele Klaus Iohannis a reacționat în premieră la informațiile lansate de publicația Financial Times cu privire la posibilitatea ca șeful statului să fie numit în funcția de președinte al Consiliului European.

Dacă aceasta este opinia cuiva, este în regulă pentru mine”, a spus Iohannis, la sosirea sa la Consiliul European de vară, un summit crucial pentru atingerea unui compromis în privința viitorilor lideri ai instituțiilor UE.

Întrebat de CNBC cu privire la potențiala sa carieră politică la nivel european, Iohannis a răspuns: ”Nu cred că în acest moment este bine să comentăm pe baza zvonurilor”.

Citiți și Financial Times: Klaus Iohannis, printre favoriți în cursa pentru funcția de președinte al Consiliului European

Președintele Klaus Iohannis se află pe o listă restrânsă de lideri favoriți să îi succeadă lui Donald Tusk și să devină următorul președinte al Consiliului European, instituția care reunește șefii de stat sau de guvern din Uniunea Europeană.

Numele șefului statului, afiliat familiei politice a popularilor europeni, apare alături de cele ale prim-miniștrilor liberali din Belgia și Luxemburg, Charles Michel și Xavier Bettel sau a prim-ministrului social-democrat din Portugalia, Antonio Costa, într-un amplu material Financial Times dedicat cursei politice pentru a ocupa pozițiile de vârf ale instituțiilor UE în urma alegerilor europene.

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending