Apple contestă amenda de 500 milioane de euro impusă de Comisia Europeană în baza noilor reguli privind piețele digitale: „Cererile depășesc cu mult prevederile legale”

Apple a depus oficial o contestație împotriva deciziei Comisiei Europene de a amenda compania cu 500 milioane de euro pentru încălcarea Actului legislativ privind piețele digitale (DMA), a confirmat luni un purtător de cuvânt al gigantului american, potrivit Politico. Decizia din aprilie este prima sancțiune aplicată unui „gatekeeper” (controlor de acces, n.r.) în temeiul noilor reguli UE care vizează limitarea abuzurilor de putere ale marilor platforme digitale.

Emma Wilson, purtătoarea de cuvânt a Apple, a declarat că „cererile Comisiei depășesc cu mult ceea ce prevede legea”. Apple susține că Bruxelles-ul încearcă „să dicteze modul în care ne gestionăm magazinul de aplicații și impune condiții comerciale confuze pentru dezvoltatori și dăunătoare pentru utilizatori”.

Contestația se axează pe două aspecte-cheie: obligativitatea impusă de Comisie privind diferențierea nivelurilor de servicii și o extindere „nelegală” a definiției conceptului de steering (dirijare, n.r.) — termen care, potrivit DMA, se referă la dreptul dezvoltatorilor de a informa utilizatorii despre opțiuni externe de plată sau descărcare.

Citiți și Apple și Meta, amendate de Comisia Europeană cu 500, respectiv 200 milioane de euro pentru încălcarea Actului legislativ privind piețele digitale

Apple acuză Comisia că a extins nejustificat această definiție, incluzând acum nu doar redirecționarea către servicii externe, ci și promoțiile din aplicații, serviciile de plată alternative și chiar linkurile către magazine de aplicații concurente. Compania afirmă că această interpretare „distorsionează fundamental intenția originală a legii”.

Contestația vine la doar câteva zile după ce Apple a anunțat, pe 26 iunie, modificări ale regulilor din App Store în UE, pentru a se conforma ordinului de încetare a practicilor transmis de Comisie. Însă oficialii europeni analizează în continuare dacă aceste schimbări sunt suficiente. În caz contrar, Apple riscă amenzi zilnice.

Investigația Comisiei a vizat restricțiile impuse de Apple dezvoltatorilor în ceea ce privește informarea utilizatorilor despre oferte mai ieftine în afara ecosistemului App Store. Conform DMA, dezvoltatorii trebuie să poată redirecționa utilizatorii către servicii externe fără a fi taxați suplimentar sau împiedicați tehnic.

În decizia din aprilie, Comisia a precizat că „Apple nu respectă această obligație” și că măsurile sale împiedică accesul consumatorilor la „oferte alternative și mai avantajoase”. De asemenea, Apple „nu a demonstrat că aceste restricții sunt necesare și proporționale”.

Din momentul emiterii deciziei Comisiei, pe 21 aprilie, Apple a avut la dispoziție 60 de zile pentru a elimina restricțiile. În caz de neconformare, compania riscă sancțiuni suplimentare. Contestația depusă acum de Apple deschide calea unui proces complex între gigantul tehnologic american și autoritățile europene privind aplicarea și interpretarea uneia dintre cele mai ambițioase reglementări a mediului digital din lume.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare