Alexandra Loy
Discuțiile de la cea mai recentă întâlnire a Consiliului European, din 16 iulie, au fost neconcludente în ceea ce privește nominalizarea candidaților pentru pozițiile de frunte din cadrul instituțiilor Uniunii Europene, respectiv cea de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate și cea de Președinte al Consiliului European. Cu toate acestea, șoaptele și speculațiile de pe scena politică europeană pe marginea acestui subiect s-au intensificat odată cu apropierea termenului la care nominalizările trebuie să devină oficiale. Dintre numele care au fost pe buzele oficialilor europeni de luni de zile, trei sunt în acest moment foarte proeminente în raport cu ocuparea funcției de șef al Serviciului de Acțiune Externă al UE. Miniștrii de externe polonez și italian Radoslaw Sikorski, respectiv Federica Mogherini și actualul comisar bulgar pentru Cooperare Internațională și Ajutor Umanitar, Kristalina Georgieva au fost desemnați de guvernele țărilor lor drept candidați pentru portofoliul de externe al UE.
Întrebarea este, însă, care dintre cei trei este cel mai potrivit pentru a o înlocui pe Catherine Ashton ?
Răspunsul ar trebui să fie simplu: poziția de Înalt Reprezentant va fi merge la acel candidat care dispune de cele mai înalte calificări profesionale pe scena politică internațională. Din păcate, lucrurile nu stau chiar așa. Înainte de a ne gândi care CV este mai potrivit, ar trebui în primul rând să ne întrebăm care este rolul Înaltului Reprezenant al UE și cum ar trebui să se comporte acesta pentru a reprezenta cât mai bine Uniunea pe plan extern. Ei bine, rolul acestuia este de a face politica externă a UE mai consistentă și coerentă și de a vorbi pe plan internațional, în numele Uniunii, pe o singură voce, pentru a-i asigura acesteia un rol cât mai important și mai stabil la nivel global. Pentru a-și îndeplini acest rol, ocupantul poziției trebuie să fie o persoană capabilă de a coordona reacțiile și răspunsurile cancelariilor europene cu privire la diverse subiecte și de a le canaliza spre o poziție comună. În plus, Înaltul Reprezentant trebuie să aibă grijă să consolideze această poziție și să o prezinte cu fermitate partenerilor internaționali. Cathy Ashton nu a reușit să obțină acest lucru, din nefericire, iar criza din Ucraina și maniera de a trata cu Federația Rusă nu au lăsat în urmă decât o imagine a inconsecvenței care macină politica externă a UE, dar și a neputinței, a slăbiciunii oficialului european de a ralia statele membre la o viziune coerentă, bazată pe consens.
În al doilea rând, cred că succesul activității depuse de Înaltul Reprezentant nu ține doar de capacitatea sa profesională, ci și de sprijinul de care are parte, de vizibilitatea de care se bucură la nivel înalt. Așa cum am putut observa în cazul misiunilor de mediere a conflictelor, de exemplu, situația Kosovo-Serbia, experiența și contactele șefului misiunii au fost cruciale pentru a aduce problema în atenția statelor membre și a cancelariilor lor care au fost dispuse să coopereze pentru rezolvarea stării conflictuale dintre cele două state balcanice. De aceea, Catherine Ashton a fost o surpriză neașteptată în 2009, când a ajuns să fie șeful diplomației europene, deși experiența și vizibilitatea sa nu o recomandau ca atare. Câțiva ani mai târziu, aceste neajunsuri s-au văzut din plin. În prezent, este dezirabil să nu se comită aceeași greșeală și să sperăm că nu va fi comisă; pentru că Europa învață greu, dar învață până la urmă și există nenumărate voci la nivel european care au spus răspicat că nu doresc o nouă Ashton la șefia Serviciului de Acțiune Externă.
În al treilea rând, pe lângă cele spuse mai sus ar fi de menționat și faptul că statele, cu ai lor reprezentați și-au dorit dintotdeauna poziții cât mai prestigioase pe scena politică europeană, în cadrul instituțiilor Uniunii și au acționat în consecință: au format alianțe politice în Parlamentul European, prin membrii acestuia, au format grupuri de state care să susțină o anumită cauză comună, iar de data aceasta va fi la fel. Parteneriatele, înclinațiile politice sau experiențele istorice ale unor state le vor face să accepte, să susțină sau să respingă un candidat pentru o funcție cheie.
De exemplu, candidatura Federicăi Mogherini este foarte disputată la ora actuală din cauza lipsei de experiență a acesteia, dar cel mai important din cauza atitudinii față de Federația Rusă, care este foarte moderată, lucru care deranjează statele estice, în special statele baltice, care s-au confruntat cu decenii de animozități cât mai marele vecin estic s-a dedicat oprimării acestora. Si, aparent, Rusia nu a încheiat acest ciclu în ceea ce privește fostele state sovietice. Este normal, prin urmare, ca statele estice să-și dorească un estic ca Înalt Reprezentant, în cazul de față, pe ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski. Sikorski poate fi alegerea potrivită pentru întreaga Uniune, nu doar pentru simpatizanții din est, datorită vastei experiențe politice, ca ministru al apărării, ministru de externe din 2007, dar și a viziunii sale pro-atlantice, ca urmare a anilor de studiu și activitate în diverse societăți și cluburi tematice prestigioase în Marea Britanie și a celor din Statele Unite, în cadrul American Enterprise Institute. Însă ceea ce-l evidențiază pe polonez este atitudinea foarte critică la adresa Rusiei și aura sa de reformator, de profesionist care spune lucrurilor pe nume fără să se teamă de reacția omologilor săi sau a unor state membre. Cred că atitudinea fermă cu care ne-a obișnuit Sikorski este ceea ce i-a lipsit lui Cathy Ashton, care nu ar fi îndrăznit să vorbească peste vocea Germaniei, Franței sau a Marii Britanii. Totuși, chiar dacă polonezul pare să fie omul potrivit pentru rolul de Înalt Reprezenant al UE, este întâmpinat cu reticență de anumite state membre cărora nu li se pare potrivit tonul acestuia față de Rusia, considerându-l excesiv. Pe lângă asta, apare și inconvenientul unor aspirații ideologice din partea unor cârmaci ai Uniunii Europene și mă refer aici la declarațiile președintelui francez François Hollande și ale cancelarului german Angela Merkel. Potrivit acestora, funcția de Înalt Reprezentant ar trebui să meargă la un candidat din gruparea socialistă din Parlamentul European, având în vedere că șefia Comisiei Europene aparține unui politician de centru-dreapta. În orice caz, indiferent de aspirațiile unora sau altora, Sikorski rămâne o variantă atrăgătoare pentru ocuparea acestei poziții și sunt destul de sigură că lupta pentru susținerea sa în cadrul Consiliului European va fi una echilibrată.
Să nu uităm, însă, de actualul Comisar Kristalina Georgieva. Dintre candidați, îmi aduce cel mai bine aminte de Jean-Claude Juncker. Este deținătoarea unui CV impresionant, lucrând în poziții prestigioase pentru Banca Mondială, până la cea de vice-președinte al acesteia; cunoaște din interior sistemul financiar rus, datorită funcției de director al Băncii Mondiale pentru Federația Rusă pe care a ocupat-o vreme de câțiva ani. De asemenea, este unul dintre cei mai apreciați comisari europeni pentru munca sa legată de cooperare internațională, ajutor umanitar și reacție la situațiile de criză și, cel mai important, pare să nu aibă dușmani politici. Eficacitatea cu care a reușit să mânuiască principalele instrumente ale UE pentru situațiile de criză, care sunt și instrumente ale politicii externe, respectiv ajutorul umanitar, acordat prin intermediul partenerilor internaționali și mobilizarea statelor membre pentru acordarea de asistență specifică pentru protecția civililor în cazul unor dezastre, au demonstrat că Georgieva are capacitatea de a consolida rolul UE de cel mai mare donator de ajutor umanitar la nivel global. În plus, s-a ocupat constant cu îmbunătățirea eficienței și calității modului în care Uniunea răspunde la situațiile de criză și este de apreciat felul în care și-a coordonat echipa în cadrul misiunilor umanitare din Siria, regiunea Sahel, Republica Centrafricană, Filipine, etc. Astfel, se poate afirma cu certitudine că bulgăroaica și-a urmat portofoliul îndeaproape și cu succes și, așa cum a precizat vice-președintele Verzilor, Ulrike Lunacek, Georgieva a demonstrat de-a lungul mandatului de comisar că se simte în pielea ei în rolul asumat, spre diferență de Cathy Ashton. Nu este de mirare, deci, că proaspătul președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker face tot posibilul să o păstreze pentru portofoliul actual. Acest lucru rămâne, însă, de văzut considerând faptul că stilul curat, tehnocratic al Kristalinei Georgieva o recomandă pentru rolul de Înalt Reprezentant al UE, iar intențiile sale referitoare la alte poziții importante speculate pentru aceasta după terminarea mandatului de comisar rămân învăluite în mister, potrivit unui interviu acordat în iunie unei publicații din Bulgaria.
În orice caz, indiferent de numele celui care o va urma pe Catherine Ashton în funcția de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, este important să fie o persoană capabilă de a reface chipul Uniunii Europene pe plan internațional, de a face din aceasta un lider cu o voce fermă și unitară și, nu în ultimul rând, care să se facă ascultată de statele membre. Desigur, deznodământul nu-l vom afla cu siguranță decât pe 30 august, odată cu întrunirea Consiliului European pentru discutarea viitorului ciclu instituțional al UE.
.
