Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că aviaţia israeliană, care a întreprins sâmbătă o serie de raiduri în Siria, a dat o ”lovitură severă” forţelor iraniene şi celor ale regimului sirian, transmite AFP, conform Agerpres.
”Am aplicat sâmbătă o lovitură grea forţelor iraniene şi siriene. Vom continua să-i lovim pe toţi cei care ne atacă”, a avertizat Netanyahu, într-un comunicat difuzat duminică de biroul său de presă.
Potrivit armatei israeliene, o dronă pilotată de la distanţă de experţi iranieni aflaţi în Siria a pătruns sâmbătă în spaţiul aerian al Israelului, unde a fost doborâtă. Drept represalii, aviaţia israeliană a atacat baza iraniană din Siria de unde a decolat drona.
Unul din aparatele israeliene care au participat la operaţiune a fost lovit de o rachetă trasă de pe teritoriul sirian şi s-a prăbuşit în Israel. Aviaţia acestei ţări a replicat ulterior lansând raiduri împotriva a circa 12 ţinte siriene şi israeliene.
Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), şase soldaţi sirieni şi paramilitari aliaţi au fost ucişi în aceste lovituri aeriene, iar alţii au fost răniţi.
Citiți și: ONU cere încetarea imediată a conflictului din Siria. SUA: Israelul are dreptul de a se apăra
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres (foto), a cerut sâmbătă stingerea imediată a conflictului din Siria. El a subliniat că toate părţile implicate trebuie să respecte rezoluţiile internaţionale.
Statele Unite nu au participat la raidurile aeriene din Siria, dar consideră că Israelul are dreptul de a se apăra, anunţă Departamentul american al Apărării.
.




