Bogdan Aurescu, la reuniunea miniștrilor de externe din NATO. Șeful diplomației române va pleda pentru întărirea posturii NATO pe flancul estic și la Marea Neagră

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, va participa, marţi şi miercuri, la Bruxelles, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO, context în care va reitera “sprijinul deplin” al României pentru procesul de reflecţie NATO 2030 şi va sublinia importanţa consolidării relaţiei transatlantice şi creşterii coeziunii aliate, informează MAE într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Conform sursei citate, miniştrii vor aborda teme cu relevanţă şi de actualitate pe agenda aliată, reuniunea fiind un reper important în pregătirea Summitului NATO din 2021.

Reuniunea este prima la care participă secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, după instalarea noii Administraţii SUA.

“Tema centrală de pe agenda reuniunii o reprezintă procesul de reflecţie strategică privind consolidarea dimensiunii politice a Alianţei – NATO 2030, coordonat de secretarul general al NATO, care urmăreşte adaptarea mai eficientă a Alianţei la mediul de securitate din ce în ce mai complex în care funcţionează. De asemenea, miniştrii aliaţi vor aborda răspunsul NATO la provocările şi ameninţările din Vecinătatea Sudică şi se vor concentra pe situaţia de securitate din Afganistan, precum şi pe alte aspecte privind securitatea regională”, se arată în comunicat.

Şeful diplomaţiei române va reitera şi sprijinul ţării noastre pentru elaborarea unui nou Concept Strategic al NATO, care să ofere Alianţei instrumente adecvate de răspuns la provocările mediului de securitate actual.

“Ministrul Bogdan Aurescu va evidenţia angajamentul României de a continua participarea la eforturile de stabilizare din Afganistan, evocând contribuţia substanţială a ţării noastre la misiunea Resolute Support. De asemenea, va evoca necesitatea coordonării aliate aprofundate asupra viitorului acestei misiuni”, se menţionează în comunicat.

Miniştrii vor avea două sesiuni de lucru în format aliat şi una la care vor participa omologii din Suedia şi Finlanda, precum şi Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri externe şi politica de securitate, la aceasta din urmă fiind abordate teme ca relaţia cu Rusia, controlul armamentelor şi aspecte de securitate regională.

Citiți și EXCLUSIV Reprezentantul SUA la NATO, despre finanțarea comună a măsurilor de apărare pe flancul estic: Aliații NATO trebuie să aloce resurse pentru ca această alianță să facă față amenințărilor

În contextul discuţiilor legate de Rusia, ministrul Bogdan Aurescu va promova poziţiile României cu privire la necesitatea întăririi pe mai departe a posturii NATO de descurajare şi apărare pe întreg Flancul Estic, inclusiv în regiunea Mării Negre. De asemenea, va evidenţia importanţa unui răspuns eficient la sporirea şi diversificarea provocărilor de securitate din Vecinătatea Estică şi, în acest sens, va susţine aprofundarea cooperării cu partenerii estici”, se mai arată în comunicat. 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare