La cinci ani distanță de la semnarea Declarației Comune a Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite, negociatorul șef al României privind acest document și actualul consilier prezidențial, Bogdan Aurescu, a prezentat culise diplomatice ale procesului de negociere și cum delegația română care trebuia să finalizeze textul declarației înainte de vizita președintelui Traian Băsescu la Washington a ajuns în capitala SUA după o întârziere la decolarea spre Frankfurt, un avion pierdut la escală și un drum de patru ore cu mașina de la Newark (lângă New York) la Washington.
”La începutul lui septembrie 2011 Acordul era de mult finalizat – mai erau doar ceva corecturi tehnice de operat, chestiuni de traducere și formalități interne, în timp ce textul declarației era abia un pic peste jumătate convenit. Deși avusesem un schimb intens de proiecte: în 2010 partea română trimisese prima sa propunere de text, apoi în mai 2011, în iunie am primit un contra-proiect american, urmat de reacția noastră, urmată din nou de un proiect american în august și apoi de o nouă reacție a noastră la început de septembrie. Era așadar nevoie să finalizăm textul înainte de vizita președintelui României, Traian Băsescu, pe 13 septembrie 2011”, a mărturisit Aurescu într-un editorial publicat pe Hotnews.ro (textul integral poate fi citit aici).
Atât șef al delegației române de negociere pentru Acordul antirachetă, cât și negociator șef pentru Declarația Comună privind Parteneriatul Strategic, Aurescu a prezentat peripețiile cu care a fost efectuată călătoria la Washington pentru finalizarea textului Declarației Comune.
”Pe 7 septembrie 2011, eram de dimineața în aeroportul Otopeni, împreună cu colegul meu Ionuț Gâlea și foarte multe hârtii, puse în rucsacuri și genți de mână. Așteptam avionul Lufthansa spre Frankfurt, de unde trebuia să ne îmbarcăm pentru Washington. Aveam doar o oră și ceva în aeroportul din Germania. Iar avionul întârzia. După aproape o oră de așteptare, plecăm. La Frankfurt, alergam disperați prin aeroport. Mai erau 10 minute până la decolarea pentru Washington. Deși îi rugasem să ne aștepte, deși era tot un zbor Lufthansa, găsim o poartă închisă și avem timp să privim transpirați și nervoși, după ce am tras prin tot aeroportul de toate hârtiile alea, cum avionul nostru se indrepta încet, dar sigur, spre pistă”, a rememorat Aurescu.
”Nu știam ce să facem: a doua zi dimineața urma să parafez ultimele pagini din Acordul antirachetă, care mai suferiseră niște modificări la traducere, cu omologul meu, doamna subsecretar de stat pentru controlul armamentelor și securitate internațională, Ellen Tauscher. Care urma să plece în cursul zilei într-o altă deplasare, iar Acordul – în forma parafată – trebuia semnat pe 13 septembrie, cu ocazia vizitei prezidențiale. În plus, după-masa trebuia să reluăm discuțiile pe textul Declarației Comune. Nu puteam ajunge în cursul serii la Washington, cu alt avion direct. Așa ca ne-am uitat rapid în jur. În dreapta, la 15 metri, era o poarta de unde pleca un avion către Chicago. În stânga, la 10 metri, un avion se îmbarca pe final pentru Newark, lângă New York. O luăm deci în stânga, căci era mai aproape. În față, vreo cinci pasageri întârziați ca și noi care încercau să schimbe biletele. La ghișeu – un domn în vârstă, cam neîndemânatic, care nu reușea să se descurce cu calculatorul și îi trimitea pe toți, pe rând, la un ghișeu la alt etaj. Lângă el – o domnișoară simpatica. Ionuț zâmbește frumos, domnișoara ne schimbă biletele în cinci minute și după încă cinci stăteam într-un fotoliu de avion spre Newark. Ajungem pe la 8 seara în State și după încă patru ore de mers cu mașina suntem la Washington”.
”A doua zi dimineața, pe 8 septembrie, întâlnirea cu doamna Tauscher, parafam ultimele pagini din Acord. Apoi negociem pe Declarație, cu asistentul adjunct al secretarului de stat pentru afaceri europene, doamna Marie L. Yovanovitch . Un profesionist desăvârșit, cu care continuăm și a doua zi, pe 9, când doamna mă așteaptă la negocieri cu – un tort de ziua mea. Terminăm textul Declarației seara târziu, împreună cu ultimele bucăți de tort. Rămăsese de stabilit titlul final al documentului. După câteva telefoane acasă, pentru instrucțiuni, și alte negocieri cu Departamentul de Stat, rămâne Declarația Comună de Parteneriat Strategic pentru Secolul XXI”, a povestit, în mod inedit, Bogdan Aurescu.
.
