
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, salută confirmarea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a finalizării documentației depuse pentru CCP.RO – Contrapartea Centrală, un proiect considerat esențial pentru funcționarea piețelor moderne și pentru reducerea riscurilor din piața de energie. Bogdan Ivan: Autorizarea CCP.RO va reduce riscurile din piața de energie. ASF începe evaluarea dosarului
„Astăzi, ASF a confirmat completarea documentației depuse pentru proiectul CCP.RO – Contrapartea Centrală, o infrastructură-cheie pentru funcționarea piețelor moderne și reducerea riscului de contraparte”, a transmis Bogdan Ivan într-o postare publicată marți pe Facebook. „Felicitări echipei ASF și tuturor profesioniștilor implicați în acest demers! Prin rigoare și consecvență, se pot construi mecanisme solide pentru stabilitatea pieței din România”, a adăugat ministrul.
Pe scurt, Contrapartea Centrală (CCP) este o instituție care se interpune între cumpărători și vânzători într-o tranzacție și garantează finalizarea acesteia. Prin mecanisme precum marje de garanție, fonduri de protecție și proceduri de gestionare a neplății, CCP reduce riscul ca una dintre părți să nu își onoreze obligațiile.
Potrivit ASF, confirmarea caracterului complet al documentației depuse de CCP.RO BUCHAREST S.A. permite intrarea proiectului în etapa de evaluare a riscurilor, proces care se va derula în următoarele 80 de zile lucrătoare, în cooperare cu Banca Națională a României și Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA), conform Regulamentului european EMIR.
Ministrul Bogdan Ivan a explicat că, pentru piața de energie din România, acest mecanism înseamnă:
- tranzacții mai sigure și mai bine supravegheate;
- reducerea riscurilor de tip „domino” în perioade de volatilitate, prin diminuarea riscurilor bilaterale de neplată;
- un cadru mai solid pentru dezvoltarea instrumentelor la termen și a instrumentelor derivate tranzacționate la Bursa de Valori București.
Ministrul Energiei subliniază că CCP este o piesă esențială într-o piață care are nevoie de mai multă predictibilitate, disciplină și protecție împotriva volatilității excesive.
„Fără acest mecanism, volatilitatea și costul riscului se transmit mai ușor în lanțul comercial și ajung să apese facturile consumatorilor”, a avertizat Bogdan Ivan.
La rândul său, ASF arată că autorizarea Contrapărții Centrale reprezintă o prioritate strategică pentru economia României, contribuind la modernizarea infrastructurii pieței de capital și la alinierea acesteia la standardele europene.





