Cele zece principale sindicate britanice au publicat o scrisoare în cotidianul The Guardian în care fac apel la cei șase milioane de membri ai lor să voteze pentru menținerea Marii Britanii în Uniunea Europeană la referendumul din 23 iunie, relatează AFP, citat de Agerpres.
”Vă scriem pentru a spune în mod clar care este poziția noastră și pentru a face apel la membrii noștri, care reprezintă șase milioane de persoane, să voteze pentru ca Regatul Unit să rămână în Uniunea Europeană”, afirmă secretarii generali ai celor zece sindicate, printre care figurează puternicele Unite și Unison.
”După numeroase dezbateri și deliberări, credem că avantajele sociale și culturale ale menținerii țării în UE depășesc în mod larg avantajele ieșirii din UE”, au adăugat ei.
Citiți și:
BREXIT. Câți britanici doresc ca Regatul Unit să iasă din UE. Rezultatele celor mai recente sondaje
.
.




