Țările UE-27, reunite miercuri la Bruxelles la nivelul ambasadorilor statelor membre, sprijină procedura scrisă propusă de președintele Consiliului European în privința unei noi amânări a termenului de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană, au declarat surse europene pentru CaleaEuropeană.ro.
”La reuniunea COREPER în format articolul 50 de astăzi a avut loc un tour de table din care a rezultat sprijinul UE-27 pentru procedura scrisă propusă de președintele Tusk”, au precizat sursele citate.
Sursele menționate au subliniat, de asemenea, că la nivelul UE-27 ”există sprijin general pentru acordarea unei noi extinderi” privind retragerea Marii Britanii din UE, însă ambasadorii nu au intrat în detalii specifice pe acest subiect.
Miercuri, președintele Consiliului European Donald Tusk a avut o convorbire telefonică cu premierul britanic Boris Johnson în care i-a oferit acestuia ”motive pentru care recomand țărilor UE-27 să accepte solicitarea Regatului Unit pentru o extindere”.
In my phone call with PM @BorisJohnson I gave reasons why I’m recommending the EU27 accept the UK request for an extension.
— Donald Tusk (@eucopresident) October 23, 2019
Potrivit Downing Street, şeful executivului britanic ”a subliniat că el continuă să creadă că nu trebuie să fie nicio prelungire şi că este deopotrivă în interesul UE şi al Regatului Unit ca noi să ieşim (din UE) pe 31 octombrie”.
Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a recomandat marţi liderilor statelor membre să accepte, prin procedură scrisă, o nouă amânare a datei retragerii Marii Britanii din UE, după ce Parlamentul britanic a respins calendarul accelerat al lui Boris Johnson de a aproba legislația pentru punerea în aplicare a acordului Brexit și l-a determinat pe premierul britanic să suspende acest proces. Propunerea acestei prelungiri prin procedură scrisă presupune că nu este necesară convocarea unui summit extraordinar.
Adoptarea legislației de aplicare a acordului privind Brexit, care a avut loc în a doua lectură cu 329 de voturi pentru și 299 împotrivă, a deschis e calea spre o examinare a textului în detaliu.
Ulterior, membrii Camerei Comunelor au respins cu 322 de voturi la 308 calendarul propus de guvern pentru adoptarea legii care ar implementa acordul pentru Brexit al lui Johnson.
Acest calendar prevedea o aprobare a legislaţiei de aplicare a acordului până joi seara, termen considerat prea scurt de deputaţi pentru a dezbate un text de 110 pagini.
După voturile de marți, vorbind în Camera Comunelor, Boris Johnson a confirmat că suspendă procesul legislativ pentru legea privind implementarea acordului Brexit, în pofida faptului că parlamentarii au adoptat-o la primul vot, după ce membrii Camerei Comunelor au respins în aceeaşi zi calendarul accelerat, de trei zile, pentru aprobarea acordului, pe care premierul îl propusese parlamentului spre examinare.
În cazul în care liderii europeni vor prelungi termenul de retragere a Marii Britanii din UE, acesta va expira la 31 ianuarie 2020, după ce premierul britanic a fost obligat de legea britanică să solicite o prelungire până la data menționată dacă nu reușește aprobarea acordului în Parlament până la 19 octombrie 2019.




