Canada a devenit prima țară non-europeană care a aderat la mecanismul UE de reînarmare, afirmă Carney: Un program care schimbă regulile jocului

Canada a devenit prima țară din afara Europei căreia i s-a acordat statutul de membru în cadrul programului european de reînarmare SAFE, a scris luni pe rețelele de socializare premierul țării, Mark Carney, susținând că acest mecanism „schimbă regulile jocului”.

Ministrul apărării, David McGuinty, a semnat aderarea la programul Uniunii Europene în valoare de 150 de miliarde de euro, denumit Security Action for Europe (SAFE), sâmbătă, în marja Conferinței de Securitate de la München.

Carney urma să supervizeze semnarea acestui și a altor acorduri la München, însă și-a anulat deplasarea în urma unui atac armat în masă la Tumbler Ridge, în provincia British Columbia.

„Este un program care schimbă regulile jocului, ceea ce înseamnă că Canada își poate reînarma mai eficient membrii Forțelor Armate Canadiene și își poate extinde industriile de apărare prin obținerea mai multor contracte în străinătate”, a scris Carney, pe X.

Prim-ministrul era așteptat să se adreseze Conferinței de Securitate, după discursul său intens mediatizat de luna trecută la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde a îndemnat puterile mijlocii să colaboreze împotriva „hegemoniei americane” și a altor mari puteri care constrâng și subjugă statele mai mici.

Sub forma unui apel împotriva acomodării față de marile puteri, Carney a afirmat că lumea intră într-o nouă epocă. “Vechea ordine nu se va întoarce. Nu ar trebui să o jelim. Nostalgia nu este o strategie. Dar din fractură putem construi ceva mai bun, mai puternic și mai just. Există o tendință puternică a țărilor de a merge pe linia majorității. De a se acomoda. De a evita problemele. De a spera că supunerea va aduce siguranță. Nu va aduce. Nu mai invocați ordinea internațională bazată pe reguli ca și cum ar mai funcționa așa cum este prezentată. Numiți sistemul așa cum este: o perioadă în care cei mai puternici își urmăresc interesele, folosind integrarea economică drept armă de coerciție“, afirmase premierul canadian, la Davos.

Canada a semnat oficial aderarea la programul european de achiziții în domeniul apărării după ce anunțase vara trecută că i se va alătura, în contextul în care schimbările geopolitice generate de Washington.

Programul permite statelor membre ale UE să acceseze împrumuturi cu dobândă redusă pentru a achiziționa echipamente și armament militar, ca parte a unei inițiative numite ReArm Europe, menită să reducă dependența continentului de Statele Unite.

În calitate de prima țară non-europeană care participă la SAFE, companiile canadiene pot colabora cu parteneri europeni pentru a licita la proiecte comune și pentru a accesa finanțare în condiții avantajoase.

Intrarea Canadei în acest acord era aproape confirmată încă din iunie anul trecut, când prim-ministrul Mark Carney a semnat un parteneriat de securitate și apărare cu Uniunea Europeană, în timpul unei vizite la Bruxelles.

În decembrie anul trecut, Uniunea Europeană a dezvăluit că taxa pe care Canada o va plăti pentru a se alătura acestui program este de 10 milioane de euro, fapt care i-a determinat pe unii observatori să se întrebe ce nivel de investiții va genera acest pact, relatează Canadian Press.

„Acordul consolidează securitatea noastră colectivă, sprijină dezvoltarea unor capabilități-cheie de apărare și oferă industriei canadiene acces la piețele europene de apărare, contribuind totodată la securitatea europeană și ucraineană”, a declarat ministrul apărării, David McGuinty, într-o declarație transmisă sâmbătă instituțiilor media.

SAFE este un instrument financiar temporar al UE care sprijină statele membre care doresc să investească în producția industrială din domeniul apărării prin achiziții comune, concentrându-se pe capacitățile prioritare, cu un buget de 150 de miliarde euro, sub formă de împrumuturi acordate în condiții avantajoase. 

SAFE reprezintă primul pilon al planului Comisiei Europene “ReArm Europe / Readiness 2030”, menit să mobilizeze peste 800 de miliarde de euro pentru creșterea capacității europene de apărare. Inițiativa va fi completată prin mecanisme de flexibilizare a fondurilor UE, stimularea finanțării naționale pentru apărare și atragerea capitalului privat și al Băncii Europene de Investiții.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare