Cancelarul austriac Sebastian Kurz pledează pentru taxe fiscale corecte la nivel național și european: Vom lupta contra tuturor formelor de evaziune fiscală şi practicilor fiscale incorecte ale marilor companii

Cancelarul austriac Sebastian Kurz, a salutat luni, într-un mesaj transmis cu ocazia marcării a 75 de ani de la fondarea celei de-a doua Republici Austriece, lucrătorii din sectoarele esențiale în contextul pandemiei de COVID-19 și a punctat că firmele multinaționale ar trebui să achite o parte echitabilă din taxe, anunță Reuters, citat de Agerpres.

La nivel naţional şi european, noi vom lupta contra tuturor formelor de evaziune fiscală şi practicilor fiscale incorecte ale marilor companii”, a spus Kurz într-un discurs rostit cu ocazia marcării a 75 de ani de la fondarea celei de-a doua Republici Austriece, la 27 aprilie 1945.

Austria, una dintre cele mai prospere ţări din Europa, a înregistrat o rată de creştere de 1,6% în 2019, peste media Uniunii Europene. Ţara a înregistrat un excedent bugetar de aproximativ 0,7% din PIB.

Afirmațiile cancelarului austriac vin în contextul în care ministrul de Finanțe Gernot Bluemel a declarat luni că deficitul bugetar al Austriei ar putea ajunge anul acesta la 10% din PIB, în vreme ce datoria se va ridica la 80% din PIB, potrivit Reuters, citat de Agerpres.

Guvernulde la Viena este deja pregătit să majoreze, dacă va fi necesar, pachetul de măsuri în valoare de 38 miliarde euro (41 miliarde de dolari) pentru susţinerea economiei şi păstrarea locurilor de muncă în contextul pandemiei de coronavirus, a afirmat Bluemel, într-un interviu acordat publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

”Dacă va fi nevoie de mai mult, va fi mai mult”, a dat asigurări oficialul austriac.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare