Cancelarul german Friedrich Merz a îndemnat joi Uniunea Europeană la un acord comercial „rapid și simplu” cu SUA, care să privilegieze unele „industrii-cheie”, cu șase zile înainte de data limită fixată de președintele american Donald Trump, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Trebuie acum să ajungem la un rezultat rapid cu SUA. E mai bună o soluție rapidă și simplă decât un rezultat lung și complicat, cu negocieri care să dureze încă niște luni”, a declarat Friedrich Merz la Berlin.
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, se află la Washington pentru a încerca să încheie un acord comercial cu SUA, în numele celor 27 de state membre ale UE.
În lipsa unui acord până pe 9 iulie, președintele american ar putea dubla la 20% tarifele asupra importurilor provenite din UE sau chiar să le majoreze la 50%, cum a declarat în luna mai.
Friedrich Merz și-a înmulțit îndemnurile pentru o soluție „simplă”, chiar și prin acceptarea unui acord asimetric în care europenii ar consimți să suporte unele suprataxe, fără contrapartidă.
Germania este în prima linie a repercusiunilor ofensivei comerciale americane, pentru că economia sa este foarte dependentă de exporturile către SUA, în special în industria chimică, farmaceutică, auto, siderurgică și pentru fabricarea de mașini-unelte.
Exact acestea sunt sectoarele-cheie pe care negocierile cu Washingtonul trebuie să le privilegieze, potrivit lui Merz, care consideră că este prea complicat și ar necesita prea mult timp pentru a se ajunge la un acord global care să vizeze toate categoriile de produse.
„Trebuie acum să obținem rapid un rezultat cu SUA, pentru ca întreprinderile noastre să evite tarife vamale prea ridicate pe care chiar ele trebuie să le plătească în prezent atunci când exportă în SUA”, a declarat Merz într-un discurs în fața unei federații de bănci germane.
Comisia Europeană, care negociază acordurile comerciale în numele UE, este sub presiune pentru a reuși să ajungă la un numitor comun cu SUA.
După ce amenințase să impună tarife vamale de 50% importurilor europene începând cu 1 iunie, Donald Trump a acceptat la sfârșitul lui mai să amâne intrarea lor în vigoare până pe 9 iulie.
Recent, Trump a criticat Uniunea Europeană pentru că nu a propus un acord comercial favorabil Washingtonului – la câteva ore după prima sa întâlnire oficială cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Luna trecută, Trump a avut prima sa întâlnire bilaterală cu von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în contextul participării acestora la summitul G7.
Ea și Trump și-au instruit echipele „să își accelereze activitatea pentru a ajunge la un acord bun și echitabil.” „Haideți să o facem”, a declarat ea ulterior într-o postare pe social media.




