Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat vineri Londra că își îndeamnă aliații la ”confruntare” cu Moscova, după ce Uniunea Europeană a decis să-și recheme ambasadorul din Rusia pentru a discuta despre cazul fostului agent rus, Serghei Skripal, care a fost otrăvit pe data de 4 martie, informează AFP, citat de Agerpres.
Autorităţile britanice ”încearcă în mod febril să-şi forţeze aliaţii să ia măsuri ce vizează confruntarea” cu Moscova, după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal în Marea Britanie, a declarat Lavrov, citat de la Hanoi de agenţia de presă RIA Novosti.
Președintele Consiliului European, Donald Tusk a precizat că liderii UE sunt de părere că este “foarte posibil” ca Rusia să se afle în spatele otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal.
Potrivit Financial Times, zece state, printre care și Franța, Polonia, dar și țările baltice iau în calcul rechemarea ambasadorilor acreditați la Moscova sau expulzarea unor diplomați ruși ca formă de solidaritate cu Marea Britanie.




