Studiul „Izolaţi printre noi” este unul exploratoriu asupra sistemului de educaţie specială din România, fiind o oglindă a lumii tăcute şi de multe ori uitate în care trăiesc şi învaţă copiii cu dizabilităţi din România şi este adresat specialiştilor şi tehnicienilor interesaţi de domeniul drepturilor omului şi al educaţiei incluzive, transmite un comunicat oficial pentru CaleaEuropeana.ro.
Formatul aceste cercetări este organizat pe trei dimensiuni principale şi anume:
(1) cartografierea sistemului de educaţie specială din România pe baza datelor cantitative colectate din teren, de la nivelul şcolilor speciale; (2) evaluarea calitativă a serviciilor educaţionale puse la dispoziţie în şcolile speciale şi a satisfacţiei părinţilior faţă de aceste unităţi de învăţământ, pe baza interviurilor în profunzime cu părinţii de copii cu dizabilităţi;(3) analiza exploratorie a unei categorii distincte de beneficiari ai sistemului de educaţie specială – copiii romi.
Perioada de referinţă a datelor statistice utilizate în această cercetare este 31.12.2013 – 31.03.2014.
În ceea ce priveşte radiografia sistemului de educaţie specială din România, sunt folosite atât date oficiale, cât şi rezultate colectate direct de la şcolile speciale. Numărul total de copii cu dizabilități (0-18 ani) a oscilat, în perioada decembrie 2013 – martie 2014, între 70.647 și 69.996. Datele oficiale prezintă astfel situaţia: dintr-un număr total de 60.645 de vârstă şcolară, dintre care 42.670 de copii cu dizabilităţi sunt înscrişi într-o formă de învățământ, 30.766 sunt înscriși în școli de masă, 11.904 sunt înscriși în școli speciale, iar 17.975 sunt neşcolarizaţi. Totuşi, în urma informaţiilor colectate direct de la şcolile speciale, există un număr de 31.486 de copii cu dizabilităţi înscrişi în şcolile speciale, reprezentând un număr triplu faţă de cifra raportată de statisticile oficiale – 11.094.
Analiza tipurilor de unităţi de învăţământ segregate din sistemul de educaţie specială din România a relevat existenţa unui număr foarte scăzut de școli post-gimnaziale, doar 15,8% din numărul total, iar accesarea sistemului de educație specială se constituie într-un obstacol major în ceea ce privește transferul și/sau posibilitatea continuării studiilor în sistemul public de masă.
În urma analizei şi a interpretării datelor cantitative şi calitative a fost relevată existenţa a patru factori majori de risc în ceea ce priveşte asigurarea dreptului la educaţie pentru copiii cu dizabilităţi din România.
Riscul 1: Existența unei dizabilități asociate principalei dizabilități, de obicei intelectuală, reprezintă unul dintre obstacolele majore, riscul rămânerii în afara sistemului de educaţie fiind foarte mare. În prezent în România există 17.975 de copii cu dizabilităţi cu vârsta şcolară care sunt neşcolarizaţi.
Riscul 2: Un element important care prezintă un risc semnificativ asupra accesului la educație al copiilor cu dizabilități este faptul că școlile speciale din România sunt, de cele mai multe ori, situate în reședințele/marile orașe ale județelor, fapt ce lasă un număr mare de copii cu dizabilități din zona rurală neacoperiți din punct de vedere al accesului la educație.
Riscul 3: Lipsa de adaptare, lipsa serviciilor centrate pe copil, absența transparenței și a comunicării cu părinții.
Riscul 4: În toate unităţile de învăţământ special din România, procentul mediu de promovabilitate este de peste 90%, fapt ce nu poate fi corelat, sub nicio formă, cu semne de incluziune socială mai departe în viața copilului, cu cele de incluziune pe piața muncii sau de transfer către învățământul de masă.
Componenta financiară a sistemului de educaţie specială
Educaţia ar trebui să fie gratuită conform reglementărilor legale. Cu toate acestea, costurile educaţiei pentru copiii din şcolile speciale, potrivit părinţilor, se situează între între 4.000 euro (minim) şi 12.000 euro (maxim). În ciuda faptului că de la bugetul de stat se dislocă anual peste 100 milioane euro pentru funcţionarea sistemului de educaţie specială, rezultatele nu se reflectă nici pe departe în calitatea serviciilor educaţionale şi de reabilitare oferite copiilor cu dizabilităţi sau în evoluţia ulterioară a acestora.
Numărul copiilor romi în școlile speciale este, evident, disproporționat, foarte mulţi copii eşuând în aceste unităţi după ce încearcă, fără succes, să primească serviciile şcolilor în masă şi tocmai această suprareprezentare a copiilor romi în reţeaua de învăţământ special este argumentată prin indezirabilitate, (auto)marginalizare, sărăcie, nevoie de conservare a sistemului școlar special, nevoile medicale specifice.
Potenţiale soluţii oferite în cadrul studiului fac referire la crearea unui Program Naţional de Incluziune, susţinut de o alocare bugetară subsecventă şi structurat pe două dimensiuni – Măsuri de desegregare/Măsuri de incluziune, dezvoltat în parteneriat cu societatea civilă, părinţii copiilor cu dizabilităţi şi experţi în domeniu poate reprezenta primul pas fundamental de implementare efectivă a prevederilor Convenţiei ONU pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.
Principalele concluzii ale acestui studiu sunt că marea majoritate a copiilor cu dizabilităţi sunt segregaţi în şcoli speciale, în timp ce un număr îngrijorător de copii rămân neşcolarizaţi sau izolaţi în familii în lipsa unor soluţii alternative. De asemenea, calitatea serviciilor oferite în şcolile speciale pare a fi departe de nevoile secifice şi individualizate ale copiilor. Sistemul de educaţie specială continuă să fie fundamentat pe abordarea medicală a dizabilităţii şi pe o rezistenţă structurală la schimbare, manifestată prin lipsa de transparenţă şi promovarea unei viziuni anacronice potrivit căreia copiii cu dizabilităţi „sunt protejaţi în şcolile speciale”.
.
