Comisarul Corina Crețu, după împrumutul BEI acordat pentru sprijinirea femeilor antreprenoare din România: ”Femeile trebuie să ocupe locul pe care îl merită în societate”

Lansarea unei inițiative dedicate femeilor antreprenoare din România și finanțată de Banca Europeană de Investiții, în cadrul Planului Juncker vine să sprijine finanțarea IMM-urilor deținute sau conduse de femei, transmite comisarul european Corina Crețu într-o postare pe Facebook.

Poziția comisarului pentru politică regională survine în condițiile în care Banca Europeană de Investiții (BEI) a anunțat că acordă Garanti Bank România un împrumut în valoare de 22,3 milioane euro pentru a sprijini firmele din România, această tranzacție fiind sprijinită de Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), pilonul financiar al Planului de investiții pentru Europa, numit și „Planul Juncker”.

”Mereu am considerat că femeile trebuie să ocupe locul pe care îl merită în societate, iar respectarea egalității de șanse între femei și bărbați reprezintă o valoare fundamentală a Uniunii Europene. De aceea, mă bucură nespus lansarea unei inițiative dedicate femeilor antreprenoare din România și finanțată de Banca Europeană de Investiții, în cadrul Planului Juncker. Această inițiativă vine să sprijine finanțarea IMM-urile deținute sau conduse de femei. Pentru a avea acces la finanțare, acestea trebuie să fie deținute în proporție de peste 50% de una sau mai multe femei, ori să aibă în funcție de director general, executiv sau financiar o femeie”, a spus Corina Crețu. 

Aceasta este prima tranșă a împrumutului BEI dedicat femeilor antreprenoare din UE. Se preconizează că aproximativ 260 de IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie vor beneficia de valoarea totală a împrumutului, care va sprijini 6 100 de locuri de muncă. De asemenea, potrivit sursei citate, prima operațiune cu Garanti Bank ridică la 16 numărul instituțiilor de finanțare partenere din România

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare