Comisia Europeană lansează procedura de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor împotriva Regatului Unit pentru că nu a propus un candidat pentru postul de comisar european.
În calitate de gardian al tratatelor, Comisia Europeană a trimis astăzi o scrisoare de notificare oficială Regatului Unit pentru încălcarea obligațiilor din Tratatul UE, prin faptul că nu a desemnat un candidat pentru postul de comisar UE.
Potrivit comunicatului oficial, autoritățile britanice au un ultimatum. 22 noiembrie este ultima zi în care britanicii mai au șansa să propună un candidat pentru funcția de comisar european în noul executiv condus de Ursrula von der Leyen.
Comisia Europeană reamintește că un stat membru nu poate invoca dispoziții care există în sistemul său juridic intern pentru a justifica nerespectarea obligațiilor care decurg odată cu aprtenența la blocul comunitar.
În conformitate cu articolul 258 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Regatul Unit este invitat să își prezinte observațiile cu privire la scrisoarea de preaviz cel târziu vineri 22 noiembrie 2019. După examinarea acestor observații sau dacă nicio observație nu este prezentată până la data menționată, Comisia Europeană poate, dacă este cazul, să emită un aviz motivat, se mai arată în comunicat.
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut de două ori Marii Britanii să numească o persoană în contextul în care termenul pentru Brexit a fost amânat pentru a treia oară, pentru data de 31 ianuarie 2020.
„Am scris către UE pentru a confirma că ghidul preelectoral stipulează că Marea Britanie nu ar trebui să facă în mod normal nominalizări pentru numiri internaționale în această perioadă”, a declarat joi un oficial britanic, în contextul în care alegătorii sunt așteptați la urne pe 12 decembrie.
Comisia Europeană, formată din președintele ales, Ursula von der Leyen, și înalți oficiali din alte 26 de state membre, intenționează să-și preia mandatul începând cu 1 decembrie.
Potrivit informațiilor relatate de sursa citată, Von der Leyen a fost sfătuită să meargă mai departe cu Comisia formată din 27 de membri deoarece nu ar încălca regulamentele europene.
Fostul ministru german al apărării trebuia să-și preia rolul de președinte al Comisiei Europene de la 1 noiembrie, însă preluarea mandatului a fost încărcată de controverse privind numirile în Comisie, după ce comisiile de specialitate ale Parlamentului European au emis avize nefavorabile privind candidații francez, român și maghiar pentru funcția de comisar european.




