Connect with us

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

LIVE VIDEO SI TEXT. CORESPONDENTA SPECIALA DE LA VIENA. NU MA VOI RETRAGE DIN POLITICA! NU POT FI PENSIONAR! Ce crede Presedintele despre Dumnezeu, regionalizare si viitorul romanilor din Diaspora. Traian Basescu participa la Forumul Aliantei Civilizatiilor

Published

on

Corespondenta speciala – Ovidiu Marincea, Vali Ivan

vienabase1Presedintele Romaniei participa, miercuri, 27 februarie, la cea de-a cincea editie a Forumului Global al Alianței Civilizațiilor. Caleaeuropeana.ro transmite, printr-o corespondenta speciala, cele mai importante momente din cadrul vizitei, care va mai include intalniri cu presedintele Republicii Austria si cu reprezentanti ai comunitatii romanesti, precum si cu oameni de afaceri austrieci.

 

URMARITI AICI TRANSMISIA VIDEO:

-LIVE TEXT-
UPDATE 17.35
Presedintele Basescu la camera de comert a Austriei
:

Stabilitatea este cea mai mare ingrijorare a investitorilor austrieci. Aceasta este concluzia pe care am tras-o dupa discutia cu presedintele austriac. Intre mine ai guvern este o intelegere, asa ca Romania este stabila! Speram sa avem crestere exonomica de 0,7% in 2012 si de 1,5 in 2013. In cateva cuvinte acestea sunt datele economica
UPDATE 15.10

Traian Basescu la Ambasada Romaniei din Austria: 


Basescu despre votul prin corespondenta:
In 2009 eu am vorbit de modernizarea statului si nu despre marirea pensiilor si salariilor. In lista mea de prioritati a mai ramas legea sanatatii, modificarea Constitutiei privind numarul de parlamentari si legea electorala. Degeaba incercam sa-i radiem pe romanii din strainatate, trebuie sa le cream conditii sa voteze. Nu mai am sustinerea majoritatii Parlamentului, dar sper ca actualul legislativ va rezolva problema votului prin corespondenta.

NU MA VOI RETRAGE DIN POLITICA. Predau cheile de la Cotroceni, plec cu sotia undeva unde nu suna nimeni
Despre ce va face dupa ce nu va mai fi presedinte: dupa ce predau cheile de la seifurile Cotrocenilor, plec cu sotia undeva unde sunt sigur ca nu suna nimeni. NU MA VOI RETRAGE DIN VIATA POLITICA, VOI RAMANE ACTIV, desi nu stiu pe ce functie inca. NU POT FI PENSIONAR!

LA A DOUA SUSPENDARE A CASTIGAT LEGEA
Intrebat de un redactor de la o revista crestina din Viena cum de a fost atat de puternic de a trecut prin doua sUspendari, Basescu a zis: “vi se pare ca la a doua suspendare am mai fost asa de puternic? A castigat legea”

Basescu: sunt un politician fara complexe pentru ca in meseria mea am fost nu bun. Foarte bun! Cand vii in politica dupa ce te-ai implinit profesional ai succes.

DESPRE DECIZIA CCR PRIVIND STATUTUL PARLAMENTARILOR: “YESSS! Era firesc ca parlamentarii sa aiba termen tot de 15 zile, ca toata lumea, nu de 45”.

Basescu despre Dumnezeu:

Eu nu-l vad pe Dumnezeu, doar il simt. Nu sunt neaparat un ortodox practicant. Am icoane, spun Doamne ajuta, merg la biserica doar la evenimente, insa educatia si mediul in care am crescut m-au facut sa nu fiu un practicant. Si meseria mea din tinerete m-a privat de formarea mea ca practicant religios.

Romania este pozitiva cand vrem noi s-o vedem asa. Daca ne lasam pacaliti de ce vedem la televizor, numai rele, atunci vedem Romania negativa.

Despre ICR: Nu sunt premize de crestere a prestigiului asa cum a fost pana acum, dar sper sa nu se distruga ce s-a facut pana acum.

Presedintele a primit cadou o sticla de vin

Daniel Bucur, un roman producator de vin, plecat de 20 de ani in Austria, a facut cadou presedintelui o sticla de vin care a fost premiat de o revista de specialitate ca fiind vinul anului in Austria.

UPDATE 15.05

Traian Basescu: Eu si Guvernul ne ajutam reciproc

“Eu cu Guvernul ne ajutam reciproc respectand Constitutia. Nu poti sa spui ca un presedinte trebuie sa stea pitit cand e greu. Am fost solidar si cu fostul guvern si voi fi si cu actualul guvern daca va fi greu

. Astept de la diaspora solidaritate cu tara. Nu le spun sa vina acasa, ca nu ii putem plati ca cei de aici. Dar solidaritate inseamna sa nu uiti de tara ta, de cultura ta, de limba, constituirea unor comunitati care sa negocieze cu politicul din tara adoptiva. La sfarsitul lui 2010, cand am vazut ca Romania a scapat de austeritate, am simtit ca mi-am facut datoria.

Basescu: In Romania nu va exista regionalizare pe criterii etnice. Va garantez!

Despre regionalizarea pe criterii etnice, intrebata de o transilvaneanca: 
In Romania nu va exista regionalizare pe criterii etnice. Va garantez! Romania este un stat unitar. Nici UDMR nu crede ca este posibil asa ceva. F multi cred, si acum unii se si vad guvernatori de regiune, ca e usor. Mai intai trebuie scoasa legea, apoi, circa 4 ani pana va fi pusa in aplicare legea. Nu exista logistica acum, nu poti sa concepi ca un om va veni la capitala de regiune pentru un act. Pana nu avem logistica, peste vreo 2-3 ani, regiunile nu vor functiona. Proiectele regionale sunt scopul regionalizarii. Acum, un Consiliu Judetean decide sa reabiliteze drumul de la sud la nord, iar judetul vecin de la est la est. Nu exista un concept regional acum. Nu desfiintam judetele, probabil, dar le golim de putere politica si administrativa! Regiunile vor avea intre 1,2 si 2 mil locuitori, ceea ce le va permite negocierea directa cu Bruxelles-ul”

vienabase

UPDATE 14.52:

DISCURSUL PRESEDINTELUI LA FORUMUL ALIANTEI CIVILIZATIILOR

-Sunt necesare politici eficiente și coerente în domeniul migrației, având în vedere mizele și oportunitățile pe care aceasta le oferă.

în Europa este o modă ca atunci când există o criză, fie ea economică,sau de altă natură, calul de bătaie al unor politicieni să fie migranții, ca singuri responsabili de neajunsurile localnicilor

– Salut recenta inițiativă a Alianței Civilizațiilor de a organiza un seminar la nivel înalt pe această temă, la Paris

-Problema migrației nu este o noutate pentru Europa, însă modul în care gândim despre migrație se schimbă în funcție de contexte cu precădere economice pe care le traversam la un moment dat

– Criza din ultimii ani nu a facut decat sa arunce tema migratiei intr-un registru al extremelor

– Nu putem vorbi despre implicațiile negative al emigrației ca un laitmotiv al perioadei de criza

– Trebuie sa punem si contributia benefica a migrantilor la dezvoltarea societatilor in care acestia aleg sa se stabileasca

– Migratia trebuie vazuta ca o sursa de dezvoltare, migratia trebuie considerata prin perspectiva contributiei sale la programul global de dezvoltare

-Este important sa avem ca premisa esentiala principiul solidaritatii

– Exista riscul de a politiza in exces migrația si de a o transforma intr-o potentiala amenintare la adresa prosperitatii economice și a identitatilor nationale

– Migrantii sunt elemente de coeziune, ei pot fi valorizati ca exponenti ai modelului cultural european

– principala resursa a unei tari o reprezintă poporul , oamenii. Oamenii sunt c ei care sunt resursa inepuizabila. Suntem constienti de faptul ca cei care parasesc Romania, spre exemplu, o fac, ca de altfel si migrantii din alte tari pentru a gasi conditii de viata mai bune.

– Migratia este reprezentata din ce in ce mai mult ca o amenintare pentru stabilitatea piețelor muncii, pentru identitatile nationale si culturale

– De ce vorbim astazi din ce in ce mai putin despre dreptul la munca limitat doar la competitie sau limitat doar la libertatea de a calatori si a alege un domiciliu oriunde in lume?

Ca stat membru al UE dorim un sistem de migratie suplu si inteligent și avem in vedere un rol sporit al administratiilor publice regionale și al administratiilor publice locale.

– Este foarte important, ca prin politicile abordate de noi, să contribuim la cresteri economice

– Un sprijin deosebit în abordarea migrației îl oferă Organizația Internațională a Migrației

– Subliniez printre cele mai importante aspecte ale migratiei ca un element de consolidare a demnitatii si a sigurantei migrantului este legat de lcoul de munca legal. Migrantii sunt de prea multe ori utilizati pe piata neagra a fortei de munca. Statele membre ar trebuie sa isi propuna politici ferme de diminuare a muncii la negru.

 

ASCULTATI AICI DISCURSUL PRESEDINTELUI TRAIAN BASESCU

DISCURS VIENA

UPDATE 13:20:

Premierul Turciei, Recyp Erdogan, critica ONU la ei acasa:

recep-tayyip-erdoganVedem atacuri rasiste in diferite locuri ale lumii si continuam sa vedem lipsa de intelegere intre religii. Avem doua alegeri: stam si ne uitam fara sa facem nimic, ori vom actiona, pentru a pune capat acestor situatii. Bineinteles ca este mai usor sa stai si sa te uiti, dar trebuie sa alegem calea ce dificila. Actiune! Turcia este constienta de magnitudinea amenintarilor. Stim ca exista tari care vad diferentele reilgioase si etnice ca pe o bogatie, nu ca pe un motiv de razboi. Aceasta unitate in diversitate este un exemplu de urmat. Bogatia vine din diversitate. As vrea de asemenea sa asiguram si UE ca Turcia sprijinia initiativele UNAOC. Este foarte clar ca trebuie sa ne focusam pe zonele de conflict din orientul mijlociu si mali. 70.000 de oameni si-au pierdut viata in razboiul din Siria. Rasismul creste in Europa, iar asta este o problema pe care UNAOC ar trebui sa o ia in considerare. Insultele asupra musulmanilor care traiesc in alte tari decat a lor continua si ingrijoreaza intreaga lume musulmana. Din pacate, sunt si politicieni care provoaca astfel de comportamente si atunci problema este mult mai adanca. In mali, radacina problemelor nu este de natura religioasa. Islamul este o religie a pacii. As vrea sa pun o intrebare catre UNAOC, care este parte a ONU, nu? : Reprezinta ONU toate natiunile? Oare reprezinta ei toate continentele? Reprezinta ei toate religiile din lume? Nu cred. Cei cinci membri ai Consiliului de securitate nu reprezinta intreaga lume. Acolo se iau hotarari eronate, poate, pentru ca daca un singur membru voteaza NU, atunci nu se ia o decizie care ar fi putut fi buna. Toate tarile din aceasta lume ar trebui sa lucreze umar la umar!

UPDATE 13:10:

Ministrul afacerilor externe al spaniei , Jose Manuel Garcia-Margallo:

Trebuie sa fixam cursul pe care trebuie sa mergem si sa ne urmam intocmai obiectivele. Metodele pe care Spania le-a invatat este adoptarea tolerantei pentru a avea stabilitate si pace. Avem nevoie de toleranta pentru minoritati etnice si religioase, iar Spania asta incearca sa faca. Trebuie sa ne gandim in interiprul Uniunii Europene despre libertatea religioasa, despre libertatea migratiei si libertatea presei. Spania este convinsa ca solutia militara nu rezolva niciodata problema pe fond, ci solutia politica. Spania a trimis observatori in Palestina si va sprijini si statul Mali.”

 

UPDATE 12:15:

JORGE SAMPAIO jorgesampaio.ptJorge Sampaio, inalt reprezentant al UN Alianta Civilizatiilor:

Ieri eram ambitios si am vrut sa schimb lumea. Astazi sunt mai intelept si vreau sa ma schimb eu. Vorbim prea mult si facem prea putin. Pana ce liderii lumii nu vor avea toleranta zero pentru discriminare si pentru razboi, popoarele nu vor putea sa se dezvolte sanatos”

 

 

UPDATE 11:50:

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a ajuns la Viena, unde participa la al 5-lea forum ONU Alianta Civilizatiilor. La acest forum, unde sunt prezenti 5 sefi de state, dar si alti oficiali de pe tot mapamondul, se vor dezbate trei probleme care planeaza asupra leadership-ului modern: promovarea, protectia si totala implicare a liderilor lumii in asigurarea libertatii religioase a cetatenilor, in contextul pluralismumului religios, libertatea presei, asigurarea diversitatii opiniilor pentru a crea dezbateri publice si a contribui la democratia globala si sprijinirea migratiei cetatenilor lumii in contextul globalizarii economice.

ban_ki-moon www.un.orgBan-ki Moon, secretar general ONU:

Siria este un mozaic de religii, culturi si civilizatii. Toate acestea ar trebui sa lucreze impreuna, Liderii, de la conducatorii micilor sate pana la sefii de state, trebuie sa se concentreze pe dialog pentru a restabili pacea. ONU isi va focusa toate eforturile si in Mali pentru a restabili pacea si dezvoltarea in acest stat. Israelienii si palestienii, generatiile viitoare, trebuie sa depuna edorturi de a trai in pace unii cu altii.”

 

 

traian_basescuCe va face in Austria Președintele României, Traian Băsescu, potrivit programului publicat de Administratia Prezidentiala:

ora 11.00 (ora României), Viena, Republica Austria, Palatul Hofburg – participare la lucrările Celei de-a cincea ediții a Forumului Global al Alianței Civilizațiilor

ora 14.00 (ora României), Viena, Republica Austria, sediul Ambasadei României în Republica Austria – întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Republica Austria
ora 16.30 (ora României), Viena, Republica Austria, Palatul Prezidențial – convorbiri cu președintele Republicii Austria, domnul Heinz Fischer

ora 17.15 (ora României), Viena, Republica Austria, sediul Asociaţiei Industriaşilor – întâlnire cu oameni de afaceri austrieci

Despre Alianţa civilizaţiilor

La 14 iulie 2005, fostul Secretar General al ONU, Kofi Annan, a anunţat lansarea iniţiativei privind o „Alianţă a Civilizaţiilor”, având ca scop mobilizarea unei acţiuni politice concertate la nivel global pentru combaterea prejudecăţilor şi diviziunilor dintre culturi şi religii (cu referire specială la cele islamice şi occidentale) şi pentru definirea unui model de înţelegere şi respect reciproc.

Iniţiativa Secretarului General al ONU (SG), co-autorată de Spania şi Turcia, a plecat de la propunerea premierului spaniol José Luis Rodríguez Zapatero, prezentată în luna septembrie 2004, în cadrul celei de a 59-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Alianţa Civilizaţiilor este sprijinită de un Grup de Prieteni (GP), structură informală, alcătuită din peste 130 de ţări (inclusiv statele membre UE) şi organizaţii internaţionale. Numeroase state arabe susţin această iniţiativă.

Secretariatul iniţiativei este găzduit în sediul central al ONU, la New York.

România şi Alianţa Civilizaţiilor

România a aderat la Grupul de Prieteni la începutul anului 2007, ulterior ţara noastră participând cu regularitate la principalele reuniuni organizate sub egida Alianţei Civilizaţiilor (forumurile anuale, respectiv reuniunile ministeriale organizate în marja sesiunilor Adunării Generale ONU).

Iniţiativa Alianţa Civilizaţiilor în România a fost lansată oficial la 18 mai 2010, la Palatul Parlamentului.

sursa foto: http://www.vienna5unaoc.org

Continue Reading
Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. Marius Braila

    February 27, 2013 at 10:16 pm

    Ce fel aplaudau toti dupa discurs.. ce discurs, ce presedinte avem!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

ALEGERI EUROPENE 2019

Galerie FOTO/VIDEO din Bruxelles: Peste 1000 de români așteaptă să voteze la una dintre cele 8 secții de votare din Belgia

Published

on

©️ CaleaEuropeană.ro
Corespondență din Bruxelles

Corespondentul Calea Europeană, directorul Dan Cărbunaru, se află la Bruxelles de unde relatează cele mai proaspete informații privind alegerile pentru Parlamentul European, pe măsură ce acestea vor fi difuzate.

Duminică, sediul Parlamentului European din Bruxelles este transformat într-un uriaș centru de informare, în care aproximativ 1.300 de jurnaliști din țări UE și non-UE vor relata despre alegerile europene, considerate cruciale pentru viitorul Uniunii Europene, informează Parlamentul European printr-un comunicat.

S-au format cozi deja la secțiile de votare din principalele orașe din Europa. Sute de români așteaptă să-și exercite dreptul la vot. În Bruxelles există 8 secții de votare, iar la secția de votare de pe strada Montoyer peste 1000 de români așteaptă să voteze. În 2 ore s-a avansat maxim 20-30 de metri.  Există și o coadă specială pentru familiile care au venit împreună cu copiii. Coada formată de oameni se întinde deja pe o distanță de 3 străzi, informează jurnalistul Dan Cărbunaru.

UPDATE 26 mai, ora 14:55 

Poliția este prezentă în Belgia pe strada Montoyer din Bruxelles, unde zeci de români împreună cu familiile așteaptă să voteze atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru referendum.

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

©️ CaleaEuropeană.ro

Cetățenii români, alături de cetățenii din alte 20 de state membre ale Uniunii Europene, își aleg duminică reprezentanții în Parlamentul European pentru următorii cinci ani în cadrul unor alegeri europene cruciale ce vor da startul deopotrivă unei schimbări la nivelul de vârf al ierarhiei instituțiilor europene și unui nou ciclu decizional pentru viitorul Uniunii Europene.

Votul în cadrul celor 441 de secţii organizate în străinătate se va desfăşura pe durata a 33 de ore, în intervalul 25 mai ora 22.00 – 27 mai ora 7.00 (orele României), când se vor închide secţiile de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii (Los Angeles, San Francisco, Sacramento, Seattle, Las Vegas, Phoenix, Portland) şi cea de la Vancouver (Canada), conform paginii de internet a Ministerului Afacerilor Externe.

Alegătorii români şi comunitari care se află în străinătate în ziua votului pot vota pentru ambele scrutine la oricare dintre aceste secţii între orele locale 07.00 – 21.00. Alegătorii care la ora închiderii se vor afla în sala în care se votează pot să îşi exercite dreptul de vot.

Citiți și: Alegeri europene 2019: Românii din diaspora au format deja cozi la vot. LISTA COMPLETĂ a celor 441 de secții unde votează românii din străinătate

La secţiile de votare organizate în străinătate pot vota cetăţenii români cu drept de vot, cu domiciliul sau reşedinţa în străinatate. De asemenea, pot vota cetăţenii cu drept de vot din alte state membre ale Uniunii Europene care s-au înscris pe listele speciale pentru a vota membrii din România în Parlamentul European.

În străinătate se poate vota cu paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; cartea de identitate; cartea de identitate provizorie; cartea electronică de identitate; buletinul de identitate.

Nu se poate vota pe baza titlului de călătorie şi nu se utilizează cărţile de alegător.

CaleaEuropeană.ro vă va ține la curent cu cele mai importante evoluții – prezența la urne, declarații politice, proiecții și rezultate – pe parcursul acestor alegeri pe care România le organizează, în premieră, din postura de țară ce asigură președinția Consiliului Uniunii Europene.

Continue Reading

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ

Președintele PE, Antonio Tajani, reiterează poziția de susținere pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef european, arătând că nu este dispus să facă nicio concesie Consiliului pentru deblocarea negocierilor în favoarea candidatului francez

Published

on

Corespondență Bruxelles

Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a reiterat sprijinul instituției pentru candidatura Laurei Codruța Kövesi la funcția de procuror-șef al Parchetului European într-un moment în care nu se cunoaște data la care vor fi reluate discuțiile eșuate cu Consiliul UE, transmite corespondentul CaleaEuropeană.ro de la Bruxelles.

,,Poziția Parlamentului European este foarte clară: avem un candidat român și pe acesta îl susținem pentru funcția de procuror-șef european”, a răspuns Tajani la o întrebare adresată de un jurnalist cu privire la felul în care s-ar putea soluționa blocajul din procesul de negociere pe această chestiune între Consiliu și Parlament. ,,Dezbaterea rămâne deschisă”, a adăugat acesta fără a indica că PE ar putea face o concesie Consiliului UE, respectiv statelor membre, în favoarea alegerii candidatului francez Jean-Francois Bohnert. 

De altfel, după cea de-a treia rundă de negocieri interinstituționale, care s-a încheiat fără vreun rezultat săptămâna trecută, PE a acuzat Consiliul UE că ,,cedează presiunii guvernului român de a susține un candidat mult mai slab”, fiind esențial ca acesta ,,să aleagă un candidat care să facă instituția (Parchetul European n.r.) puternică și credibilă”, afirma Ingeborg Gräßle (PPE, Germania), președintele comisiei pentru control bugetar (CONT) a Parlamentului.

De asemenea, Judith Sargentini (Grupul Verzilor, Olanda), vicepreședintele Comisiei pentru Libertăți Civile, justiție și afaceri interne (LIBE), declara tot atunci că ,,opoziția cu care se confruntă în prezent dna. Kövesi din partea autorităților române scoate în evidența curajul și independența sa, ambele fiind cerințe esențiale pentru funcționarea eficientă a Parchetului European”. Sargentini punea blocajul apărut în negocierile dintre Parlament și Consiliu pe seama faptului că ,,hărțuirea din partea guvernului român (a Laurei Codruța Kövesi n.r.) a condus și la o discreditare totală a candidatului Consiliului”, care pare acum singurul instrument la îndemâna statelor membre pentru a o bloca pe Kövesi, de altfel, ,,de departe cel mai puternic și mai promițător candidat pentru acest post”.

Amintim faptul că cele două comisii, LIBE și CONT au avut un rol esențial în evaluarea celor trei candidați aflați în cursa pentru ocuparea funcției de procuror-șef european. 

Cea de-a patra rundă de negocieri între Parlament și Consiliu ar fi trebuit să aibă loc astăzi, 10 aprilie, însă a fost anulată pe fondul urgențelor prezentate de Brexit. Consiliul UE s-a arătat deschis la continuarea tratativelor săptămâna aceasta, însă Parlamentul European nu a dat curs acestei propuneri, au declarat surse europene în exclusivitate pentru CaleaEuropeană.ro.

,,Parlamentul nu a răspuns la propunerea Consiliului de a continua negocierile. Discuțiile pe actuala legislatură mai pot avea loc maxim până la data de 18 aprilie”, au explicat sursele citate, arătând astfel că în cazul nu care nu se va ajunge la un compromis între cele două instituții, numirea procurorului-șef european va fi amânată până la formarea noii configurații a Parlamentului European. De altfel, chiar Consiliul recunoștea săptămâna trecută, într-un comunicat de presă, că ,,în cazul în care negocierile nu vor fi încheiate până săptămâna viitoare, este probabil ca acestea să fie reluate odată ce noul Parlament intră în funcțiune”.

În orice caz, procurorul-şef trebuie să fie numit de comun acord de către Parlamentul European şi Consiliu în urma negocierilor, pentru un mandat de șapte ani. Astfel, cele două instituții vor fi nevoite să găsească o cale de a ieși din impas, în condițiile în care co-legislativul european o susține pe Laura Codruța Kövesi, spre deosebire de preferințele Consiliului UE, unde țările membre au optat prin vot secret pentru candidatul francez Jean-Francois Bohnert.

Parchetul European se așteaptă să devină operațional în 2020 și este creat pe baza cooperării consolidate între 22 de state membre. Cele 6 state care nu participă sunt: Suedia, Ungaria, Polonia, Marea Britanie, Irlanda și Danemarca, însă se vor putea alătura în orice moment cooperării dacă doresc, cu excepția Danemarcei care are drept de opt-out asupra chestiunilor ce țin de afaceri interne și justiție și a Marii Britanii, care se va retrage din UE.

Antonio Tajani a făcut această declarație în cadrul evenimentului ,,Choose Your Future”, organizat de Parlamentul European pentru presa din statele membre, ca parte a campaniei de promovare a alegerilor europene din 23-26 mai 2019. Evenimentul se desfășoară la Bruxelles în perioada 9-10 aprilie. 

Continue Reading

ALEGERI EUROPENE 2019

Antonio Tajani face apel la cetățenii europeni să voteze la alegerile europene din mai deoarece Parlamentul European are nevoie de mai multă putere și legitimitate

Published

on

Corespondență Bruxelles

Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, face apel la cetățenii europeni să iasă la vot în cadrul alegerilor europene din 23-26 mai deoarece este singura cale pentru a oferi mai multă legitimitate instituției care legiferează în interesul lor. 

Antonio Tajani a lansat acest apel în cadrul unui eveniment organizat de PE, la Bruxelles, pentru presa din statele membre. Acesta a spus că, pe fundalul Brexit, este important ca Parlamentul European să capete mai multă putere, deoarece ,,este nevoie de oameni politici puternici care să contracareze tendințele populiste”. ,,Populiștii sunt cei care pun doar problemele pe masă fără a oferi soluții pentru rezolvarea lor”, a mai spus acesta. 

Referitor la felul în care va arăta Europa după alegerile pentru Parlamentul European, Antonio Tajani a spus că ,,acest lucru va fi hotărât de cetățenii europeni care vor ieși la vot pentru a alege o direcție pentru viitorul lor”. Acesta speră că Parlamentul European va avea o componență echilibrată și că va continua lupta pentru a avea mai puțină birocrație, dar mai multă politică. 

,,Personal, am fost întotdeauna în favoarea simplificării normative, în special în ceea ce privește regulile pentru accesarea banilor europeni, atât de importanți pentru dezvoltarea statelor membre, din diferitele fonduri ale UE”, a precizat Tajani. 

Transmițând aceste mesaje despre alegerile europene chiar înaintea participării la Consiliul European privind Brexit, Președintele Tajani a spus că principalul interes al PE în aceste discuții este și va rămâne asigurarea respectării drepturilor celor peste 3 milioane și jumătate de cetățeni europeni care trăiesc în Marea Britanie, precum și a cetățenilor britanici aflați pe teritoriul UE. 

Antonio Tajani nu a dorit să facă comentarii referitor la participarea Regatului Unit la alegerile pentru PE din mai, susținând că va prezenta poziția instituției în acest sens la reuniunea Consiliului European.

Amintim faptul că Donald Tusk, președintele Consiliului European, le-a atras atenția eurodeputaților prezenți la dezbaterea din plenul de la Strasbourg, de acum două săptămâni, că nu va admite atitudinea de ,,deranjare” a unora dintre ei față de posibilitatea ca britanicii să participe la alegerile pentru Parlamentul European, din luna mai, în condițiile în care ar exista o prelungire a termenului de retragere după această dată. 

,,Și aici, permiteți-mi să fac o remarcă personală deputaților acestui Parlament. Înainte de Consiliul European, am spus că ar trebui să fie posibilă o extensie lungă în cazul în care Marea Britanie dorește să-și regândească strategia Brexit, ceea ce ar însemna, desigur, participarea Regatului Unit la alegerile pentru Parlamentul European. Și apoi au existat voci spunând că acest lucru ar fi dăunător sau incomod pentru unii dintre voi. Să fiu clar: o astfel de gândire este inacceptabilă”, a spus Tusk, avertizându-i pe europarlamentari că nu pot ,,trăda șase milioane de oameni care au semnat petiția pentru a revoca articolul 50, un milion de oameni care au mărșăluit pentru a cere un vot al cetățenilor privind Brexit, sau majoritatea tot mai mare de persoane care doresc să rămână în Uniunea Europeană. Ei pot simți că nu sunt suficient reprezentați de Parlamentul Regatului Unit, dar trebuie să simtă că ei sunt reprezentați de dvs. în această cameră. Pentru că sunt europeni”.

Între timp, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Londra a anunțat luni faptul că s-au făcut pașii necesari prin lege pentru a participa la alegerile pentru Parlamentul European din mai, dar că acest lucru nu înseamnă că va fi inevitabil ca Marea Britanie să ia parte.

Guvernul intenţionează în continuare să părăsească Uniunea Europeană cu un acord şi să adopte legislaţia necesară până la 22 mai, pentru ca să nu avem nevoie să participăm la aceste alegeri”, care vor fi în acest caz anulate, a precizat purtătorul de cuvânt.

În prezent, după amânarea termenului inițial de 29 martie, Regatul Unit ar trebui să părăsească UE în data de 12 aprilie, caz în care ieșirea s-ar produce fără un acord. 

Continue Reading

Facebook

Advertisement

Trending