Coronavirus: Cehia declară stare de urgență și interzice accesul străinilor din 15 țări grav afectate de pandemie

Republica Cehă a declarat  stare de urgență pentru 30 de zile și a interzis accesul pe teritoriul țării pentru nerezidenții din 15 țări cele mai afectate de coronavirus, a anunțat premierul Andrej Babiš, după o ședință de guvern de cinci ore, relatează Radio Cehia Internațional și Agerpres

Pachetul de măsuri adoptat de guvernul ceh include introducerea unui regim special la frontierele țării cu Austria și Germania, începând cu miezul nopții de vineri. În conformitate cu aceste restricții, oamenii vor putea intra sau părăsi teritoriul ceh doar prin 11 treceri de frontieră.

De asemenea, străinilor din țările cu risc ridicat li se va interzice intrarea în țară, iar cetățenilor cehi li se va interzice deplasarea în destinații cu risc ridicat.

Străinii nu vor putea intra în Republica Cehă din Germania și Austria.

Mai mult, Ministerul de Interne va înceta eliberarea tuturor vizelor până la o notificare ulterioară. Cehii din străinătate vor putea reveni în Republica Cehă. Cei din țările cu risc ridicat vor fi automat plasați în carantină.

Alte măsuri hotărâte de guvernul ceh au caracter comercial și se referă șa închiderea pub-urile și restaurantelor începând de vineri între 20:00 și 6:00. Sălile de gimnastică, piscinele și alte facilități sportive, cluburi, galerii și biblioteci vor fi, de asemenea, închise, precum și restaurante din centrele comerciale.

În plus, poliția cehă este acum în alertă pentru a verifica dacă persoanele care au fost plasate în carantină rămân în interior locuințelor.

La ora actuală, Cehia se confruntă cu 94 de cazuri confirmate de coronavirus. Niciun deces nu a fost raportat.

Pe lângă Cehia, Italia, Slovacia și Ungaria au adoptat măsuri extraordinare pentru limitarea răspândirii infecției cu coronavirus.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare