România se numără printre cele 24 de state membre ca participă la procedurile de achiziții publice lansate luni și marți de Comisia Europeană pentru cumpărarea de măști, mănuși și ventilatoare respiratorii, conform informațiilor obținute de CaleaEuropeană.ro.
Marți seară, în urma videoconferinței cu liderii europeni, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a spus că ”24 de state membre participă” la această procedură, precizând că acesta ”este un lucru bun”.
”Companiile au acum șase zile la dispoziție pentru oferte, iar apoi statele membre pot semna contractul după o zi de la finalizarea ofertelor”, a spus von der Leyen.
”Lucrăm, de asemenea, cu industria din toată Europa pentru a îmbunătăți producția acestor mărfuri, în ceea ce privește echipamentele de protecție personală, dar și ventilatoarele de care este nevoie disperată”, a completat ea.
Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunțat duminică faptul că Uniunea Europeană va limita exporturile de măşti chirurgicale şi alte echipamente de protecţie, pentru a garanta aprovizionarea UE pe fondul pandemiei cu noul coronavirus. Totodată, Ursula von der Leyen a mai anunțat că luni vor fi lansate achiziții publice comune cu statele membre pentru truse de testare și ventilatoare respiratorii.
”Acestea sunt necesare urgent pentru pacienții noștri din Europa”, a spus ea duminică.
Pandemia de coronavirus, izbucnită inițial în regiunea Wuhan din China în luna decembrie a anului trecut, a devenit provocare globală, afectând 164 de țări și teritorii. Cele mai multe cazuri de infectare sunt înregistrate încă în China, care se află pe o curbă descedentă a cazurilor de infectare. La nivel mondial, sunt peste 197.000 de cazuri de infectare, dintre care peste 8.000 de decese și peste 81.000 de cazuri vindecate.
Între timp, Europa a fost declarată epicentrul acestei pandemii de către Organizația Mondială a Sănătății, iar toate țările Uniunii Europene au cazuri active de infectare cu virusul SARS-COV-2. În Europa, cele mai afectate țări sunt Italia (peste 31.000 de cazuri și peste 2.500 de decese), Spania (aproape 12.000 de cazuri și peste 500 de decese), Germania (peste 9.300 de cazuri și 24 decese) și Franța (peste 7.700 de cazuri și 175 de decese).
În România sunt 246 de cazuri de infecție cu coronavirus și niciun deces. În total, 19 persoane au fost declarate vindecate.
Evoluția pandemiei de COVID-19 la nivel mondial este disponibilă aici.




