Polonia a găzduit sâmbătă cea mai mare paradă militară din istoria sa, prezentându-și capabilitățile militare în contextul unui amplu proces de înarmare menit să consolideze flancul estic al NATO în fața amenințării reprezentate de Rusia, relatează TVP World.
Demonstrația capacității militare a țării, pe uscat, pe mare și în aer, are loc de Ziua Forțelor Armate ale Poloniei, care marchează aniversarea unei victorii importante obținute de armata poloneză împotriva Uniunii Sovietice în 1920, în Bătălia de la Varșovia.
În timp ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă, descurajarea eficientă reprezintă mesajul-cheie al paradei din acest an, în condițiile în care Polonia accelerează un program de modernizare în cadrul căruia au fost investite miliarde de dolari în noi echipamente militare, inclusiv aeronave, nave și elicoptere.
Începând de sâmbătă, la ora 12:00, aproape 2.000 de militari polonezi au defilat de-a lungul râului Vistula, în Varșovia, iar la paradă sunt așteptate să participe peste 300 de vehicule militare și mai mult de 60 de aeronave.
Printre armele prezentate s-a numărat și avionul de luptă F-35, proiectat în Statele Unite. Aeronava avansată este una dintre cele mai noi achiziții ale arsenalului militar al Varșoviei, primele trei avioane F-35 ajungând în Polonia în luna mai, în cadrul unui contract în valoare de 4,6 miliarde de dolari pentru un total de 32 de aeronave de acest tip.
O paradă navală cu peste 20 de nave, inclusiv nave ale unor țări aliate, a avut loc, de asemenea, în apropierea orașelor Gdynia și Gdańsk, pe coasta poloneză a Mării Baltice, în nordul țării. La eveniment a fost prezent premierul polonez Donald Tusk.
„În această zi, ne amintim întotdeauna și aducem un omagiu tuturor eroilor istoriei noastre… soldaților, piloților și, aici, la Gdynia, în special marinarilor”, a declarat el.
„Fără sacrificiul lor, fără devotamentul lor, Polonia nu ar fi astăzi un stat liber și suveran”, a adăugat Tusk.
Premierul polonez a spus că Polonia dorește să „evite războiul” și că „doar cei care sunt puternici, bine pregătiți, cu adevărat independenți și suverani vor evita războiul”.
La parada militară au participat, de asemenea, aliați din Statele Unite, Regatul Unit, România, Croația, Canada și Franța.
W defiladzie uczestniczą również sojusznicy ze Stanów Zjednoczonych, Wielkiej Brytanii, Rumunii, Chorwacji, Kanady i Francji. To symbol wspólnej odpowiedzialności za pokój i bezpieczeństwo. Razem jesteśmy silniejsi.#ŚwiętoWojskaPolskiego #PolskaSAFE #BezpiecznaPolska… pic.twitter.com/2JtyhRchcU
— Ministerstwo Obrony Narodowej 🇵🇱 (@MON_GOV_PL) August 15, 2026
Sâmbătă au avut loc și alte ceremonii dedicate Zilei Forțelor Armate, inclusiv schimbarea ceremonială a gărzii la Mormântul Soldatului Necunoscut din Varșovia, la care au participat președintele Karol Nawrocki și ministrul apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz.
Vicepremierul și ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat că în prezent în Forțele Armate ale Poloniei servesc aproximativ 220.000 de militari, iar Varșovia are ca obiectiv extinderea efectivelor la 500.000 de militari.
„Avem în față un obiectiv ambițios pentru o armată de 500.000. Acesta este programul de dezvoltare a forțelor armate care a fost adoptat și este pus în aplicare”, a afirmat Kosiniak-Kamysz, adăugând că cei 220.000 de militari reprezintă „forța Poloniei” și „mândria Republicii”.
Wicepremier W. @KosiniakKamysz: A jak Armia – 220 tys. żołnierzy jest dziś w służbie w Wojsku Polskim. Przed nami ambitny cel armii 500 tys. To program rozwoju sił zbrojnych przyjęty i realizowany. Te 220 tys. żołnierzy to siła Polski. Jesteście dumą Rzeczpospolitej, jesteście… pic.twitter.com/8D67bZAeUc
— Ministerstwo Obrony Narodowej 🇵🇱 (@MON_GOV_PL) August 15, 2026
Polonia, care are granițe atât cu Rusia, cât și cu Ucraina, a derulat unul dintre cele mai rapide programe de modernizare militară din Europa după ce Moscova a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, în 2022.
În cadrul programului său de achiziții militare, Varșovia a comandat 96 de elicoptere AH-64E Apache din Statele Unite, introduce în serviciu avioanele de luptă invizibile F-35 și a lansat recent fregata ORP Wicher. De asemenea, Polonia a comandat submarine suedeze din clasa A26 Blekinge, considerate printre cele mai avansate nave militare convenționale din Europa.




