Sebastian Kurz, cancelarul austriac, consideră că lunile care urmează vor fi o perioadă dificilă, iar viața la normal ar trebui să revină în vara următoare, relatează AFP și Agerpres.
“Rezumând, aş spune că, pe baza a ceea ce ştim astăzi, este foarte probabil ca vara viitoare să poată redeveni normală şi spun că ar trebui să redevină”, a declarat el în faţa jurnaliştilor.
“În acelaşi timp însă, trebuie să fie clar pentru noi că lunile următoare vor fi o perioadă dificilă. Redeschiderea anului şcolar, sezonul rece şi numeroasele activităţi care vor trece din nou din exterior în interior. La acestea se adaugă valul anual de gripă”, a continuat el.
Austria a înregistrat de la începutul pandemiei până în prezent doar 26.590 de cazuri de covid-19, dintre care peste 22.000 s-au vindecat, și 733 de decese.




