COVID-19: Germania critică decizia SUA de a se retrage din OMS într-un moment în care cooperarea internațională este „mai necesară ca oricând”

Germania a criticat decizia Statelor Unite de a se retrage din Organizația Mondială a Sănătății (OMS) într-un moment în care cooperarea internațională pentru combaterea pandemiei de COVID-19 este „acum mai necesară ca oricând”, informează dpa, preluat de Agerpres. 

Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, și-a exprimat dezamăgirea legată de această decizie, într-un mesaj pe Twitter:

„Retragerea SUA din OMS este un regres pentru cooperarea internațională. Dinamica infecțiilor globale arată că este necesară o acțiune coordonată. Avem nevoie de mai multă cooperare internațională pentru combaterea pandemiei, nu de mai puțină”, a punctat oficialul german, a cărui țară se află, de la 1 iulie, la președinția Consiliului Uniunii Europene.

 

De asemenea, Spahn a menționat că statele europene vor fi cele care vor iniția reformele privind OMS, aspru criticată de SUA pentru modul în care ar fi gestionat criza pandemică.

La rândul său, China a vorbit ulterior despre această problemă, îndemnând comunitatea internațională să-și intensifice sprijinul pentru OMS.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a declarat miercuri că decizia „subminează eforturile internaționale anti-epidemice și, în special, are un impact negativ grav asupra țărilor în curs de dezvoltare care au nevoie urgentă de sprijin internațional”. El a adăugat că OMS „este cea mai autoritară și mai profesionistă instituție internațională în domeniul securității sănătății publice la nivel global”, citează Deutsche Welle.

SUA, cel mai mare contribuabil al organizației, au confirmat marţi că au notificat oficial ONU cu privire la retragerea din OMS. Ulterior, organizația cu sediul la New York a confirmat că decizia va intra în vigoare la 6 iulie 2021. 

Președintele Donald Trump a subliniat în dese rânduri că OMS a promovat „dezinformarea” din partea Chinei în legătură cu virusul SARS-CoV-2 care probabil a determinat o răspândire mai largă a acestuia decât ar fi fost cazul dacă organizaţia cu sediul la Geneva ar fi gestionat corect criza. Ca urmare, în aprilie, șeful de la Casa Albă a decis suspendarea contribuției financiare a SUA la OMS, iar în mai a amenințat cu o încetare definitivă a acesteia dacă organizația nu „se angajează să procedeze la îmbunătățiri substanțiale” în termen de 30 de zile, care să-i dovedească, totodată „independența față de China”. 

În acest context, Europa, principalul aliat al Statelor Unite pe plan global, a făcut apel la administrația Trump să nu dispună încetarea relației cu OMS într-un moment în care lumea are nevoie de multilateralism și nu de acțiuni unilaterale. Cu toate acestea, Donald Trump a anunțat la 29 mai încetarea relaţiei dintre ţara sa şi OMS.

SUA sunt cea mai afectată țară din lume de pandemia de coronavirus, izbucnită inițial în China. Din cele aproape 12 milioane de cazuri de infectare la nivel mondial, peste 3 milioane sunt înregistrate în Statele Unite. Peste 133.000 de decese din cele 543.000 la nivel mondial sunt înregistrate în SUA.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare