Președintele PMP, Cristian Diaconescu susține că există voci europene, confirmate de presa din Austria, care spun că, în viitorul apropiat, compania austriacă ar urma să-și vândă acțiunile de la Petrom, probabil către Gazprom sau Mol.
PMP consideră că România trebuie să fie pregătită pentru a prelua pachetul majoritar de la OMV Petrom și să reîntoarcă bogățiile naturale în proprietatea statului. Este de neconceput ca această companie strategică a țării să ajungă pe mâna rușilor sau ungurilor, ținând cont de protejarea intereselor naționale și de geopolitica și geoeconomia acestei regiuni.
PMP declară că, din păcate, după 1989, România nu a avut o strategie clară privind exploatarea resurselor naturale, ca o garanție de dezvoltare durabilă și de creare a independenței energetice, elemene esențiale în competiția economică din zona centrală și est europeană.
Cristian Diaconescu subliniază că România trebuie să reînvețe să-și protejeze interesele naționale și să dea peste mână, politicienilor, învățați să trăiască din comisioane primite de la companii multinaționale. De aceea, este nevoie de o implicare mai mare a serviciilor de intelligence, care să sesizeze permanent, pericolele venite din interior sau din afara țării.




