Dacian Cioloș, mesaj de sprijin pentru Maia Sandu și R. Moldova: UE trebuie să sprijine reducerea dependenței de combustibilii utilizați ca armă de Putin

Europarlamentarul Dacian Cioloș, președintele USR și ex-lider Renew Europe, a transmis un mesaj de sprijin pentru președinta Maia Sandu și Republica Moldova în contextul provocărilor generate de creșterea prețurilor la energie și a reuniunii Consiliului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova, care a avut loc joi, la Bruxelles.

“Sprijin total pentru Moldova și Maia Sandu Țările UE și aliații regionali trebuie să își dubleze eforturile pentru a reduce dependența de combustibilii fosili importați, utilizați ca armă de Putin și alții”, a scris Cioloș, pe Twitter.

Uniunea Europeană și Republica Moldova au convenit joi să consolideze și să îmbunătățească în continuare cooperarea într-o serie de domenii-cheie, în conformitate cu angajamentele asumate de Moldova în cadrul Acordului de asociere UE-Moldova. În plus, UE va ajuta Republica Moldova să facă față actualei crize grave de aprovizionare cu gaze naturale prin acordarea a 60 de milioane EUR prin intermediul unui nou program de sprijin bugetar.

Angajamentul și cooperarea consolidată au fost confirmate în cadrul mai multor reuniuni între UE și Republica Moldova, precedate de o convorbire telefonică între președintele von der Leyen și președinta Maia Sandu la 26 octombrie.

Cea de-a 6-a reuniune a Consiliului de asociere UE-Moldova a reafirmat parteneriatul puternic și angajamentul de a consolida asocierea politică și de a aprofunda integrarea economică a Republicii Moldova cu UE în cadrul Acordului de asociere și al zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător (DCFTA). În marja acestui eveniment politic, premierul Natalia Gavrilița și Mariya Gabriel, comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, au semnat astăzi, la Bruxelles, Acordul privind participarea Republicii Moldova la Programul- cadru al Uniunii Europene pentru cercetare și Inovare „Orizont Europa”, pentru perioada 2021-2027.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare