Dan Motreanu a fost desemnat raportor din umbră pentru regulamentul de simplificare a accesării fondurilor din Politica Agricolă Comună: Mă voi asigura că vocea fermierilor români se va face auzită în PE

Eurodeputatul Dan Motreanu a fost desemnat raportor din umbră din partea grupului PPE pentru un dosar important pentru fermieri.

Acesta va contribui la creionarea formei finale a unei propuneri de regulament pentru simplificarea accesării fondurilor prin Politica Agricolă Comună (PAC), mecanismul principal prin care agricultorii români primesc sprijin financiar din partea Uniunii Europene.

„Mă voi asigura că vocea fermierilor români se va face auzită în Parlamentul European”, a dat asigurări Motreanu.

Potrivit eurodeputatului, măsurile pentru simplificarea Politicii Agricole Comune vizează economii de până la 1,58 de miliarde de euro anual pentru fermieri și de 210 milioane de euro pentru administrațiile naționale.

„Plata forfetară anuală pentru micii fermieri se va dubla, de la 1.250 la 2.500 de euro. Se va efectua un singur control la fața locului pe an pentru fiecare exploatație. Micii fermieri vor obține mai ușor fonduri UE în valoare de 50.000 de euro pentru creșterea competitivității fermelor lor. Aceștia își vor prezenta datele o singură dată, economisind timp și reducând costurile administrative”, a arătat Dan Motreanu.

Conform acestuia, „fermierii vor avea acces mai ușor la plăți în caz de criză sau dezastre naturale și vor exista două noi fonduri pentru criză cu valoare de până în 3% din fondul PAC național”.

De asemenea, ”fermierii vor fi scutiți de anumite norme de mediu, beneficiind în continuare de plățile din cadrul programelor ecologice”, iar „fermele ecologice certificate vor îndeplini în mod automat unele dintre cerințele de mediu ale UE pentru finanțare”.

Dan Motreanu a subliniat că prioritatea PPE este ca pachetul să fie adoptat cât mai repede pentru a intra în vigoare la 1 ianuarie 2026.

Mai multe țări membre ale UE, printre care și România, au solicitat Comisiei Europene o finanțare adecvată pentru Politica Agricolă Comună, cu „personalitate juridică și instituțională proprie”.

România beneficiază de aproape 15 miliarde de euro prin Politica Agricolă Comună.

Un sondaj Eurobarometru arată că 71% dintre români consideră că Politica Agricolă Comună aduce beneficii tuturor europenilor, nu doar agricultorilor.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a dat asigurări că Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună vor ocupa un loc central în viitorul buget al UE.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare