Delegația USR-PLUS în Parlamentul European a prezentat primul raport de activitate, la patru luni de la preluarea mandatului. Care sunt cele mai importate realizări ale acesteia

Alianța USR-PLUS a prezentat un raport al activității europarlamentarilor celor două formațiuni politice, la patru luni de la preluarea mandatului de membri ai Parlamentului European.

Potrivit unui comunicat,  Alianța a prezentat ”cele mai importante realizări ale delegației noastre și pozițiile obținute prin care vom urmări să ne îndeplinim promisiunile făcute în timpul campaniei electorale”, în ”spiritul transparenței și deschiderii față de cetățeni”.

Astfel, în sursa amintită mai sus este punctată influența Delegației USR-PLUS asupra deciziilor europene, prin Dacian Cioloș, care a a devenit la 19 iunie primul român ales în funcția de președinte al Grupului Renew Europe, a treia forță politică în Parlamentul European, după ce a ieșit învingător în urma competiției interne.

De asemenea, este punctat și faptul că europarlamentarii Alianței au devenit membri ai ” celor mai importante comisii și delegații parlamentare, obținând și funcții de vicepreședinți sau coordonatori:

-Cristian Ghinea: copreședinte al delegației USR PLUS și vicepreședinte al Comisiei pentru dezvoltare regională

-Dragoș Tudorache: copreședinte al delegației USR PLUS și vicecoordonator al Renew în Comisia pentru justiție, libertăți civile și afaceri interne (LIBE)

-Dragos Pîslaru: coordonator al Renew în Comisia pentru muncă (EMPL)

-Nicu Ștefanuță: vicepreședinte al delegației cu SUA

-Ramona Strugariu: vicepreședinte al delegației cu Republica Moldova

-Vlad Botoș: vicepreședinte al delegației cu Albania

-Clotilde Armand: comisia de bugete și comisia de transport.”

”Am reușit să obținem introducerea unor priorități-cheie din programul electoral al Alianței în programul pe cinci ani prezentat de noua președintă a Comisiei Europene: extinderea MCV la nivel european, organizarea unei conferințe privind viitorul Europei care să găsească soluții pentru democratizarea UE în special prin găsirea de modalități de participare a cetățenilor în deciziile Uniunii, păstrarea angajamentului pentru politici europene consistente de dezvoltare regională și agricultură.”, mai este subliniat în sursa amintită mai sus.

Alianța a adus în prim-plan și aportul pe care l-a avut delegația de europarlamentari USR-PLUS la numirea Laurei Codruța Koveși în funcția de procuror-șef al Parchetului European.

”De asemenea, prin Clotilde Armand, membru în comisia de bugete, am susținut suplimentarea finanțării pentru Parchetul European pentru a deveni funcțional din 1 ianuarie 2020. Am propus numirea expertului în sănătate Vlad Mixich în funcția de membru independent al Consiliului de administrație al Agenției europene pentru sănătate și securitate în muncă.”, mai este precizat în comunicat.

Sunt aminitite și inițiativele legislative ale unor membri ai USR-PLUS, dar și faptul că unii dintre europarlamentarii acestei delegații au fost desemnați raportori ai Parlamentul European pentru diferite dosare:

”-Cristian Ghinea: raportor al Parlamentului european pentru Regulamentul Mecanismului Transfrontalier, prin care ne propunem să facem mai ușoară viața beneficiarilor de fonduri europene implicați în proiecte transfrontaliere și, de asemenea, raportor special în comisia CONT pentru asistența medicală transfrontalieră.

-Dragoș Pîslaru: raportor PE pentru programul de asistență pentru reforme structurale 2021-2027, raportor pentru regulamentul de coordonare a sistemelor de asigurări sociale și raportor Renew pe programul InvestEU

-Nicu Ștefănuță: raportor al Renew pentru problema despăduririlor și pentru mecanismul de protecție civilă RescEU; inițiator al programului pilot de mobilitate „Erasmus pentru seniori”

-Dragoș Tudorache: raportor permanent al Parlamentului European pentru Republica Moldova

-Vlad Botoș: inițiator al programului pilot de etichetare a alimentelor

-Clotilde Armand: raportoare a Renew pentru bugetul Uniunii Europene pentru anii 2019-2020. Inițiatoare a unor amendamente bugetare prin care se asigură repartizarea echilibrată a fondurilor europene între Est și Vest.

-Ramona Strugariu: raportor Renew în LIBE pentru statul de drept în Ungaria, pentru programele de finanțare pentru justiție și pentru drepturi și valori; raportor Renew în CONT pentru descărcarea de gestiune a agențiilor UE din aria de justiție și afaceri interne, și pentru protejarea intereselor Uniunii împotriva fraudei; responsabilă Renew pentru domeniile pluralismului și libertății presei, precum și infracționalității organizate, corupției și fraudei.”, mai este scris în comunicat.

În încheiere, Alianța USR-PLUS amintește și de sprijinul acordat Republicii Moldova. ”Ne-am întâlnit la Bruxelles cu fostul Premier Maia Sandu pentru a discuta despre sprijinul pe care îl putem acorda de la nivel european Republicii Moldova. În urma acestei întâlniri, delegația noastră, prin Dragoș Tudorache, a obținut în comisiile Parlamentului European creșterea fondurilor europene destinate reformelor în Republica Moldova. Totodată, Dragoș Tudorache a devenit raportor permanent al Parlamentului European pentru Moldova iar Ramona Strugariu este vicepreședintă a delegației Parlamentului European cu Moldova, poziții din care vom putea sprijini în mod consistent parcursul european al acestei țări.”, este stipulat în comunicat.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Teodora Ion
Teodora Ionhttp://www.caleaeuropeana.ro
Teodora Mirel este redactor-șef adjunct și specialistă în domeniul relațiilor internaționale. Ariile sale de interes includ reconfigurarea relației dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie în epoca post-Brexit, promovarea multilateralismului în contextul reașezării raporturilor de putere la nivel global și combaterea dezinformării ca acțiune de protejare a democrațiilor.

Articole Populare