Deputatul Alexandru Rogobete, președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, prezent la cea de-a 51-a ediție a Congresului Național de Anestezie și Terapie Intensivă, a pledat pentru realizarea unui cadru legislativ solid, coerent și uman.
„Pentru că aici nu este vorba doar despre funcții sau despre poziții instituționale. Aici este vorba despre oameni. Despre colegii mei din ATI, care mi-au fost nu doar inspirație, ci și familie profesională de-a lungul anilor. Despre prieteni și mentori care m-au format și care m-au învățat că medicina nu este doar știință – ci mai ales empatie, vocație și uneori sacrificiu. Spun răspicat: trebuie să construim un cadru legislativ solid, coerent și uman. Trebuie să protejăm nu doar drepturile personalului medical, ci și demnitatea pacienților. Pentru că, dincolo de orice, în ATI, demnitatea este adesea ultima formă de umanitate care poate fi apărată”, a transmis Deputatul Alexandru Rogobete.
Deputatul Alexandru Rogobete a explicat și de ce ales calea adminstrativă: „Au trecut aproape patru ani de când am ales calea administrației. Trei dintre aceștia i-am petrecut în administrația centrală, în Ministerul Sănătății alǎturi de oameni minunați. Multe lucruri s-au schimbat în bine – fie că vorbim de infrastructura unităților de terapie intensivă, de dotarea secțiilor cu echipamente performante, de creșterea finanțării pentru AP-ATI. Dar, dincolo de toate aceste realizări administrative, cea mai mare câștigată a fost încrederea: încrederea reciprocă dintre decidenți și profesioniștii din sistemul sanitar.”
„Vă transmit respectul și recunoștința mea și a colegilor din Camera Deputaților pentru tot ceea ce faceți, zi de zi, în tăcere, cu o forță interioară incredibilă. Pentru că – și o spun cu toată sinceritatea – fără dumneavoastră, spitalele din România ar fi pline de durere, și prea adesea, de moarte”, a mai transmis acesta.




