Deschiderea noului Parchet Internațional de la Haga, un „semnal clar că lumea este unită și inflexibilă” privind tragerea la răspundere a regimului rus pentru toate crimele sale (Procurorul General al Ucrainei)

Deschiderea noului Parchet internaţional de la Haga are obiectivul de a aduce în faţa justiţiei liderii de la Moscova vinovaţi de crime de război în cadrul invadării Ucrainei, a afirmat luni procurorul general ucrainean Andrii Kostin, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Deschiderea acestei noi instituţii este „un semnal clar că lumea este unită şi inflexibilă atunci când este vorba despre tragerea la răspundere a regimului rus pentru toate crimele sale”, a declarat Kostin într-o conferinţă de presă la Haga.

Denumit oficial Centrul Internațional pentru Urmărirea Penală a Crimei de Agresiune împotriva Ucrainei (ICPA), acesta și-a început astăzi, 3 iulie, activitatea la Haga, fiind găzduit de Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în domeniul Justiției Penale (Eurojust).

Centrul nou-înființat cu sprijinul Comisiei Europene va fi esențial pentru investigarea crimei de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei și va facilita constituirea de dosare pentru procesele viitoare. Acesta va oferi o structură care să sprijine și să îmbunătățească investigațiile în curs și viitoare privind crima de agresiune și va contribui la schimbul și analiza probelor adunate de la începutul agresiunii rusești.

Centrul este compus din procurori naționali selectați care participă deja la Echipa Comună de Investigații, de care Centrul este legat în cadrul operațiunilor sale.

De partea sa, comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, a dat asigurări că aliaţii Kievului vor fi „alături de Ucraina atât timp cât va fi necesar”.

Deschiderea ICPA este considerată o primă etapă înaintea creării unui tribunal special pentru a judeca cele mai înalte oficialităţi ruse pentru declanşarea războiului din Ucraina.

Cererile de creare a unui tribunal special dedicat războiului din Ucraina s-au multiplicat, CPI neavând competenţe pentru judecarea crimelor de război şi a crimelor contra umanităţii comise în Ucraina. În luna martie, CPI, cu sediul tot la Haga, a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin pentru presupusa deportare de copii ucraineni.

 

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Alexandra Loy
Alexandra Loy
Alexandra Loy este redactor și specialistă în afaceri europene. Deține un doctorat în domeniul științe politice, dobândit în anul 2018, cu tema analizării impactului președinției României la Consiliul Uniunii Europene asupra sistemului național de coordonare a afacerilor europene. Alexandra este membru al comunității academice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Articole Populare