Diana Elena Zaim, fotograful Calea Europeană, a obținut locul al doilea în cadrul Concursului foto ”România@10EU”, organizat de Centrul Europe Direct București

Diana Elena Zaim, fotograful CaleaEuropeana.ro, a obținut locul al II-lea în cadrul concursului foto „Romania@10EU”.

Concursul a fost organizat de către Centrul de Informare Europe Direct București și a fost dedicat celebrării a 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.

Fotografia cu care Diana Zaim (19 ani) a concurat pentru prima dată la o astfel de competiție a strâns peste 3.500 de aprecieri și reflectă o imagine de la prima dezbatere din seria ”Agora – Viitorul Europei” organizată la Târgoviște. (mai multe informații despre dezbaterile publice Agora – Viitorul Europei sunt disponibile aici).

FOTO: Diana Zaim/ Calea Europeana

”Fotografie realizată în orasul Târgoviște (judetul Dâmbovița) în cadrul dezbaterilor publice in stil Agora privind viitorul Europei bazat pe cele 5 scenarii propuse in ‘’Cartea Alba ‘’ menite să aducă o contribuție romanească la viitorul Europei. Accentul este pus pe implicarea oamenilor in viitorul Europei, fiindcă fără oameni nu există viitor!”, este descrierea care a însoțit fotografia Dianei Zaim.

Locul întâi a fost obținut de următoarea fotografie, aparținând Dianei Trăncuță.

FOTO: Europe Direct București/ Facebook

Clasamentul concursului:

Locul I – Diana Trăncuță#Romania@10EU

Premiu: Cameră Foto DSLR Canon EOS 1300D, 18MP + obiectiv EF-S 18-55mm DC III

Locul II – Diana Elena Zaim#Romania@10EU

Premiu: Telefon Samsung Galaxy J5(2016), 16GB, 4G, Dual SIM, Black

Locul III – Bogdan-Nicușor Stoian#Romania@10EU
Premiu: Tabletă Samsung Galaxy Tab E T561, 9.6”, Quad-Core 1.3 GHz, 1.5GB RAM, 8GB, 3G, White

 

 

.

Ultimele Articole

Concrete & Design Solutions

Concrete-Design-Solutions

INCAS - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli”

Din aceeași categorie

Robert Lupițu
Robert Lupițuhttp://www.caleaeuropeana.ro
Robert Lupițu este redactor-șef, specialist în relații internaționale, jurnalist în afaceri europene și NATO. Robert este laureat al concursului ”Reporter și Blogger European” la categoria Editorial și co-autor al volumelor ”România transatlantică” și ”100 de pași pentru o cetățenie europeană activă”. Face parte din Global Shapers Community, o inițiativă World Economic Forum. Din 2019, Robert este membru al programului #TT27 Leadership Academy organizat de European Political Strategy Center, think tank-ul Comisiei Europene.

Articole Populare